Connect with us

Internațional

SUA: România se califică pentru programul Visa Waiver

Publicat cu

pe

SUA a anunțat că România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obținerii unei vize pentru călătoriile cetățenilor în SUA. Decizia vine în contextul în care rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislația americană, îndeplinindu-se, astfel, unul dintre criteriile principale de accedere în program. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Stat al SUA.

Românii vor călători în SUA fără vize

„Procesul de aderare a României la programul de scutire de vize a fost extrem de integru şi de transparent, iar evaluarea autorităţilor americane în privinţa României este aproape finalizată. Românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite fără vize, oferind acestei generaţii şansa de a face din prietenia cu poporul american una şi mai puternică şi oportunitatea de a construi un parteneriat şi mai prosper”, a declarat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, potrivit news.ro.

Potrivit Departamentului de Stat, situația ratei de refuz al vizelor pentru anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024), iar în cazul României, aceasta a fost de 2,61 la sută.

Decizia includerii unei ţări în programul Visa Waiver trebuie luată în cele din urmă de Congresul SUA.

MAE: „Continuă cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și-a exprimat angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană în ceea ce priveşte finalizarea implementării măsurilor necesare.

„Ministerul Afacerilor Externe salută confirmarea scăderii ratei de refuz pentru vizele de SUA la 2,61%, în cursul anului fiscal 2024, o cerinţă principală pentru includerea României în Programul Visa Waiver. Progresul important înregistrat la acest moment se datorează colaborării interministeriale, la care a contribuit şi Ministerul Afacerilor Externe, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi structurile de coordonare privind includerea în Programul Visa Waiver de la nivelul Guvernului României

Ministerul Afacerilor Externe exprimă şi cu această ocazie angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană în ceea ce priveşte finalizarea implementării măsurilor necesare în acest sens, atât în perioada până la adoptarea deciziei de includere în Programul Visa Waiver, cât şi ulterior, într-un context de securitate în continuă evoluţie”, arată MAE, într-un comunicat de presă.

Internațional

România, pe primul loc în UE la vacanțe în țară. 89% dintre călătoriile românilor au fost interne

Publicat cu

pe

 

România a avut cea mai mare pondere a călătoriilor turistice interne din Uniunea Europeană în 2025. Potrivit datelor publicate de Eurostat, 89% dintre deplasările rezidenților români în scop turistic au avut ca destinație o localitate din țară, conform Mediafax.

La nivelul Uniunii Europene, rezidenții au efectuat 1,2 miliarde de călătorii în scop personal sau profesional în 2025, cu 1,4% mai multe decât în anul precedent. Creșterea a echivalat cu aproximativ 17 milioane de deplasări suplimentare, arată datele Eurostat.

România, urmată de Spania și Grecia

Din totalul călătoriilor efectuate de rezidenții UE, 848 de milioane au fost interne, reprezentând 70%. Alte 264 de milioane de deplasări, echivalentul a 22% din total, au avut ca destinație o altă țară din Uniune. Astfel, 92% dintre călătoriile rezidenților UE s-au desfășurat în interiorul blocului comunitar.

România s-a clasat pe primul loc în privința ponderii călătoriilor interne, cu 89%. Pe următoarele poziții s-au situat Spania, cu 87%, și Grecia, Franța și Portugalia, fiecare cu 85%.

La celălalt capăt al clasamentului s-a aflat Luxemburgul, unde doar 5% dintre călătorii au avut o destinație internă. În Belgia, ponderea a fost de 29%, iar în Malta, de 32%.

Europenii au cheltuit mai mult pentru călătoriile în străinătate

Deși călătoriile interne au fost mai numeroase, cheltuielile totale pentru deplasările în străinătate au depășit valoarea celor interne. În 2025, rezidenții UE au cheltuit 379,4 miliarde de euro pentru călătoriile externe, față de 266,2 miliarde de euro pentru cele în interiorul propriei țări.

În cazul călătoriilor interne, cazarea a reprezentat cea mai mare parte a cheltuielilor, cu 34%, respectiv 90,3 miliarde de euro. Potrivit datelor Eurostat, transportul a avut o pondere de 21%, echivalentul a 56 de miliarde de euro.

Citește mai departe

Internațional

Ciuma din Siberia pune SUA în alertă. Americanii sunt îndemnați să părăsească imediat Rusia

Publicat cu

pe

 

Ambasada SUA la Moscova le-a recomandat cetățenilor americani aflați în Rusia să părăsească imediat țara, pe fondul informațiilor privind un posibil caz de ciumă pulmonară în regiunea Irkutsk, relatează Digi24.

Diplomații americani au precizat că monitorizează situația din regiune, unde aproximativ 200 de persoane au fost spitalizate, iar mai multe spitale au fost închise pentru carantină după moartea Dariei Șipilova, o angajată în vârstă de 27 de ani a unui institut de combatere a ciumei.

Recomandări pentru americanii aflați în zona afectată

Ambasada SUA a avertizat că posibilitățile guvernului american de a oferi asistență cetățenilor săi aflați în Rusia, în special în afara Moscovei, sunt limitate.

Americanilor aflați în zona în care ar putea exista o răspândire a infecției li s-a recomandat să respecte instrucțiunile autorităților sanitare locale, să evite unitățile medicale afectate și să solicite imediat ajutor în cazul apariției febrei sau a simptomelor respiratorii.

Celor care au vizitat zona în care se presupune că a apărut focarul li s-a recomandat să își monitorizeze starea de sănătate timp de 14 zile.

Totodată, ambasada le-a cerut cetățenilor americani să își pregătească din timp un plan pentru o eventuală plecare de urgență din Rusia, fără să se bazeze pe sprijinul guvernului SUA.

Departamentul de Stat a reamintit, de asemenea, recomandarea existentă pentru Rusia de a „nu vizita țara”. Americanii care intenționează să călătorească în Rusia au fost sfătuiți să renunțe la planuri din cauza riscului de reținere ilegală și a altor amenințări la adresa securității.

Moscova neagă că cercetătoarea a murit de ciumă

Avertismentul SUA vine după ce Washingtonul a cerut anterior Moscovei informații despre moartea angajatei institutului de combatere a ciumei.

Autoritățile ruse neagă însă că Șipilova ar fi murit de ciumă. Rospotrebnadzor a descris boala drept „pneumonie de etiologie necunoscută”, iar guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, a declarat că în probele biologice recoltate de la cercetătoare „nu s-au descoperit microorganisme legate de activitatea sa profesională”.

Epidemiologul Mihail Favorov a precizat că rezultatul nu exclude categoric posibilitatea ca femeia să fi avut ciumă. Potrivit acestuia, în cazul unei evoluții fulminante a bolii, țesuturile organismului se descompun rapid, iar bacteriile vii pot fi izolate din probe în doar 10-30% dintre cazuri.

Trump spune că este îngrijorat de posibilitatea unei epidemii

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat anterior că este îngrijorat de informațiile privind o posibilă epidemie de ciumă și a anunțat că intenționează să discute subiectul cu Vladimir Putin.

În același timp, autoritățile sanitare ruse susțin că situația este calmă. Potrivit acestora, dintre cele 189 de persoane care au intrat în contact cu Șipilova și au fost spitalizate după decesul acesteia, niciuna nu a prezentat semne ale bolii.

Citește mai departe

Internațional

Șeful NATO afirmă că „ne putem permite un pic de calm”. Nu există nicio ameninţare iminentă dinspre Rusia

Publicat cu

pe

 

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri că nu există în acest moment o amenințare iminentă la adresa teritoriului Alianței Nord-Atlantice. El a precizat că evaluarea NATO privind amenințarea reprezentată de Rusia nu s-a schimbat în ultimele trei săptămâni, trei luni sau un an, relatează Reuters, potrivit Digi24.

Mark Rutte a explicat că, în cazul în care Rusia ar intenționa să acționeze împotriva unui stat NATO, ar exista semne ale unei mobilizări militare.

„Dacă Rusia ar vrea să acţioneze împotriva Finlandei, a unei ţări baltice, Poloniei sau oricărei alte ţări NATO, ar exista o consolidare militară”, a spus Rutte.

Secretarul general al NATO a subliniat că Alianța are un caracter defensiv și a cerut Rusiei să renunțe la amenințările nucleare.

„Cred că cea mai bună modalitate de a trata această chestiune este de a exista puţin calm aici, de partea NATO. Ne putem permite un pic de calm, dar şi un pic de asigurare că vom continua ceea ce facem”, a adăugat înalta oficialitate aliată.

SUA vor rămâne implicate în apărarea Europei

Rutte a mai afirmat că Statele Unite vor continua să fie implicate în apărarea convențională și nucleară a Europei.

Declarațiile sale au venit în aceeași zi în care Kremlinul a confirmat că Rusia a transmis NATO avertismente de natură nucleară referitoare la eventuale acțiuni de izolare a exclavei ruse Kaliningrad.

Moscova a susținut că aceste avertismente au rolul de a le reaminti „capetelor înfierbântate” din Europa poziția Rusiei în cazul unor astfel de acțiuni.

Moscova avertizează în privința Kaliningradului

Potrivit unui document consultat de Reuters, Rusia a avertizat NATO că ar putea recurge la arme nucleare dacă Alianța ar încerca să îi întrerupă accesul către Kaliningrad, exclava rusă de la Marea Baltică situată între Polonia și Lituania.

Purtătoarea de cuvânt a NATO a confirmat că Rusia a transmis Alianței un document informal, însă nu a dezvăluit conținutul acestuia.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare