Creşterea numărului de fermieri tineri prin instrumentele disponibile ale Politicii Agricole Comune, respectiv plăţile suplimentare corespunzătoare instalării tinerilor fermieri, trebuie să fie în centrul politicii resurselor...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că raportul Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România reprezintă cel mai bun document strategic în...
Deputatul PNL Ioan Cristian Chirteş, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă...
Trebuie să scoatem în evidenţă soluţiile şi suportul financiar după aceste runde de discuţii pe acel master-plan privind dezvoltarea agriculturii româneşti pe termen lung, a declarat,...
Consolidarea poziţiei agricultorilor în cadrul lanţului alimentar şi dezvoltarea capacităţii de a face faţă crizei sunt priorităţi în perioada următoare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării...
Ministrul Daniel Constantin va susţine o intervenţie în faţă plenului celei de-a XXXVIII-a conferinţă anuală a FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) care se...
Agricultura, industria de prelucrare a produselor agro-alimentare, energia verde şi industria petrochimică sunt domenii-cheie pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Egipt, identificate la Forumul de...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că este extrem de important ca toate forţele politice din Parlament să semneze un acord privind viziunea asupra agriculturii pe...
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, participă, marţi, la o conferinţă pe tema relansării pomiculturii din România, desfăşurată...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în urma eforturilor susţinute ale reprezentanţilor României la ECOFIN, taxa inversă în agricultură va fi menţinută. Ponta a fost...