Connect with us

Publicat cu

pe

România – țara tuturor posibilităților, în care “banul face lumea să se învârtă”, “orice analfabet cumpără diplome”, “o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult”.

Cunoaștem părerile românilor despre România, pentru că ne sunt livrate în literatură, în muzică, în dezbateri televizate, în scandaluri, în filme. Cunoaștem și ceea ce cred alții despre noi, “străinii”, cei pe care vrem să îi impresionăm cu ospitalitatea noastră, să îi atragem cu bogățiile naturale, cu femeile, cu orice – numai să ne recunoască măcar un strop din merite, să vadă în noi un dram de măreție și să renunțe la prejudecăți.

Călătorind peste hotare, românul are de ales: poate fi “șmecherul” care “îi face” pe cei a căror politețe o interpretează drept naivitate ușor de exploatat în interes propriu sau poate fi ambasadorul țării sale, făcând din orice mic gest de bunăvoință un simbol românesc, afișându-și calitățile și sperând ca generalizarea să se producă, în sfârșit, și în avantajul poporului său.

Însă reputația rămâne pătată, imaginea este în continuare întinată, iar România a devenit, fără doar și poate, “oaia neagră a Europei”, sursa de vicii și răutate, de mizerie și sărăcie, repetenta Uniunii Europene, cu o democrație care alunecă în ridicol în momentul în care o privești detașat și cu un peisaj dominat de personaje dubioase, în care legile sunt flexibile, iar corupția este un cuvânt atât de utilizat, încât a devenit o banalitate.

Ne mândrim cu țara, dar nu cu oamenii. Ne promovăm resursele naturale, dar resursele umane le ignorăm. Riscăm să fim priviți drept paraziți, ocupanți ai unui teritoriu pe care nu îl merităm, binecuvântați cu un pământ pe care îl călcăm în picioare sau, pur și simplu, victime ale unei manipulări de-a dreptul stupide, ușor de observat de cei detașați, însă în ițele căreia ne încurcăm pe zi ce trece.

“Românii sunt frumoși”, “românii sunt deștepți”, “românii sunt harnici” – iată ce vrem să știe lumea întreagă despre noi. În loc de asta, însă, opiniile despre români sunt dezastruoase. “Gunoaiele lumii”, “proști”, “neica-nimeni”, “hoți” – câteva dintre impresiile care, la o sondare atentă a mediului online, ies la suprafață.

Amplicate este un agregator de opinii care utilizează rețelele sociale în rândul a 65 de milioane de utilizatori, utilizat, printre altele, de Yahoo!, CNN, “The Independent” și care a fost, de asemenea, sursa primară a acestui material.

În funcție de cuvintele cheie căutate, Amplicate afișează opiniile pe tema respectivă. Iată câteva dintre opiniile unor utilizatori despre România:

“Urăsc România din cauza oamenilor – o adunătură de bigoți, rasiști, ignoranți, hoți mincinoși”, scrie un Chan R, unul dintre utilizatori.

“Sunt falși, cu toții! Nimic nu este interesant, se uită numai portofelul tău, ochii le sunt lacomi”, scrie un altul, Kurt.

Între timp, în Marea Britanie – unde restricțiile pe piața muncii privind imigranții români și bulgari reprezintă un subiect aprins – presa prezintă cazurile romilor care trăiesc în sărăcie în România și care doresc să aibă șansa la o viață mai bună.

Fenomenul a creat, între români, o reacție defensivă – nu vrem să fim asociați cu ei, nu suntem romi, avem tenul de culoare deschisă. Atitudinea discriminatorie din partea lor, față de noi, naște același tratament pe care românii îl aplică romilor din țară. Dar este cea mai puțin eficientă și neinspirată defensivă posibilă.

Unul dintre cele mai cunoscute articole de acest fel a apărut în tabloidul “The Sun”, pe 1 martie 2013 și face referire la situația romilor din Baia Mare, prezentată de altfel și în presa autohtonă.

“Nu e de mirare că atât de mulți români vor o nouă viață în Marea Britanie”, titrează articolul care a adunat peste 200 de comentarii.

“Italia a fost deja distrusă de ei.”, scrie un utilizator care se semnează peterwest, în vreme ce altul îndeamnă la construirea unui zid în jurul Marii Britanii.

“Dumnezeule, Anglia va deveni un coș de gunoi”, scrie altul.

“Ce crede guvernul? E ultimul lucru de care avem nevoie. Mai multe infracțiuni, mai puțină poliție, rata de șomaj chiar mai mare, mai multe ajutoare sociale. Suntem o insulă mică și aglomerată. Câți oameni mai putem adăposti?”, se întreabă un alt comentator.

Anul acesta, când BBC a publicat un sondaj în care preciza că numărul românilor care ar vrea să trăiască în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor, în 2014, este mult mai mic decât susțin populiștii de la UKIP (n.r.: UK Independence Party), s-a confruntat cu numeroase critici, cea mai virulent dintre ele venind tocmai de la președintele UKIP, Nigel Farage, ale cărui comentarii au apărut într-un alt tabloid binecunoscut din țară, “The Daily Mail”.

În tot acest timp, o tendință rămâne neschimbată atunci când vine vorba despre argumentele pe care românii le pot aduce în favoarea lor: “Nu suntem romi” sau “Cei care comit infracțiuni sunt romi” etc.

Să fie asta cea mai bună apărare în fața valului de ură și discriminare? Culoarea tenului? O altă generalizare? Combaterea discriminării prin discriminare?

Evident că nu.

Înainte de a spune ce nu sunt, românii trebuie să arate ce sunt.

“Nu suntem romi” nu va spune niciodată nimic mai mult despre noi decât că nu vrem să fim asociați cu o anumită minoritate, dar nu va arăta cine suntem de fapt. Și peste ani, chiar dacă străinii vor pricepe asta, ne vom dori oare ca tot ce pot spune despre noi să fie: „nu sunt romi”?

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare