Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că în Comisia pentru revizuirea Constituţiei s-a votat deja în favoarea unui Parlament bicameral şi că USL rămâne ferm în...
Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, miercuri dimineaţă, la Senat, iar potrivit unor surse politice întâlnirea are loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care...
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că, în situaţia în care PDL va decide să boicoteze...
PDL, UDMR şi PP-DD vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum, a anunţat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor,...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind modificarea Legii referendumului în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise...
Senatorii au adoptat marţi, cu 92 de voturi “pentru”, 29 “împotrivă” şi o abţinere, un proiect de lege privind referendumul care prevede că un astfel de...
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea nu susține scăderea pragului la referendum de la 50 la sută la 30 la sută, adăugând că “pentru Constituție,...
Partidul Conservator britanic a prezentat un proiect de lege privind organizarea controversatului referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, punându-l într-o situaţie delicată pe premierul David...
Peste jumătate dintre români (51%) vor ca procesul de revizuire a Constituţiei să aibă în vedere modificarea atribuţiilor şi raporturilor dintre preşedinte, Guvern şi Parlament, potrivit...
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că, pentru forma finală a proiectului de revizuire a Constituţiei, care va fi supus votului în Camera Deputaţilor şi apoi...