Connect with us

Business

Președintele CCIR, Mihai Daraban, în misiune economică strategică la Seul

Publicat cu

pe

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, se află într-o vizită strategică la Seul, având ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale româno-coreene și atragerea de investiții în sectoare-cheie ale economiei naționale.

Președintele CCIR Mihai Daraban efectuează o vizită în Republica Coreea la invitația Korea Foundation, instituție dedicată promovării relațiilor internaționale și aflată sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al Coreei de Sud.

În prima zi a vizitei, președintele CCIR a participat la două întâlniri de nivel înalt, care au evidențiat interesul reciproc pentru consolidarea relațiilor economice bilaterale.

Prima întrevedere a avut loc la sediul Federației Industriilor Coreene (FKI), unde Mihai Daraban a fost primit de vicepreședintele și CEO-ul FKI, Kim Chang-beom. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea de noi oportunități de investiții coreene în România, cu accent pe domenii strategice în care cooperarea este deja activă, precum energia, industria nucleară și sectorul apărării. Reprezentanții coreeni au subliniat importanța proiectelor existente în aceste domenii, văzute ca bază solidă pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic extins între România și Coreea de Sud.

A doua întâlnire a avut loc la sediul KOTRA (Korea Trade-Investment Promotion Agency), agenția guvernamentală responsabilă cu promovarea investițiilor și a exporturilor coreene. Președintele CCIR a avut un dialog aplicat cu vicepreședintele agenției, Jihyung Lee, și alți oficiali de rang înalt implicați în promovarea investițiilor și exporturilor coreene. Discuția s-a axat pe oportunitățile de investiții în România și modalitățile concrete de colaborare între cele două economii.

Cu acest prilej, Mihai Daraban a susținut o prezentare detaliată a potențialului strategic al Portului Constanța, evidențiind proiectele de dezvoltare logistică și de transport maritim și fluvial prin utilizarea conectivității oferite de coridorul Dunării către centrul Europei. Prezentarea a fost apreciată de partea coreeană drept un element esențial pentru viitoare inițiative comune în domeniul transportului și logisticii regionale.

În urma acestor întâlniri, CCIR a fost recunoscută ca partener instituțional de încredere pentru dialogul economic cu actorii guvernamentali și industriali din Republica Coreea, deschizând calea pentru dezvoltarea unor colaborări bilaterale de substanță.

Republica Coreea, a 13-a economie globală și unul dintre liderii mondiali în domeniul IT și al energiei nucleare, este un partener economic important pentru România. Relațiile bilaterale includ schimburi comerciale în creștere, cu un volum total de peste 1 miliard de euro în 2022. În România sunt înregistrate 284 de companii cu capital coreean, iar investițiile sud-coreene vizează inclusiv infrastructura energetică și securitatea.

Dialogul politic și economic este susținut de acorduri de cooperare între camerele de comerț și vizite bilaterale de nivel înalt, cel mai recent exemplu fiind vizita premierului român în Republica Coreea în decembrie 2022.

 

Business

Mihai Daraban: Cifrele nu arată că business-ul românesc merge prost, dar percepția publică creează tensiune

Publicat cu

pe

Debutul anului 2026 găsește economia României într-un climat tensionat mai ales la nivel de discurs. Declarații alarmiste, interpretări grăbite și mesaje politice contradictorii creează impresia unei economii aflate pe marginea prăpastiei. În realitate, spune Mihai Daraban, cifrele cunoscute până acum indică o imagine mai nuanțată.

La finalul lui 2025, aproximativ 50.000 de firme în plus au depus bilanțuri, iar cifra de afaceri cumulată a crescut cu circa 37 de miliarde de euro față de anul anterior. Aceste date nu sugerează o economie în colaps, ci una care încetinește într-un context internațional dificil.

„Nu intrăm în corul bocitoarelor. Cifrele nu arată că business-ul românesc merge prost”, afirmă președintele CCIR, într-un interviu la “Puterea Știrilor”.

Problema majoră este că verdictul asupra anului 2025 este încă prematur. Bilanțurile se depun până la final de mai, iar imaginea completă apare abia spre toamnă. În acest interval, economia funcționează sub presiunea percepției publice. Mediul de afaceri este extrem de sensibil la semnalele transmise din spațiul public, iar panica poate bloca investiții și decizii strategice.

Daraban atrage atenția că mediul de business nu este într-o logică de supraviețuire, ci într-una de prudență. Planurile există, dar sunt adaptate unui context imprevizibil, marcat de tensiuni geopolitice, instabilitate regională și incertitudine politică internă.

Miza este una de încredere. O economie poate fi afectată nu doar de factori obiectivi, ci și de narațiuni toxice. Dacă discursul public rămâne decuplat de date, riscul real nu este criza, ci blocajul decizional.

Citește mai departe

Business

Președintele CCIR trage un semnal de alarmă: Diplomația economică a României trebuie regândită

Publicat cu

pe

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a tras un semnal de alarmă privind starea diplomației economice a țării noastre. Într-un interviu pentru „Puterea Știrilor”, Daraban a subliniat lipsa implicării politice în misiunile externe și subreprezentarea României în state-cheie ale economiei globale.

„Avem o problemă în a trata diplomația economică. Nu e de ieri, de azi. Poate și faptul că am fost un popor mai defensiv, mai puțin doritor să cucerim piețe externe”, a explicat președintele CCIR.

El a criticat slaba reprezentare în țări cu economie puternică precum Arabia Saudită, Japonia, Australia sau Coreea de Sud, unde ambasadele românești funcționează cu unul sau doi angajați. În același timp, România are ambasade supradimensionate în orașe europene precum Berlin sau Bratislava, unde numărul personalului depășește necesarul.

Referitor la Forumul Economic Mondial de la Davos, Daraban a spus că președintele României ar fi trebuit să fie prezent: „Davos nu este într-un colț îndepărtat al lumii. Este în Europa și e locul unde trebuie să fim vizibili.”

Președintele CCIR a concluzionat că România trebuie să regândească strategia diplomației economice, să prioritizeze prezența în state strategice și să ofere companiilor locale șansa de a se extinde pe piețele internaționale.

Citește mai departe

Business

Apă potabilă gratuită în Aeroportul ‘Henri Coandă’, de luni; și în Aeroportul Băneasa vor fi montate stații de apă

Publicat cu

pe

Apa furnizată la robinet în Aeroportul ‘Henri Coandă’ este potabilă începând de luni și poate fi folosită de către pasageri, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Apa va fi oferită gratuit și la stații speciale, amplasate în toate zonele din terminale.

‘Apa furnizată în aeroport a fost potabilă până în anul 2012, când a fost modificată legea cu privire la parametrii de calitate ai apei potabile. Între timp, traficul aerian s-a dublat, iar problema disponibilității apei potabile în aeroport a devenit una stringentă. Am insistat pentru rezolvarea acestei situații chiar de când am preluat mandatul de director general CNAB, în urmă cu aproape cinci luni. În această scurtă perioadă, am reușit cu celeritate să realizăm toate intervențiile tehnice necesare, astfel încât de astăzi, 2 februarie, apa de la robinet din Aeroportul Henri Coandă este potabilă și microbiologic pură’, a declarat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu, citat într-un comunicat al companiei.

Alimentarea cu apă potabilă a aeroportului se realizează prin foraje proprii de mare adâncime și este distribuită pasagerilor în terminale printr-o rețea de conducte de aproximativ 23 de km.

Compania Națională Aeroporturi București a început deja demersurile pentru amplasarea unui număr de 14 stații de apă potabilă conectate la rețeaua aeroportului. Acestea vor avea și cișmele, dar și dispozitive de încărcare a sticlelor.

Stațiile de apă vor fi disponibile atât în zonele publice, cât și în zonele cu acces restricționat, inclusiv la porțile de îmbarcare din zona Plecări sau la benzile de preluare a bagajelor din zona Sosiri. Astfel, pasagerii aeroportului vor avea la dispoziție apă potabilă gratuită.

Prima stație de apă urmează să fie montată în terminalul Plecări chiar în cursul zilei de luni.

În Aeroportul Băneasa vor fi montate alte două stații de apă potabilă pentru pasageri.

‘Trebuie să venim mereu în întâmpinarea nevoilor și solicitărilor pasagerilor. Aceasta a fost una dintre prioritățile mele și consider că Aeroportul Henri Coandă trebuie să se schimbe radical și să atingă standardele internaționale de confort și funcționalitate’, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare