Connect with us

Politică

Sorin lulian Ghimfus: Candidez pentru că vreau un viitor mai bun, aici, în Teleorman

Publicat cu

pe

CMF 11240002

Ce v-a determinat să candidați la aceste alegeri parlamentare? 

Candidez pentru că că vreau un viitor mai bun, aici, în Teleorman. Vreau să pun umărul la dezvoltarea județului, vreau ca tinerii să nu mai plece, vreau servicii medicale decente pentru toți locuitorii județului.

Doar PNL a demonstrat că știe ce înseamnă dezvoltarea, a scos din sărăcie localități și județe întregi în restul României. Modelul liberal, axat pe dezvoltare, este unul de succes. Județul Teleorman are șansa unui viitor bun daca oamenii vor vota PNL.

E suficient să ne uităm în vestul țării ca să ne convingem că adevărul este unul singur: doar PNL are rezultate concrete în ce înseamnă dezvoltarea localităților, atragerea de fonduri europene, crearea de locuri de muncă.

Care este oferta Partidului Național Liberal pentru Teleorman? 

Partidul Național Liberal este singurul care a înțeles că în Teleorman doar dezvoltarea este soluția pentru a avea un viitor mai bun.

Autostrada București–Alexandria, construirea parcurilor industriale, valorificarea potențialului agricol, atragerea de fonduri europene toate acestea reprezintă o soluție pe termen lung pentru dezvoltarea economică a Teleormanului, pentru locuri de muncă mai bine plătite.

Teleormanul are potențialul de a deveni un pol important pentru economie, dar este nevoie de infrastructură pentru a valorifica acest potențial. Cu sprijinul vostru, vom continua să transformăm Teleormanul într-un județ accesibil, conectat și atractiv pentru investiții, astfel încât locuitorii să se bucure de un trai mai bun, fără să fie nevoiți să plece departe de casă.

Am văzut că un accent special este acordat agriculturii în programul PNL. Ce ar trebui făcut din acest punct de vedere? 

Județul nostru are un potențial agricol fantastic și printre cele mai fertile terenuri agricole din România.

Primul și cel mai important aspect este să refacem sistemul de irigații. Cel mai important sprijin pe care îl putem acorda fermierilor este un sistem modern de irigații. În alte județe, irigațiile au dublat producția.

De asemenea, ne-am propus să sprijinim financiar fermierii, prin credite sau fonduri europene și să îi ajutam pe producători să-și vândă la un preț avantajos produsele.

Cum poate fi oprit acest exod al tinerilor din Teleorman? 

Soluția este una singură: dezvoltarea economică a județului, dezvoltarea infrastructurii, atragerea de fonduri europene, crearea parcurilor industriale.

Doar prin dezvoltare și locuri de muncă bine plătite, tinerii teleormăneni pot avea șansa de a-și construi un viitor frumos, aici, în Teleorman. Altfel, vor pleca în continuare la București sau în străinătate. Doar PNL poate opri exodul tinerilor din Teleorman.

Eu sunt convins că da, se poate să avem un viitor mai bun și aici, în Teleorman! Dar totul începe cu votul pe care oamenii îl vor da la aceste alegeri.

 

Politică

Guvernul a adoptat proiectul de lege prin care armata va putea doborî dronele care pătrund în spațiul aerian al țării

Publicat cu

pe

Guvernul a aprobat joi proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național.

Astfel, aparatele de zbor fără pilot la bord (drone) vor beneficia de „atenția și rigorile” prevăzute în prezent pentru aparatele de zbor cu pilot la bord din perspectivă civilă, dar și din perspectivă militară, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Punctez şi două proiecte din domeniul apărării naţionale, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care abordează, dintr-o perspectivă nouă, controlul utilizării spaţiului aerian naţional, plecând de la sfera extinsă a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a integrităţii spaţiului aerian naţional şi a siguranţei aeronautice, a vieţii şi sănătăţii persoanelor şi a patrimoniului. Actul normativ va extinde şi reglementa măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără pilot la bord şi pentru alte vehicule aeriene”, a spus Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, după ședința de guvern, potrivit Agerpres.

Armata va putea doborî dronele care ajung în spațiul aerian al României

Mihai Constantin a mai precizat că prin adoptarea actului normativ „se va crea un nou cadru de cooperare şi de coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei”.

Acesta a mai adăugat că, de asemenea, Guvernul a aprobat şi un proiect de lege iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român.

„Acesta urmăreşte crearea cadrului juridic care să permită desfăşurarea unor misiuni şi operaţii pe teritoriul statului nostru. Proiectul de lege asigură completarea normelor în vigoare cu privire la pregătirea şi desfăşurarea misiunilor şi operaţiilor pe timp de pace pe teritoriul naţional de către forţele armate. Cele două proiecte de lege vor fi transmise spre dezbatere şi adoptare Parlamentului”, a mai precizat Mihai Constantin.

Cele două proiecte de lege trebuie dezbătute și votate de Parlament, iar apoi promulgate de președinte.

Citește mai departe

Internațional

România intră oficial în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI a votat eliminarea controalelor la frontierele interne terestre

Publicat cu

pe

România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Ministrii de interne ai Uniunii Europene au adoptat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria și România începând cu anul viitor.

România, oficial în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Comisia Europeană salută hotărârea unanimă a Consiliului de a ridica controalele la frontierele interne terestre cu România și Bulgaria de la 1 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„România va fi membru cu drepturi depline în spaţiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puţin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles. Aceasta este o victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale şi un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa! Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică sau de situaţia socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele ţării. Pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din ţară şi din străinătate, personalităţi publice şi oameni obişnuiţi, alături de miniştri, diplomaţi, europarlamentari şi tehnicieni din zeci de instituţii.

Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile româneşti vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia şi va crea noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete şi imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile şi mai puţin stres în călătorii”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu.

Citește mai departe

Politică

Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru 20 decembrie. Anunțul Administrației Prezidențiale

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, în urma alegerilor legislative din 1 decembrie.

Iohannis a convocat noul Parlament pentru 20 decembrie 2024

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Lista noului Parlament conține 465 de nume, dintre care 331 sunt deputați, iar 134 senatori. Mandatele au fost împărțite după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024:

  • PSD: 123 de mandate (86 de deputați și 37 de senatori);
  • AUR: 92 de mandate (64 de deputați și 28 de senatori);
  • PNL: 72 de mandate (50 de deputați și 22 de senatori);
  • USR: 59 de mandate (40 de deputați și 19 senatori);
  • SOS: 38 de mandate (27 de deputați și 11 senatori);
  • UDMR: 32 de mandate (22 de deputați și 10 senatori);
  • POT: 32 de mandate (25 de deputați și 7 senatori);
  • Minorități: 19 deputați.
Citește mai departe

Facebook

Articole Populare