Orice moțiune de cenzură trebuie tratată cu seriozitate, dar aritmetica este clară, a declarat vineri președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la Parlament. „După cum știți aritmetica parlamentară...
Şedinţa Legislativului în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva guvernului Victor Ponta a început vineri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa...
Parlamentarii PSD vor fi prezenţi vineri, la moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului, dar nu vor vota, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional al PSD,...
UDMR nu ar fi “ezitat” să voteze moţiunea de cenzură, dacă ar fi avut împreună cu PNL toate voturile necesare schimbării Guvernului, a declarat joi, la...
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniștrilor să fie prezenți vineri la dezbaterea moțiunii de cenzură în Parlament. Ponta s-a declarat convins că „nu va fi niciun...
Liberalii renunţă la lanţul uman care ar fi urmat să fie organizat vineri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură, la Palatul Parlamentului, în condiţiile în care,...
Birourile permanente ale celor două Camere au decis, luni, ca moţiunea de cenzură a PNL să fie citită luni, la ora 17.30, iar dezbaterea şi votul...
PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, a anunțat vineri prim-vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu. Acesta a refuzat să răspundă la întrebările presei...
Premierul Victor Ponta susține că moțiunea de cenzură a liberarilor împotriva Guvernului este binevenită, deoarece într-un stat democratic bătălia politică se duce în Parlament, nu la...
PNL va depune vineri, la Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Documentul va fi depus în jurul orei 12,00 și vizează votul românilor din diaspora. Copreședintele...