Connect with us

Social

Şeful Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA

Publicat cu

pe

dna-

Șeful Serviciului de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Sectorului 3, Iancu Robert Marian, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA.

Acesta ar fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului IANCU ROBERT MARIAN, comisarul-şef de poliţie, cu funcţia de Şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei sectorului 3 (SICE3), pentru comiterea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia,  una în formă simplă, iar alta în formă continuată (7 acte materiale)”, a anunțat, marţi, DNA, potrivit news.ro.

Iancu Robert Marian ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, în incompatibilitate cu funcția de ofițer de poliție

DNA precizează că în perioada 2015-2024, Iancu Robert Marian ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, incompatibile cu funcția de ofițer de poliție, în legătură cuu dezvoltări imobiliare prin care ar fi obținut profituri de 883.716 euro.

Acesta ar fi investit în terenuri cu potențial din apropierea municipiului București pe care le identifica și le alegea împreuună cuu asociații săi, dezvoltatori imobiliari. Ofițerul de poliție le cumpăra după negocieri și le punea apoi la dispoziția asociaților pentru ca aceștia să construiască locuințele din proiectele imobiliare.

Inculpatul îşi securiza profitul prin contracte de vânzare a terenurilor la preţuri substanţial mai mari (care includeau partea sa din profitul realizat de asociaţi din vânzarea locuinţelor construite), dar al căror termen de plată era foarte lung, atipic pentru o vânzare cu transmiterea imediată către cumpărător a imobilului înstrăinat”, a transmis DNA.

Procurorii au adăugat că, pe lângă investițiile financiare, ofițerul făcea pentru constructor diverse prestații, cum ar fi verificări de firme și terenuri pretabile dezvoltării imobiliare și s-ar fi folosit de resursele polițienești de care dispunea (timp de lucru, baze de date ONRC, autospeciala de poliție)

În intervalul de aproape 9 ani, ofiţerul ar fi acţionat constant, în funcţie de disponibilităţile financiare, fără întreruperi semnificative, dar etapizat astfel încât să nu «livreze» mai mult de un imobil pe an calendaristic şi să fie nevoit să se înregistreze în scop de colectare TVA. În anul 2023, în incompatibilitate cu funcţia de ofiţer de poliţie şi în scopul obţinerii de profituri necuvenite, ar fi cumpărat împreună cu administratorul unei pieţe din Sectorul 3, un teren în jud. Giurgiu pentru înfiinţarea unui centru de comercializare a legumelor”, a mai transmis DNA.

În vederea confiscării speciale a sumei de 883.716 euro, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpatului şi asupra unor sume de bani datorate inculpatului.

Dosarul a fost transmis la Tribunalul Bucureşti.

Internațional

Studiu: Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial

Publicat cu

pe

Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial, potrivit unui studiu publicat în The Lancet, citat de dw.com.

Majoritatea deceselor sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, se mai arată în studiu.

Numărul deceselor cauzate de poluarea aerului va crește în următorii ani

Numărul deceselor va crește în următorii ani pe fondul schimbărilor climatice, care fac ca incendiile de pădure să fie mai frecvente și mai intense.

Cercetătorii internaționali au analizat datele existente, cu privire la incendiile de pădure care fac adevărate ravagii în natură, dar și datele referitoare la arderile de teren practicate în agricultură pentru curățarea câmpurilor.

Peste 1,5 milioane de decese sunt asociate, anual, cu poluarea aerului din cauza incendiilor

Timp de 19 ani, mai exact din anul 2000 și până în 2019, cercetătorii au constatat că aproximativ 450.000 de decese pe an din cauza bolilor de inimă au fost strâns legate de poluarea aerului cauzată de incendii.

Totodată, alte 220.000 de decese din cauza bolilor respiratorii ar putea fi atribuite fumului și particulelor eliberate în aer de incendii.

La nivel mondial, un total de 1,53 milioane de decese din toate cauzele au fost asociate cu poluarea aerului cauzată de incendii, potrivit studiului.

 Cele mai frecvente decese au loc în țările sărace

Peste 90% dintre decesele cauzate de poluarea aerului din cauza incendiilor au loc în țările cu venituri mici și medii, iar aproape 40% dintre acestea sunt înregistrate doar în Africa subsahariană.  Cele mai multe decese de acest fel au loc în Republica Democrată Congo, China, India, Nigeria și Indonezia.

Spre exemplu, un număr record de arderi ilegale ale terenurilor agricole din nordul Indiei este parţial responsabil pentru norul de poluare cu aspect apocaliptic, cu concentraţii de microparticule nocive mult peste standardele internaţionale de sănătate, care acoperă capitala indiană, mai arată studiul.

Autorii studiului atrag atenția că ar trebui să se ia în calcul „acțiuni urgente” pentru a face față numărului mare de decese cauzate de incendii. Totodată, aceștia vorbesc și despre „nedreptatea climatică” cu care se confruntă țările sărace.

Câteva mijloace de evitare a fumului de la incendii sunt îndepărtarea de zona cea mai poluată, utilizarea purificatoarelor de aer și a măștilor, precum și rămânerea în casă. Chiar și așa, aceste mijloace nu sunt accesibile locuitorilor din aceste țări, mai arată cercetătorii.

Citește mai departe

Social

Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României, de la 1 ianuarie

Publicat cu

pe

Direcția Generală de Pașapoarte a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, pașaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României. Până în prezent, pașapoartele simple electronice erau livrate în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus).

„În prezent, paşapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanţilor, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetăţenii care vor solicita eliberarea unui paşaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului paşaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, a transmis, marţi, MAI, într-un comunicat de presă.

Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României

Cetăţenii vor putea solicita livrarea paşaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locaţie convenabilă aleasă.

„Această măsură este adaptată nevoilor cetăţenilor şi continuă demersurile de modernizare şi digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile de paşapoarte, cu sprijinul  Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., având ca obiectiv principal reducerea timpului şi a efortului necesar pentru obţinerea paşapoartelor româneşti. Solicitanţii de paşapoarte simple electronice care vor depune cererile în data de 03 ianuarie 2025, vor putea ridica documentele de călătorie de la ghişeele de paşapoarte începând din data de 10 ianuarie 2025 sau, în funcţie de opţiunea acestora, vor putea beneficia, fără niciun cost, de serviciul de expediere la orice locaţie indicată în momentul depunerii cererii, astfel cum am precizat mai sus”, a mai trasmis sursa citată.

Costul pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani este de 258 lei, iar costul unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani este 234 lei.

Citește mai departe

Social

Ministerul Energiei a prelungit cu un an termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe. Cei cu venituri mici primesc sprijin financiar

Publicat cu

pe

Ministerul Energiei a amânat cu un an termenul până la care locatarii din apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire trebuie să își instaleze repartitoarele. Noul termen stabilit de Guvern este 31 decembrie 2025.

„O veste bună la final de an. În şedinţa de Guvern din 30 decembrie, am propus şi am obţinut amânarea până la 31 decembrie 2025 a prevederilor legale care obligau locatarii din locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire să îşi instaleze repartitoare, sub sancţiunea unor amenzi contravenţionale. Articolul a fost adăugat la OUG privind măsurile fiscal-bugetare pentru 2025”, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

A fost prelungit termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe

Burduja a spus că a fost luată şi decizia de a fi menţinut sprijinul financiar de până la 750 de lei pentru gospodăriile vulnerabile, destinat achiziţiei şi instalării acestor sisteme, conform unei ordonanţe promovate la începutul mandatului său anterior.

„În perioada următoare, Ministerul Energiei va iniţia un act normativ pentru detalierea mecanismului de acordare a acestui sprijin. Răspundem astfel solicitărilor venite din partea cetăţenilor, oferind atât timp suplimentar pentru conformare, cât şi sprijin real pentru cei care au nevoie. Pentru că această obligaţie a fost amânată an de an, ne dorim ca aceasta să fie ultima prorogare de termen, având în vedere că pe parcursul anului 2025 vom avea funcţional şi mecanismul de sprijin pentru familiile vulnerabile pentru montarea repartitoarelor”, mai afirmă Sebastian Burduja.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare