Comisia mixtă PNL-PDL a finalizat proiectul de Statut al noului partid, rezultat din fuziunea celor două formaţiuni politice, urmând ca liderii PNL şi PDL să ia...
Conducerea centrală a PDL a ratificat discuţiile purtate cu PNL până-n acest moment şi continuarea procedurilor pentru realizarea fuziunii cât de repede permite legea, având în...
Preşedintele Traian Băsescu a spus neadevăruri atunci când a declarat că a propus fuziunea PDL cu PMP după alegerile europarlamentare, a declarat luni liderul democrat-liberalilor, Vasile...
Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, a cerut marți demisia ministrului delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, pentru acţiunea de desfiinţarea a Bibliotecii Pedagogice Naţionale (BPN), care va...
Negocierile sunt în toi, însă reprezentaţii celor două partide vorbesc deja ce posturi de la vârf vor merge la UNPR. Dacă la nivel naţional, discuţiile decurg...