Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. PNL a propus vot nominal, dar...
Ședința de plen comun a Senatul și Camerei Deputaților în care urmează să se dezbată și să se voteze proiectul de lege privind pensiile speciale pentru...
Deputații și senatorii liberali, cu excepția lui Radu Zlati, și-au retras semnăturile de pe inițiativa legislativă privind pensiile speciale pentru parlamentari, a anunțat miercuri Cristina Pocora,...
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că subiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost abordat „colateral” şi că...