Un număr de 715 salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) vor intra în şomaj tehnic în perioada 29 iulie – 8 septembrie, ca urmare a lipsei...
Liga Suporterilor Vâlceni a demarat, duminică, o campanie pentru salvarea echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, până în prezent fiind strânse aproximativ 2000 de semnături,...
Salariaţii de la Oltchim au reluat miercuri dimineaţă protestele, nemulţumiţi fiind de concedierile colective şi de plăţile compensatorii. Liderului Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat...
Administratorul judiciar de la Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat miercuri că 900 de salariaţi vor fi concediaţi în cursul săptămânii următoare, 600 de la Vâlcea şi...
Un potenţial investitor strategic soseşte miercuri la combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea împreună cu administratorul judiciar Gheorghe Piperea. Surse de nivel înalt din cadrul combinatului...
Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, marţi, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că...
Mai bine de o sută de salariaţi de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează vineri în faţa pavilionului administrativ al societăţii, cerând demisia ministrului Economiei, Varujan...
Peste 300 de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează, luni, în faţa sediului unităţii, liderii sindicali spunând că oamenii sunt revoltaţi de intenţia...
Peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat, miercuri, Drumul Naţional 64 şi cer administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la...