Cererile Direcţiei Naţionale Anticorupţie trimise Senatului sunt ”o solicitare inedită”, a declarat miercuri Călin Popescu Tăriceanu, adăugând că dar că Senatul va furniza acele documente în...
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) din Parlamentul European urmează să discute joi cererea DNA de ridicare a imunităţii europarlamentarului Dan Nica, după care va întocmi un...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins marţi cererea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov şi a...
Procurorii DNA cer instanţei emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov, după avizul dat de Senat, fostul ministru fiind acuzat de folosire a...
Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate, conform unor surse din comisia...
PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazul deputatului liberal, Theodor Nicolescu, şi a senatorilor PSD, Dan Şova şi Darius Vâlcov, a declarat într-un interviu...
Comisia Juridică a avizat miercuri cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, a anunțat președintele Comisiei, senatorul PNL Cătălin Boboc. Acesta...
Comisia juridică a început, miercuri, dezbaterile în cazul cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, la finalul şedinţei fiind aşteptat un...
Președintele Senatului a declarat luni că Senatul nu este “fabrică de trimis la eşafod” și a subliniat că cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Dan...
Tribunalul Bucureşti discută joi cererea formulată de omul de afaceri George Becali privind contopirea celor trei pedepse cu închisoarea. Instanţa a decis, la termenul din 19...