Social
Recomandările ANSVSA pentru consumatori, de sărbători. Sfaturi pentru cumpărături în pieţe şi târguri
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) are câteva recomandări pentru cetățeni, în apropierea sărbătorilor de iarnă, printre care, atenție sporită la cumpărarea și păstrarea alimentelor de origine animală, în special în această perioadă.
Recomandările ANSVSA în privința cărnii, pentru sărbători
Inspectorii ANSVSA le recomandă consumatorilor ca după cumpărare să depoziteze şi să păstreze alimentele de origine animală în frigider, „respectând instrucţiunile de pe etichetă pentru a preveni riscurile de contaminare”, potrivit unui comunicat de presă al ANSVSA.
Pentru sacrificarea porcului în gospodărie, inspectorii au atenționat că operațiunea trebuie efectuată „sub control sanitar-veterinar, pentru a verifica sănătatea animalului şi siguranţa cărnii”, adăugând că fără acest control, „consumul de carne poate reprezenta un pericol major pentru sănătatea publică”.
„Este interzisă comercializarea cărnii de porc provenite din gospodării sau din zone de restricţie datorită Pestei Porcine Africane (PPA)”, arată inspectorii sanitar-veterinari.
Inspectorii mai spun că carnea de porc, inclusiv cea de la porcii mistreți, trebuie supusă unui examen trichineloscopic obligatoriu înainte de a fi consumată. Această examinare poate fi efectuată la centrele autorizate, iar costul poate varia între 26 de lei și 90 de lei + TVA.
Aceștia avertizează cu privire la faptul că, în cazul în care este comercializată carnea de porc fără control sanitar-veterinar, comercianții se pot alege cu amenzi de până la 40.000 de lei.
Recomandări în piețe și târguri, de sărbători
În privinţa cumpărăturilor făcute în pieţe şi târguri, inspectorii recomandă consumatorilor să se asigure că există vitrine frigorifice şi că ambalajele produselor sunt „integre”, iar produsele alimentare respective sunt „etichetate corect, cu informaţii despre originea, condiţiile de păstrare şi termenul de valabilitate”. Brânzeturile, spun inspectorii, trebuie comercializate în ambalaje de unică folosinţă şi etichetate cu date despre producător şi sortiment.
„Pentru achiziţiile online de alimente, consumatorii sunt sfătuiţi să verifice cu atenţie condiţiile de livrare, transport şi păstrare a produselor perisabile, asigurându-se că vânzătorii deţin autorizaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectând toate normele de siguranţă (…).
Medicii veterinari din cadrul DSVSA judeţene şi ai Circumscripţiilor Sanitare Veterinare vor asigura un program prelungit de lucru, inclusiv în weekend, pentru a sprijini cetăţenii. Informaţiile privind programul şi contactele vor fi afişate pe site-urile autorităţilor sanitare. Pentru sesizări şi informaţii suplimentare, cetăţenii pot apela gratuit numărul 0800 826 787. ANSVSA îndeamnă cetăţenii să cumpere produse alimentare doar din locuri autorizate şi să respecte recomandările pentru siguranţa alimentelor, pentru a preveni orice risc de contaminare şi pentru a proteja sănătatea publică în perioada sărbătorilor”, se precizează în comunicat.
Social
Inspectoare ITM Constanța, prinsă în flagrant când primea șpagă 20.000 de lei, chiar în sediul instituției
Procurorii anticorupție au reținut marți, 9 iunie, un inspector de muncă de la ITM Constanța, Mihaela Dobrescu, sub acuzația de luare mită. Flagrantul a fost realizat chiar la sediul instituției, unde aceasta a primit suma solicitată, echivalentul a aproape 4.000 de euro. Astăzi, ea va fi prezentată Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În cursul lunii iunie 2026, inculpata Mihaela Dobrescu, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 20.000 de lei pentru a nu constata încălcări ale prevederilor legislației în domeniul relațiilor de muncă și pentru a nu dispune măsurile sancționatorii adecvate împotriva operatorului economic, în cadrul unui control desfășurat în data de 03 iunie 2026.
La data de 9 iunie 2026, inculpata Mihaela Dobrescu a primit de la aceeași persoană suma de 20.000 de lei în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, susțin anchetatorii.
