Premierul Victor Ponta s-a întâlnit miercuri cu directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax. Potrivit surselor citate, discuţia...
Deputatul Sebastian Ghiţă, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, rămâne sub control judiciar după ce Înalta Curte...
Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reţinut, marţi, după ce a fost audiat timp de mai multe ore la DNA Ploieşti, în dosarul vizând...
Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, în dosarul în care este...
Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat marţi, la DNA Ploieşti. El este suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. Iniţial,...
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat marți seara, într-o emisiune la B1 TV, că cel care se află la conducerea PSD-ului este de fapt Sebastian...
Deputatul social-democrat, Sebastian Ghiţă, a anunţat vineri că îşi dă demisia din PSD, informează România TV. Într-o declarație de presă, el a precizat că a luat...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la DCNews, că „sunt foarte mulţi colegi care spun că poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă” şi...
Senatorul Mircea Geoană a declarat vineri, într-o conferință de presă, că el este „exclusul de serviciu” al social-democraților și a susținut că PSD „nu mai este partidul...
Premierul Victor Ponta a declarat joi, referitor la tandemul Dragnea – Ghiță pentru șefia partidului, că, deocamdată, el este președintele social-democraților, iar PSD nu a câștigat...