Politică
Reuniune OPEC, Rusia și alți exportatori pentru a îngheța producția de țiței
Statele membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia și alți exportatori se vor reuni probabil la mijlocul lunii aprilie, la Doha, pentru a discuta despre înghețarea producției de țiței pentru a sprijini prețurile, au declarat luni trei surse din OPEC pentru Reuters, relatează Agerpres.
Planul anterior prevedea o întâlnire în Rusia, în 20 martie, dar surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au anunțat că este puțin probabilă această reuniune.
Informațiile vin după ce Iranul, al treilea producător din cadrul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunțat duminică că nu are în vedere o „înghețare” a producției sale de petrol la nivelul din ianuarie, reducând astfel credibilitatea planului anunțat de Rusia și Arabia Saudită, destinat încetinirii declinului prețului țițeiului.
Luna trecută, la Doha, guvernele din Arabia Saudită, Rusia, Venezuela și Qatar au ajuns la un acord privind „înghețarea” producției de petrol la nivelurile din ianuarie, a anunțat ministrul Energiei și Industriei din Qatar, Mohamed Saleh al Sada, președintele în exercițiu al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
„Poziția noastră privind înghețarea producției este clară și nimic nu s-a schimbat”, a afirmat duminică ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, pentru agenția de presă Fars. Poziția Iranului va fi subliniată și în cadrul vizitei pe care o va efectua luni la Teheran ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a adăugat Bijan Namdar Zanganeh.
Obiectivul Iranului este de a ajunge la o producție de până la patru milioane de barili pe zi (bpd), nivelul înregistrat înainte de aplicarea sancțiunilor internaționale. Comunitatea internațională a ridicat toate sancțiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, au anunțat în ianuarie Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, și ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.
„Cooperarea va fi posibilă, după ce vom ajunge la acel nivel, dar ar trebui să renunțăm la acest subiect până atunci”, a afirmat duminică ministrul iranian al Petrolului.
Conform datelor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, actuala producție a Iranului se situează între 2,8 și 3,5 milioane de barili pe zi.
Prețul barilului de petrol a scăzut cu peste 70% în ultimele 18 luni, iar acest lucru reprezintă o problemă pentru exportatorii de țiței. La bursa ICE Futures din Londra, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna mai a crescut vineri cu 0,34 dolari, ajungând la valoarea de 40,39 dolari.
Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume și este pe locul patru în privința rezervelor de țiței.
Politică
Declarația de la Neptun, apel ferm către clasa politică: „România are nevoie de acțiune. Acum!”
Reprezentanți ai mediului de afaceri, ai camerelor de comerț și industrie, ai organizațiilor patronale și sindicale, ai mediului universitar și academic, dar și ai societății civile s-au reunit, în perioada 11–12 august 2026, la Forumul de la Neptun, pe fondul îngrijorărilor legate de situația politică a României și de efectele prelungirii incertitudinii asupra economiei și societății.
După două zile de discuții despre riscurile generate de blocajul decizional și despre măsurile considerate necesare pentru stabilitatea și dezvoltarea țării, organizațiile participante au semnat Declarația de la Neptun. Documentul apolitic transmite clasei politice un apel direct pentru responsabilitate, stabilitate și formarea rapidă a unui guvern deplin funcțional, capabil să ia decizii și să răspundă problemelor economice și sociale.
DECLARAȚIA DE LA NEPTUN
11-12 august 2026
Noi, reprezentanții organizațiilor participante la Forumul de la Neptun, reuniți într-un moment de profundă presiune economică, socială și instituțională, considerăm că România are nevoie de o asumare comună și de un apel ferm către clasa politică.
AȘA NU SE MAI POATE.
România are nevoie de decizii. ACUM!
România are nevoie urgentă de stabilitate, responsabilitate și o direcție clară. Este timpul ca interesele de partid și orgoliile politice să fie lăsate deoparte, iar interesul național să devină prioritatea tuturor. Cerem formarea rapidă a unui guvern stabil și deplin funcțional, capabil să ia decizii, să guverneze și să redea încrederea oamenilor și economiei. Subliniem că democrația presupune respectarea votului cetățenilor, liber exprimat în alegeri, și este garanția statului de drept.
Forumul de la Neptun reunește organizații reprezentative ale mediului economic și social – patronate, sindicate, camere de comerț și industrie, universități, mediul academic, organizații profesionale, organizații ale consumatorilor și ale societății civile. Nu ne propunem să înlocuim decizia politică, ci să cerem clasei politice să și-o asume.
CEREM, ÎN MOD FERM:
Stabilitate și acțiune imediată: prin formarea rapidă a unui guvern stabil și funcțional.
Predictibilitate economică: prin politici fiscale stabile, reducerea poverii asupra economiei și dialog real cu mediul de afaceri.
Protecție socială și trai decent: politici sociale sustenabile și protejarea categoriilor vulnerabile.
Relansare și reindustrializare: prin investiții, producție internă, infrastructură și energie competitivă, bazate pe cercetare științifică și inovare.
Agricultură și procesare: sprijin pentru producătorii agroalimentari în vederea asigurării securității alimentare a României.
Valorificarea resurselor naturale: utilizarea responsabilă și eficientă a resurselor naturale și strategice ale țării în beneficiul economiei și al societății.
Forță de muncă și competitivitate: crearea de locuri de muncă de calitate, stimularea ocupării și creșterea veniturilor prin dezvoltare economică și prin politici care răspund deficitului de personal și susțin investițiile.
Educație și competențe pentru viitor: conectarea educației la nevoile economiei și pregătirea forței de muncă pentru noile realități economice.
Justiție și stat de drept: consolidarea independenței și eficienței sistemului judiciar, respectarea statului de drept și garantarea accesului egal la justiție pentru toți cetățenii. România are nevoie de instituții puternice, corecte și credibile, în care legea să fie aplicată fără excepții, iar integritatea, profesionalismul și responsabilitatea să fie criterii fundamentale în funcționarea statului.
O Românie mai puternică în Europa și în lume: prin sprijinirea companiilor românești, exporturi și acces la piețe internaționale.
Servicii publice de calitate: sănătate, educație și servicii sociale eficiente, accesibile și orientate către cetățean.
Tineri și Diaspora: condiții pentru ca tinerii să rămână în România și pentru ca românii din diaspora să se poată întoarce și reintegra. Nu prin credite. Avem nevoie de mult mai mult de atât!
Cultura – infrastructură strategică a națiunii: ea păstrează identitatea, formează conștiința, consolidează coeziunea socială și poate deveni un motor real de educație, diplomație, turism și dezvoltare economică.
Mesajul nostru este unul de responsabilitate și uniune națională: România nu mai are timp pentru blocaje, amânări și confruntări sterile. Este nevoie de dialog, decizie și acțiune, astfel încât instituțiile statului, economia și societatea să poată evolua în aceeași direcție, pentru stabilitatea și dezvoltarea României.
România are nevoie de o guvernare bazată pe integritate, competență, transparență și responsabilitate publică. Facem apel la clasa politică să pună capăt practicilor care au erodat încrederea oamenilor în instituțiile statului – corupției, nepotismului, numirilor pe criterii de obediență și promovării minciunii în spațiul public. Cerem construirea unei guvernări în care funcțiile publice să fie ocupate pe criterii de competență și merit, deciziile să fie luate în interesul cetățenilor, iar adevărul și responsabilitatea să prevaleze în fața intereselor personale sau de grup.
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE RESPONSABILITATE.
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE ACȚIUNE. ACUM!
Cine se află printre semnatarii Declarației
Printre cei mai importanți semnatari ai documentului se numără:
Camera de Comerț și Industrie a României, reprezentată de președintele Mihai Daraban;
Blocul Național Sindical, reprezentat de Dumitru Costin;
Confederația Sindicatelor Democratice din România, prin președintele Iacob Baciu;
Confederația Sindicală Națională Meridian, prin secretarul general Dumitru Fornea;
Academia Română, reprezentată de vicepreședintele Nicolae-Victor Zamfir;
Academia de Științe Agricole și Silvice, prin președintele Florin Stănică;
Federația Patronatelor Societăților din Construcții, prin președintele Cristian Erbașu;
InfoCons, reprezentată de președintele Sorin Mierlea.
Politică
România și Albania, în căutare de parteneriate dincolo de rolul de subcontractori pentru Europa
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut o întâlnire oficială cu E.S. Dna Enkeleda Merkuri, Ambasadorul Republicii Albania în România. Discuțiile au vizat consolidarea dialogului economic bilateral și identificarea de noi oportunități de cooperare între companiile din cele două țări, cu accent pe sectorul turismului și pe infrastructura de transport.
Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat că volumul actual al schimburilor comerciale dintre România și Albania nu reflectă potențialul real al operatorilor economici din cele două țări. „România și Albania au un potențial de cooperare pe care nu îl valorificăm suficient. Prea multe companii de la noi și de la ei lucrează astăzi ca subcontractori pentru marile companii europene, fără să capteze partea cea mai valoroasă a lanțului de producție. Trebuie să schimbăm această logică: să dezvoltăm produse cu valoare adăugată mare și să le promovăm direct pe piețele internaționale, sub nume proprii, nu ascunse în spatele altor branduri. Propunerea de a intensifica dialogul pe teme concrete, și aici mă refer la regimul fiscal, cadrul juridic aplicabil companiilor, programe de stimulare a investițiilor, este exact tipul de cooperare instituțională de care avem nevoie pentru ca antreprenorii noștri să știe unde și cum pot investi.”
În cadrul întrevederii, ambasadorul Republicii Albania a prezentat evoluția recentă a climatului economic din acest stat, subliniind rolul turismului drept unul dintre sectoarele cu contribuție majoră la creșterea economică a țării. „Turismul a devenit un motor real al economiei albaneze, iar guvernul nostru investește consecvent în infrastructura care să susțină această creștere, și anume: porturi, aeroporturi, conectivitate. Credem că exemplul Constanței, ca hub strategic la Marea Neagră, poate fi un reper util pentru dezvoltarea Portului Durrës, iar cooperarea dintre cele două porturi poate deschide noi rute de comerț și de turism între regiunile noastre. Dezvoltarea și diversificarea acestui sector rămân priorități asumate de guvernul de la Tirana, alături de modernizarea infrastructurii care să susțină fluxurile turistice, autoritățile albaneze urmărind dezvoltarea a patru porturi și patru aeroporturi internaționale.”
Politică
CCIR susține relansarea relațiilor economice dintre România și Siria
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), domnul Mihai Daraban, a avut astăzi, 9 iulie, o întrevedere cu Anas Radwan Albadawi, însărcinat cu afaceri al Republicii Arabe Siriene în România, la care au participat și reprezentanții conducerii Consiliului de Afaceri Siria–România. Discuțiile au avut loc la solicitarea părții siriene și au vizat reluarea și reorganizarea relațiilor economice dintre cele două state.
În cadrul întâlnirii au fost analizate potențialul de dezvoltare al schimburilor comerciale, oportunitățile de investiții în sectoare precum energia, agricultura, construcțiile, petrochimia și industria cimentului, organizarea unui forum de afaceri România–Siria, precum și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două țări (prin conectarea porturilor Constanța și Tartous). Totodată, partea română a adresat o invitație oficială partenerilor sirieni de a participa la ediția din acest an a târgului Indagra.
„Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere, iar comunitatea de afaceri siriană din România (circa 2.060 companii cu capital sirian) poate juca un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
La rândul său, Anas Radwan Albadawi a subliniat că autoritățile siriene doresc relansarea relațiilor economice cu România și dezvoltarea unor proiecte comune în cadrul procesului de reconstrucție a economiei siriene.
În acest context, partea siriană a lansat invitația oficială ca o delegație a CCIR să efectueze o vizită în Siria pentru discuții la nivelul autorităților centrale și cu mediul de afaceri local, în scopul identificării unor proiecte concrete de cooperare economică.
-
Business3 luni înainteViitorul Romcab depinde de deciziile instanței, în ciuda acordului cu creditorii
-
Business3 luni înainteCine vrea ca în Mureș să nu mai existe industrie locală? Compania Romcab, dată pe mâna austriecilor de la Meinhart
-
Business2 luni înainteCCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
-
Business9 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină

You must be logged in to post a comment Login