Sindicatele din Învățământ sunt invitate să participe luni, de la ora 14,00, la sediul Guvernului, la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, în cadrul căreia va...
Problemele grave din educație demonstrează că este imperios necesară reconstrucția acestui sistem, susține președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis de consilierul prezidențial Andrei Muraru cu prilejul...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Facultatea de Drept, că trebuie să admitem că învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România...
Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost decalat cu o săptămână, faţă de proiectul supus dezbaterii publice, astfel că prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare...
Sistemul educațional din România trebuie refăcut, nu prin mici reforme, ci îmbunătățit fundamental, iar procesul ar dura aproximativ 20 de ani, a declarat marți, la Suceava,...
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri la Palatul Cotroceni cu reprezentanți ai euroregiunii Siret-Prut-Nistru, președinți de consilii raionale din Republica Moldova și președinți de consilii județene...
Adoptarea Codului etic al cadrelor didactice și finanțarea corectă a educației vor rezolva problema corupției din sistemul de învățământ, susține vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, într-o declarație...
Guvernul Ponta și-a demonstrat încă o dată “incompetența și indiferența față de români”, prin aplicarea unor măsuri care conduc la întârzieri de minimum o săptămână a...
Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, la Sibiu, că este adeptul ideii de a nu mai face reforme în Educaţie „în fiecare an”, pentru că s-au...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a depus vineri, la Guvern, memorii individuale şi colective din partea a peste 20.000 de salariaţi din învăţământ, precum şi...