Inculpatei i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
Business
Coordonarea aterizărilor șia a decolărilor de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă va fi făcută de o companie britanică
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunță semnarea acordului cu cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare din lume, ”Airport Coordination Limited”, firmă britanică care oferă servicii în domeniu pentru 80 de aeroporturi majore de pe toate continentele, astfel că aterizările şi decolările de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă vor fi planificate pentru optimizarea capacităţii operaţionale.
Airport Coordination Limited va furniza servicii complete de coordonare la Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, considerat a fi unul dintre aeroporturile cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est, în cadrul unui acord multianual care va intra în vigoare pe 25 octombrie 2026, începând cu sezonul de iarnă 2026-2027.
„Modernizarea Aeroportului Henri Coandă intră într-o etapă fundamentală odată cu semnarea acordului de coordonare, ceea ce confirmă angajamentul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti de a adopta cele mai bune practici internaţionale în domeniu. Implementarea coordonării va îmbunătăţi semnificativ modul în care este gestionată capacitatea aeroportuară, prin utilizarea mai eficientă a infrastructurii şi diminuarea traficului la orele de vârf, marcând astfel creşterea nivelului de servicii oferite atât pasagerilor, cât şi companiilor aeriene”, a declarat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Odată cu introducerea procesului de coordonare la cel mai înalt nivel („nivel 3”), funcţionarea operaţională a Aeroportului „Henri Coandă” se va optimiza semnificativ, susţin oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Astfel, zborurile vor fi programate prin aprobarea de „sloturi” (ore fixe de aterizare şi decolare), ceea ce va permite coordonarea capacităţii reale a pistelor şi terminalelor cu numărul programat de zboruri.
De asemenea, va fi îmbunătăţit modul de funcţionare principalului aeroport al României, oferind o serie de beneficii imediate, cum ar fi utilizarea mai eficientă a infrastructurii aeroportuare existente. Astfel, fiecare aterizare şi decolare este aliniată la capacitatea declarată a aeroportului, asigurând utilizarea optimă a pistelor, a locurilor de staţionare a aeronavelor şi a terminalelor şi se reduce aglomeraţia, fiind îmbunătăţită punctualitatea companiilor aeriene.
Aterizările şi decolările se echilibrează pe parcursul zilei, diminuând presiunea din orele de vârf şi contribuind la o desfăşurare constantă a operaţiunilor, ceea ce înseamnă predictibilitate operaţională.
Aeroportul trece la un plan sezonier coordonat, cu o planificare mai eficientă a serviciilor şi resurselor operaţionale (porţi de îmbarcare, locuri de parcare a avioanelor, benzi de bagaje etc.), iar capacitatea operaţională a aeroportului va fi gestionată eficient pe măsură ce va creşte numărul de zboruri şi de pasageri.
„Suntem încântaţi să întâmpinăm Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti ca fiind al 80-lea aeroport din reţeaua globală a ACL. Acesta este un parteneriat important, nu doar datorită dimensiunii şi creşterii Bucureştiului, ci şi pentru că reprezintă un pas decisiv către coordonare într-o perioadă caracterizată de o cerere în creştere. Aeroporturile trec rareori direct la o coordonare completă, iar realizarea cu succes a acestui demers necesită experienţă, independenţă şi încredere. Suntem mândri că Bucureştiul a ales ACL pentru a sprijini această tranziţie şi pentru a contribui la punerea bazelor pentru creşterea şi conectivitatea sa continuă”, a declarat Neil Garwood, Chief Executive Officer at Airport Coordination Limited.
În cadrul coordonării de nivel 3, companiile aeriene sunt obligate să obţină un „slot” aeroportuar, adică o oră fixă de decolare/aterizare, alocările fiind gestionate de un coordonator independent, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 95/93 şi cu standardele IATA.
Toate marile aeroporturi europene beneficiază de coordonare de nivel 3 – Londra, Paris Charles de Gaulle, Amsterdam, Bruxelles, Viena, Berlin Schonefeld, Frankfurt, Stuttgart, Roma, Milano, Barcelona sau Madrid.
Social
Judecătorii Curții de Apel București iau în calcul oprirea totală a activității instanțelor, ca protest împotriva noii legi a salarizării
-
Business3 luni înainteViitorul Romcab depinde de deciziile instanței, în ciuda acordului cu creditorii
-
Business3 luni înainteCine vrea ca în Mureș să nu mai existe industrie locală? Compania Romcab, dată pe mâna austriecilor de la Meinhart
-
Business2 luni înainteCCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
-
Business9 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină

You must be logged in to post a comment Login