Connect with us

Publicat cu

pe

Uniunea Europeană (UE) trebuie să menţină sancţiunile economice impuse Moscovei până când Ucraina preia controlul asupra frontierei cu Rusia, altfel riscă să provoace o criză cu Casa Albă, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în primul său interviu cu presa europeană.

Preşedintele Consiliului European a declarat exclude o relaxare a sancţiunilor impuse Rusiei la summitul liderilor UE din această săptămână, în pofida presiunilor mai multor state în acest sens. El i-a acuzat pe unii lideri europeni că preferă „concilierea” cu Kremlinul în conflictul din Ucraina şi de „naivitate şi ipocrizie” în încercarea de a-i oferi lui Putin prezumţia de nevinovăţie, relatează The Guardian online, potrivit Mediafax.

În acest prim interviu acordat unui număr de cinci publicaţii europene, Tusk a subliniat că prevederile armistiţiului ucrainean încheiat la Minsk luna trecută între Putin şi cancelarul german Angela Merkel este necesar să fie implementate înainte de orice relaxare a sancţiunilor.

Înţelegerile de la Minsk prevăd ca Ucraina să recapete controlul asupra frontierelor din est, aflate în prezent pe mâna separatiştilor proruşi. Comentariile sale sugerează că sancţiunile ar putea să rămână în vigoare tot anul acesta, eventual până în cursul anului viitor.

Înţelegerea de la Minsk are sens doar dacă este implementată deplin. O implementare parţială va fi foarte riscantă pentru Ucraina„, a insistat el.

Este foarte dificil, pentru că statele membre demonstrează foarte deschis că au puncte de vedere şi interese diferite„, a declarat el, denunţând lipsa unei politici comune. „Avem 28 de politici externe diferite”, a denunţat preşedintele Consiliului European, adăugând că „nu poate accepta argumentul că trebuie să credem în bunăvoinţa Rusiei„, a mai spus Tusk.

Când aud că trebuie să avem încredere în bunăvoinţa preşedintelui (rus Valdimir) Putin sau a separatiştilor, ştiu că este vorba fie de naivitate, fie de ipocrizie„, a subliniat Tusk.

De pe o poziţie opusă faţă de cea a numeroşi lideri europeni, care îndeamnă la îndulcirea politicii faţă de Moscova, Tusk a catalogat strategia lui Putin ca ostilă în mod direct şi a îndemnat la un răspuns dur.

Ştiu – nu este o intuiţie, ci cunosc acest lucru – că politica lui Putin este mult mai simplă decât discuţiile noastre sofisticate. Unicul răspuns eficient la politica clară şi simplă a lui Putin este presiunea. (Politica sa este) pur şi simplu să aibă inamici, să fie mai puternic decât ei, să-i distrugă şi să fie în conflict„, a declarat preşedintele Consiliului European.

Din acest motiv, Tusk boicotează marcarea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial la Moscova, pe 9 mai.

O prezenţă la parada militară, mână în mână cu agresorul de astăzi, o persoană care foloseşte arme împotriva civililor din estul Ucrainei? În opinia mea, ca să mă exprim delicat, este prea ambiguu„, a declarat preşedintele UE.

Tusk a fost invitat la Moscova, dar a refuzat invitaţia, la fel ca Barack Obama, François Hollande şi alţi lideri est-europeni, iar cancelarul german Angela Merkel pare că va depune a doua zi jerbe de flori.

Armistiţiul de luna trecută între Kiev şi separatiştii proruşi nu este „ideal”, dar a redus vărsarea de sânge şi a oferit ucrainenilor un răgaz, a apreciat Tusk. El a mai spus că Obama nu le cere europenilor să înăsprească sancţiunile, ci să le menţină pentru a demonstra o poziţie unită.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare