Connect with us

Politică

Răspunsul lui Marcel Ciolacu după ce a fost rugat să se descrie în engleză: „Nu mă simt confortabil”

Publicat cu

pe

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost rugat, miercuri, să își facă o scurtă descriere și să o prezinte în limba engleză, însă acesta a refuzat, precizând că are o reținere și că nu se simte confortabil, deoarece nu stăpânește foarte bine această limbă.

„În primul rând cred că pot să le spun şi româneşte. Nu am nicio problemă. Am o reţinere şi este normală, pentru că nu stăpânesc foarte bine şi nu cred că ăsta este exerciţiu pe care vi-l doriţi. Am discuţii tete-a-tete, nu am o problemă de conversaţii. Îi şi anunţ de la început că nu ştiu foarte bine.

Cred că preşedinta Comisiei Europene a zis stai liniştit, că vorbesc mai încet. Dar am reuşit în jumătate de oră să ne înţelegem foarte bine. A fost un tete-a-tete. Am avut negocierile în ceea ce priveşte viitorul comisar şi eu zic că au ieşit acele negocieri, ţinând cont de faptul că România are pentru prima oară un vicepreşedinte al Comisiei”, a precizat liderul PSD, candidat la prezidențiale, la Digi FM.

„Nu mă simt confortabil şi nu o fac”, a mai afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a declarat anterior că are profesor de engleză și de economie, motivând că „e lupta fiecăruia cu el, să fie mai bun în fiecare zi”.

Internațional

Ministru nord-coreean: „Vom sprijini Rusia până când aceasta obține victoria în războiul din Ucraina”

Publicat cu

pe

Coreea de Nord va susține Rusia până la obținerea victoriei în războiul din Ucraina, a declarat vineri, la Moscova, ministrul de externe nord-coreean, Choe Son Hui, în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit Reuters.

„Relaţiile noastre tradiţionale, istoric prietenoase, care au parcurs calea încercărilor istoriei, astăzi se ridică la un nou nivel de relaţii de camaraderie militară invincibilă”, a spus șefa diplomației de la Phenian lui Serghei Lavrov.

Coreea de Nord, de partea Rusiei până la „victoria din Ucraina”

Ministrul nord-coreean a mai spus că Phenianul nu are nicio îndoială că, „sub conducerea înțeleaptă” a președintelui rus și poporului său vor „obține o mare victorie în lupta lor sacră pentru protejarea drepturilor suverane și a intereselor de securitate a statului lor”.

„Şi vă asigurăm, de asemenea, că până în ziua victoriei vom fi ferm alături de camarazii noştri ruşi”, a mai spus Choe Son Hui.

Serghei Lavrov a evidențiat „legăturile foarte strânsă” dintre armatele celor două țări și a menționat că acest lucru le-a permis să rezolve împreună sarcini de securitate importante.

Referitor la declarațiile făcute în această săptămână de Statele Unite, NATO, Coreea de Sud și Ucraina, potrivit cărora Coreea de Nord a trimis 10.000 de soldați în Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că „nu are nimic de adăugat la ceea ce s-a spus deja”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat joi că 8.000 dintre soldaţii nord-coreeni se află deja în regiunea rusă Kursk şi se aşteaptă ca aceştia să intre în luptă împotriva Ucrainei în zilele următoare.

Choe a avertizat că situația din Peninsula Coreeană ar putea deveni „explozivă”.

Citește mai departe

Politică

Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate. Câți bani primesc familiile

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetățenilor români în străinătate, în limita a 5.000 de euro.

Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate

Klaus Iohannis a semnat „decretul privind promulgarea Legii pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate,precum şi pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Conform legii, statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană decedată. De asemenea, este introdusă și posibilitatea ca sumele ce depășesc acest plafon să fie suportate din taxele consulare.

În fiecare an, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere.

Normele metodologice de punere în aplicare a legii se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

Citește mai departe

Politică

Nicușor Dan, după inundațiile din Spania: „Planurile urbanistice prevăd pentru fiecare teren o suprafață verde care permite scurgerea naturală a apei în pământ”

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reacționat, joi, după inundațiile din Spania.

Edilul a explicat că planurile urbanistice prevăd existența unei suprafețe de spațiu verde pentru fiecare teren construit, pentru a permite scurgerea naturală a apei în pământ, având în vedere că sistemele de canalizare nu vor putea prelua niciodată cantități mari de apă.

Reacția lui Nicușor Dan după inundațiile din Spania

„Cu toată consideraţia pentru victimele din Spania şi pentru familiile lor, vreau să atrag atenţia asupra unui fenomen care ne priveşte direct. Planurile urbanistice prevăd pentru fiecare teren construit o suprafaţă de spaţiu verde la sol, care permite scurgerea naturală a apei în pământ. Prevederile sunt încălcate sistematic de autorizaţiile de construire”, a spus Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Edilul Capitalei a menționat că „Agenția pentru Protecția Mediului închide ochii și la asta, de Inspectoratul în Stat în Construcții și Prefect nu mai vorbesc”.

Nicușor Dan a arătat că sistemele de canalizare nu vor putea niciodată să preia cantități de apă excepționale în timp scurt, cum a fost în Spania.

„De aceea e important să păstrăm sol natural care să absoarbă apa”, a mai explicat Nicușor Dan.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare