Connect with us

Politică

Radu Miruță anunță că Guvernul își va asuma răspunderea pentru diminuarea fondului de salarii cu 10%

Publicat cu

pe

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat, luni, că Guvernul urmează să își asume răspunderea în vederea diminuării cu 10% a fondului de salarii în instituțiile publice.

Miruță a precizat, la Antena 3, că până joia viitoare instituțiile publice vor trebui să comunice cum vor reduce fondul de salarii cu 10%.

Potrivit ministrului, asumarea răspunderii ar urma să aibă loc în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare.

„Săptămâna viitoare este provocarea – să trecem prin asumarea răspunderii Guvernului aceste modificări legislative. Cheltuiala pentru salarii să scadă cu 10%, neumblându-se la salariul de bază. Adică, la unii se poate umbla la sporuri. Este la latitudinea fiecărui ministru cum gestionează asta. S-a pus problema ca Guvernul să spună până în ultimul fir de păr cum se va face sau să se dea posibilitatea fiecărui manager cum să gestioneze lucrurile astea. (…) Se poate întâmpla: în loc să ai cinci șefi, să nu dai patru oameni afară, ci să lași un singur șef, iar ceilalți patru să devină angajați fără funcții de conducere”, a explicat el.

Radu Miruță a adăugat că vicepremeriul Marian Neacșu, reprezentant al PSD, a participat la discuția de la Guvern.

„Au fost de acord în unanimitate toți vicepremierii cu acest calendar, care presupune ca săptămâna viitoare să avem trecut pachetul pe Administrație”, a menționat ministrul.

El a subliniat că managerii instituțiilor publice vor avea posibilitatea de a reduce sporurile și primele sau de a face disponibilizări.

„Nu se taie salarii. Este obligația fiecărui ordonator principal de credite să reorganizeze entitatea pe care o conduce, astfel încât să scadă la final cu 10%, fără a tăia de la oameni. Adică unii trebuie să plece acasă. Pe ce criteriu, cine va face, cum va face este atributul fiecărui ministru. (…) Planul, astăzi, este ca la nivel de Guvern, săptămâna viitoare, joi, să fie adoptat pachetul pe administrație, care generează reducerea acestor cheltuieli, pentru ca cei de la Ministerul de Finanțe să poată da a doua zi care sunt limitele bugetare pentru fiecare minister în parte. Bugetul acestei țări se poate concepe doar știind pe ce să te bazezi”, a indicat ministrul.

Miruță a susținut că bugetul pentru 2026 nu va mai pune „presiune suplimentară pe oamenii care trebuie să plătească”, ci pe Guvern.

„Este ultima etapă în care acest Guvern – e o părere personală – mai are posibilitatea să rămână cu obrazul curat. Înțelegerea din partea populației a fost foarte elastică. (…) Au fost legitime explicațiile, dar s-au terminat. Și, pentru că în anul 2026 încep strângeri de curea din partea statului, s-a pus problema astăzi că nu putem începe cu conceperea bugetului până nu trecem pachetul pe administrație, cu acele tăieri de 10% din anvelopa bugetară pentru salarii și până nu trecem cumulul pensiei cu salariul, că e o altă componentă care reduce din niște cheltuieli. Nu poți să ai pensie și salariu în același timp la stat”, a evidențiat ministrul Apărării.

Politică

Avocatul poporului atacă la CCR prevederea privind neplata primei zile a concediului medical

Publicat cu

pe

Avocatul Poporului a anunțat marți că atacă la Curtea Constituțională prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate.

„Prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate contravin prevederilor constituționale, ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul securității juridice și al previzibilității normei, art. 34 privind ocrotirea sănătății, art. 44 privind dreptul de proprietate private și art. 4 7 referitor la protecția socială a cetățenilor, precum și art. 115 alin. (6)”, se arată în sesizarea trimisă CCR de Avocatul Poporului.

Reprezentanții instituției arată că statul are obligația de a asigura plata indemnizației întrucât plata contribuției este obligatorie.

„Observăm că întrucât plata contribuției de asigurări sociale de sănătate este obligatorie și conferă persoanei calitatea de asigurat, iar Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este constituit tocmai pentru a proteja asigurații în caz de boală, rezultă că statul, prin mecanismele sale legale și instituționale, are obligația de a asigura plata prestațiilor aferente acestei protecții, inclusiv a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, ca expresie a dreptului asiguratului la beneficii corespunzătoare contribuției achitate”, se arată în sesizare.

Drept constituțional, atins în substanța sa

„Prin neplata indemnizației de incapacitate temporară de boală corespunzătoare primei zile de concediu medical, exercițiul dreptului constituțional de asigurări sociale de sănătate este atins în însăși substanța sa”, mai arată reprezentanții Avocatului Poporului.

Aceștia susțin că prin neplata primei zile de concediu medical s-ar face o deturnare de scop a fondurilor.

„Atunci cînd statul colectează resurse sub titlu de contribuții de sănătate obligatorii, dar refuză plata primei zile de concediu medical, acesta operează practic o detumare de scop a fondurilor, deoarece sumele încasate cu titlu de asigurare nu se mai regăsesc în prestația de protecție oferită asiguratului. Această conduită transformă contribuția de asigurări sociale dintr-o sumă cu destinație specială într-un impozit mascat, fără o contraprestație corelativă, încălcând astfel însăși rațiunea existenței FNUASS”, potrivit sesizării.

Citește mai departe

Politică

Vot de încredere pentru premierul Ilie Bolojan în Biroul Politic Național al PNL

Publicat cu

pe

Biroul Politic Național al PNL a dat un vot de încredere, luni seara, pentru președintele partidului, premierul Ilie Bolojan, confirmând sprijinul majoritar pentru liderul formațiunii.

Conform unui comunicat al PNL, au fost înregistrate 47 de voturi ‘pentru’ și trei voturi ‘împotrivă’.

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit în ședință la Vila Lac.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au prezentat principalele direcții ale pachetului de relansare economică, aflat în curs de definitivare.

Ministrul Finanțelor a subliniat că pachetul a fost construit în urma analizelor din cadrul unui grup de lucru, astfel încât măsurile propuse să fie compatibile cu obiectivele macroeconomice ale României și să susțină dezvoltarea economică pe termen mediu și lung, a precizat sursa citată.

Comunicatul PNL menționează că pachetul de relansare economică este structurat pe două paliere majore. ‘Primul vizează reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a șapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale și materii prime critice, cercetare-dezvoltare și noi tehnologii, precum și industria de apărare. Al doilea palier are o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor și întregului mediu de afaceri’, arată sursa citată.

 

Citește mai departe

Politică

Pachetul de Solidaritate propus de PSD. Ce ar putea primi mamele, veteranii și pensionarii

Publicat cu

pe

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat ce măsuri conține Pachetul de Solidaritate propus de PSD. Acesta vizează mai multe categorii vulnerabile. Pe listă sunt mamele în concediul maternal, veteranii, pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități și familiile cu venituri reduse.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj prin care prezintă măsurile incluse în propunerea PSD. Potrivit anunțului, Pachetul de Solidaritate propus de PSD este „o soluție de urgență pentru cei care au cea mai mare nevoie”.

Astfel, mamele în concediu maternal și veteranii ar putea să primească o scutire de la plata CASS. Pensionarii cu pensii mici ar urma să primească ajutoare în funcție de venituri după cum urmează:

• 1000 lei – 500 lei în aprilie și 500 în decembrie, pentru pensionari cu o pensie mai mică de 1500 lei.

• 800 lei – 400 lei în aprilie și 400 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 1501 lei și 2000 lei

• 600 lei – 300 lei în aprilie și 300 lei în decembrie, pentru pensionari cu o pensie cuprinsă între 2001 și 3000 lei”.

De asemenea, copiii cu dizabilități ar putea să beneficieze de mărirea indemnizației de handicap. În cazul familiilor vulnerabile este vorba despre „mărirea sprijinului pentru copiii de grădiniță ai familiilor beneficiare de VMI și mărirea sprijinului pentru familiile cu 2 sau mai mulți copii beneficiare de VMI.”

Pachetul va fi propus coaliției de guvernare. Reprezentanții PSD condiționează rămânerea la guvernare de adoptarea pachetului.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare