Connect with us

Publicat cu

pe

Profesorul Virgil Păunescu, şeful Institutului de Cercetare OncoGen din Timişoara, propune strategie de creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

“Doresc să vă anunț că unul dintre principalele obiective ale planului meu de management este creșterea bunăstării membrilor universității. Pentru început propun o creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al universității. Toți cei care suntem șefi de discipline sau de departamente știm cât de greu este să atragem și să păstrăm cadre didactice și personal auxiliar de calitate în universitatea noastră, iar acest lucru este legat în primul rând de salarizare. Așa cum am mai spus, am convingerea că vom avea oameni de calitate în universitate atunci cand vom crea condiții de calitate, când vom avea dotări moderne și mai ales când vom avea salarii cât mai apropiate de nivelul celor din vest. Știu că măsura poate părea una populistă, dar judecați și dumneavoastră ce preferați: un rector care va mărește salariile acum, sau unul care așteaptă apropierea următorului mandat pentru a le mări atunci în speranța unei realegeri?

Când am ridicat institutul OncoGen m-am lovit de o legislație ostilă, care punea sub semnul întrebării finalizarea centrului. Dar nu am stat. Am mers la București unde am reușit să conving factorii de decizie că era în interesul țării să modifice legea. În 3 luni de la primele discuții am reușit să modific legislația și am deblocat fondurile necesare nu doar pentru noi, ci la nivel național, pentru toți aplicanții”, a scris Profesorul Virgil Păunescu, pe pagina sa de Facebook. 

Business

Ministerul Muncii: Aproape 800.000 de contracte de muncă suspendate şi peste 150.000 încetate, la 1 aprilie

Publicat cu

pe

Numărul contractelor individuale de muncă suspendate a ajuns la 1 aprilie la 795.291, iar cel al contractelor încetate la 155.675, a anunţat, miercuri, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Astfel, cele mai multe contracte de muncă suspendate – 207.688 – se înregistrează în industria prelucrătoare, 56.361 în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 110.667 au fost consemnate în domeniul hoteluri şi restaurante.

Pe de altă parte, din cele 155.675 de contracte individuale de muncă încetate, 30.873 au fost înregistrate în sectorul comerţ cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 27.174 în industria prelucrătoare şi 19.254 în construcţii.

„Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente. Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea, precizează MMPS”, se precizează în comunicatul ministerului citat de Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică.

Citește mai departe

Business

Ministerul Economiei a publicat noi detalii despre obţinerea Certificatului de Situaţie de Urgenţă

Publicat cu

pe

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a publicat, miercuri, detalii suplimentare despre emiterea Certificatului de Situaţie de Urgenţă (CSU) pentru companii, conform Agerpres.ro.

Ministerul transmite că beneficiarii programelor naţionale care au închis sau redus activitatea îşi pot suspenda, la cerere, obligaţiile contractuale pe perioada stării de urgenţă, prin următoarea procedură: transmiterea unei notificări prin e-mail către Agenţia pentru IMM, Atragere Investiţii, Promovare Export (AIMMAIPE) cu care a încheiat acordul de finanţare cu privire la solicitarea de a suspenda clauzele contractuale, fără a aştepta răspuns de la instituţie; solicitarea online pe site-ul www.prevenire.gov.ro, în perioada următoare, a unuia dintre tipurile de Certificat de Situaţie de Urgenţă – Tip 1 (albastru) sau Tip 2 (galben), emise de către MEEMA, conform Ordinului Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 791/2020. Certificatul se va prezenta ulterior reprezentanţilor AIMMAIPE la vizitele de monitorizare sau se va folosi în această perioadă în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea, în condiţiile legii, de facilităţi de creditare, măsuri de sprijin, ori în relaţiile comerciale, pentru amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi, invocarea de forţă majoră.

De asemenea, beneficiarii programelor naţionale pot beneficia de şomaj tehnic. Şomajul tehnic va fi obţinut în urma depunerii, de către angajator, prin poşta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, a unei cereri semnate şi datate de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.

Actele adiţionale se vor încheia după finalizarea stării de urgenţă, menţionează Ministerul Economiei.

În ceea ce priveşte prelungirea termenului de depunere a decontului pentru beneficiarii SUN 2018, MEEMA are în vedere solicitările beneficiarilor de prelungire a termenului de decont şi va acţiona în acest sens în perioada următoare.

Societăţile care au deschis activitatea în perioada decembrie 2019 – februarie 2020 şi nu pot justifica o scădere de 25% a veniturilor pot opta pentru Certificat de Situaţie de Urgenţă de tip TIP 1 (ALBASTRU) – destinat solicitanţilor care cer acordarea pentru că au întreruperea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă.

Cu privire la semnătura electronică în procesul de obţinere al CSU, Ministerul Economiei transmite că declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care solicitantul îşi asumă că toate informaţiile furnizate în vederea obţinerii certificatului sunt conforme cu realitatea şi respectă legislaţia în vigoare, va fi semnată de reprezentantul legal. În situaţia în care reprezentantul legal nu deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele ce urmează a fi încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro (inclusiv declaraţia pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens – adică îl poate împuternici să semneze electronic documentele pe contabilul societăţii, în declaraţia pe propria răspundere existând un câmp destinat împuternicirii.

Citește mai departe

Business

Vera Mitran (ANPC): Propunem plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate pentru a combate specula

Publicat cu

pe

Pe fondul creșterii substanțiale a cererii pentru anumite produse comercializate pe piața, în condițiile măsurilor de izolare socială impuse de pandemia de coronavirus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune autorităților impunerea unui plafon pe prețurile produselor de strictă necesitate pentru populație.

„În contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus și a decretării stării de urgență pe întreg teritoriul României, există o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață, în condițiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual.

Având în vedere această stare de fapt, și pentru a preveni anumite comportamente comerciale incorecte, sau chiar ilegale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coșul minim de consum lunar – așa cum este el definit de lege – , în scopul protejării cetățenilor în fața unor posibile creșteri bruște și substanțiale de prețuri.

În egală măsură, în magazinele de retail se impune aplicarea unor limite rezonabile privind cantitățile din același produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs și pentru a preveni eventuale sincope în aprovizionare.

Totodată, ANPC îi încurajează pe consumatori să sesizeze, mai ales în această perioadă, toate situațiile neconforme sau practicile comerciale incorecte pe care le constată în magazine, inclusiv eventuale neconcordanțe între prețul unui produs la raft și cel facturat la casa de marcat, sau inadvertențe între prețul unui produs aflat la promoție și cel de referință, precum și altele asemenea, în scopul prevenirii oricăror derapaje care pot interveni în actul comercial într-o perioada de criză.

ANPC îi asigură pe toți cetățenii că veghează atent la corectitudinea pieței, dispunând de echipe de intervenție suplimentare pentru prevenirea oricăror acțiuni care ar încălca drepturile sau ar periclita sănătatea consumatorilor”, transmite ANPC într-un comunicat de presă.

Citește mai departe
politia-romana-a-anuntat-primele-masuri-privind-perchezitiile-la-o-adresa-gresita-din-bucuresti-din-februarie-275092
Politică2 luni înainte

Noi dovezi șocante arată complexitatea rețelei de prostituție de la Caracal. Sclavie sexuală sub ochii Primăriei și Poliției!!!

Business2 luni înainte

Profesorul Virgil Păunescu, strategie pentru creșterea cu 30% a veniturilor angajaților UMF Timișoara

Internațional3 săptămâni înainte

MACRON, discurs emoționant cu ocazia primei ceremonii în memoria victimelor terorismului: “În fața amenințării teroriste, noi nu vom renunța la nimic. (…) Nu vom renunța la libertatea de a gândi, de a crede sau de a nu crede, la valorile pe care le are Republica, la spiritul nostru de rezistență care face Franța atât de puternică.”

corveta
Businesso lună înainte

Naval Group și Șantierul Naval Constanța reafirmă angajamentul de a sprijini Marina Română în proiectele sale de modernizare

Business2 luni înainte

Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP, victorie pentru statul român

Business4 săptămâni înainte

România câștigă procesul cu frații Micula. Tribunalul internațional de arbitraj respinge pretențiile de 9 miliarde ale acestora

Politică2 luni înainte

Blocarea licitației pentru corvete pune în pericol securitatea în zona Mării Negre

Politică4 luni înainte

Ludovic Orban: Până luni vom avea scenariile şi formulele cu privire la creşterea salariului minim

Politica României privind energiile regenerabile - în mandatul premierului la Bruxelles
Politică7 ani înainte

Politica României privind energiile regenerabile – în mandatul premierului la Bruxelles

330px-Ion_Iliescu_(2004)
Politică2 ani înainte

Ion Iliescu, audiat la Parchetul General

Facebook

Articole Populare