Politică
România va fi promovată în staţiile de metrou din Rusia, Germania, Austria şi Franţa
România va fi promovată ca destinaţie turistică în staţiile de metrou şi pe panouri publicitare stradale în oraşe din mai multe ţări, printre care Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania, a declarat joi Mirela Matichescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).
„Suntem în faza de solicitare a ofertelor în tot ceea ce înseamnă campanie de promovare externă. Vorbim de promovare la metrou, de promovare outdor în tot ce înseamnă punctele cheie în ţări precum Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania”, a spus Matichescu, într-o conferinţă de presă.
Ea a afirmat că vor fi promovate imagini cu zone din România, printre care cu Delta Dunării şi zonele montane.
Matichescu vrea ca până la sfârşitul verii panourile publicitare să poată fi văzute de turiştii străini.
„Vreau ca până la sfârşitul acestui an să absorbim tot ce înseamnă fonduri disponibile pentru promovare pe acest exerciţiu financiar, adică 54 de milioane de euro”, a spus oficialul ANT.
Politică
Avocatul poporului atacă la CCR prevederea privind neplata primei zile a concediului medical
Avocatul Poporului a anunțat marți că atacă la Curtea Constituțională prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate.
„Prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate contravin prevederilor constituționale, ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul securității juridice și al previzibilității normei, art. 34 privind ocrotirea sănătății, art. 44 privind dreptul de proprietate private și art. 4 7 referitor la protecția socială a cetățenilor, precum și art. 115 alin. (6)”, se arată în sesizarea trimisă CCR de Avocatul Poporului.
Reprezentanții instituției arată că statul are obligația de a asigura plata indemnizației întrucât plata contribuției este obligatorie.
„Observăm că întrucât plata contribuției de asigurări sociale de sănătate este obligatorie și conferă persoanei calitatea de asigurat, iar Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este constituit tocmai pentru a proteja asigurații în caz de boală, rezultă că statul, prin mecanismele sale legale și instituționale, are obligația de a asigura plata prestațiilor aferente acestei protecții, inclusiv a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, ca expresie a dreptului asiguratului la beneficii corespunzătoare contribuției achitate”, se arată în sesizare.
Drept constituțional, atins în substanța sa
„Prin neplata indemnizației de incapacitate temporară de boală corespunzătoare primei zile de concediu medical, exercițiul dreptului constituțional de asigurări sociale de sănătate este atins în însăși substanța sa”, mai arată reprezentanții Avocatului Poporului.
Aceștia susțin că prin neplata primei zile de concediu medical s-ar face o deturnare de scop a fondurilor.
„Atunci cînd statul colectează resurse sub titlu de contribuții de sănătate obligatorii, dar refuză plata primei zile de concediu medical, acesta operează practic o detumare de scop a fondurilor, deoarece sumele încasate cu titlu de asigurare nu se mai regăsesc în prestația de protecție oferită asiguratului. Această conduită transformă contribuția de asigurări sociale dintr-o sumă cu destinație specială într-un impozit mascat, fără o contraprestație corelativă, încălcând astfel însăși rațiunea existenței FNUASS”, potrivit sesizării.
Politică
Vot de încredere pentru premierul Ilie Bolojan în Biroul Politic Național al PNL
Biroul Politic Național al PNL a dat un vot de încredere, luni seara, pentru președintele partidului, premierul Ilie Bolojan, confirmând sprijinul majoritar pentru liderul formațiunii.
Conform unui comunicat al PNL, au fost înregistrate 47 de voturi ‘pentru’ și trei voturi ‘împotrivă’.
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit în ședință la Vila Lac.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au prezentat principalele direcții ale pachetului de relansare economică, aflat în curs de definitivare.
Ministrul Finanțelor a subliniat că pachetul a fost construit în urma analizelor din cadrul unui grup de lucru, astfel încât măsurile propuse să fie compatibile cu obiectivele macroeconomice ale României și să susțină dezvoltarea economică pe termen mediu și lung, a precizat sursa citată.
Comunicatul PNL menționează că pachetul de relansare economică este structurat pe două paliere majore. ‘Primul vizează reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a șapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale și materii prime critice, cercetare-dezvoltare și noi tehnologii, precum și industria de apărare. Al doilea palier are o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor și întregului mediu de afaceri’, arată sursa citată.
Politică
Pachetul de Solidaritate propus de PSD. Ce ar putea primi mamele, veteranii și pensionarii
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat ce măsuri conține Pachetul de Solidaritate propus de PSD. Acesta vizează mai multe categorii vulnerabile. Pe listă sunt mamele în concediul maternal, veteranii, pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități și familiile cu venituri reduse.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj prin care prezintă măsurile incluse în propunerea PSD. Potrivit anunțului, Pachetul de Solidaritate propus de PSD este „o soluție de urgență pentru cei care au cea mai mare nevoie”.
Astfel, mamele în concediu maternal și veteranii ar putea să primească o scutire de la plata CASS. Pensionarii cu pensii mici ar urma să primească ajutoare în funcție de venituri după cum urmează:
• 1000 lei – 500 lei în aprilie și 500 în decembrie, pentru pensionari cu o pensie mai mică de 1500 lei.
• 800 lei – 400 lei în aprilie și 400 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 1501 lei și 2000 lei
• 600 lei – 300 lei în aprilie și 300 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 2001 și 3000 lei”.
De asemenea, copiii cu dizabilități ar putea să beneficieze de mărirea indemnizației de handicap. În cazul familiilor vulnerabile este vorba despre „mărirea sprijinului pentru copiii de grădiniță ai familiilor beneficiare de VMI și mărirea sprijinului pentru familiile cu 2 sau mai mulți copii beneficiare de VMI.”
Pachetul va fi propus coaliției de guvernare. Reprezentanții PSD condiționează rămânerea la guvernare de adoptarea pachetului.
-
Business7 luni înainteContraoferta nu blochează concurența. Confuzia președintelui Consiliului Concurenței riscă să penalizeze exact ceea ce ar trebui încurajat
-
Business7 luni înainteReci, comuna transformată de o fabrică ecologică de cherestea: investiție de 175 de milioane de euro
-
Politică11 luni înainteRaluca Turcan solicită reducerea numărului de ursi, pentru a preveni atacurile asupra oamenilor
-
Business8 luni înainteFosta cale ferată Comănești–Asău și modul în care prelucrarea lemnului a modelat identitatea și economia Văii Trotușului

You must be logged in to post a comment Login