Politică

Corina Creţu, audiată lunea viitoare în Comisiile pentru afaceri europene din Parlament

Publicat cu

pe

Corina Creţu, nominalizată pentru postul de Comisar european pentru Politici Regionale, va fi audiată lunea viitoare în Comisiile pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, a anunțat marți preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

Au existat câteva mici discuţii, s-a dat termen o săptămână pentru audierea în comisii a doamnei Corina Creţu. Reprezentantul PDL a invocat faptul că procedurile legale nu au fost respectate. Cutuma care s-a instalat la nivelul ţărilor europene presupune o informare prealabilă discretă şi o discuţie, tot aşa, discretă, între primul ministru şi preşedintele Comisiei Europene în baza căreia premierul îi face câteva propuneri, pentru că, în general, o singură propunere nu poate să fie suficientă ţinând cont că comisarul trebuie să se înscrie într-un regim un pic mai complicat, adică la nivelul membrilor Comisiei Europene trebuie să se respecte echilibrul şi proporţionalitatea cu grupurile politice, familiile politice, din partea preşedintelui comisiei şi de asemenea trebuie să se păstreze un anumit raport între reprezentanţii de sex masculin şi sex feminin„, a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Corina Creţu va fi audiată în Comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului lunea viitoare la ora 14,00.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version