Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, îi roagă pe Crin Antonescu și pe Vasile Blaga să transmită membrilor de partid să nu aibă un limbaj violent în campania electorală. Acesta i-a transmis președintelui Traian Băsescu să revină "în haina Constituției". “Îl rog pe domnul Blaga şi pe domnul Antonescu să îi roage pe colegii săi parlamentari să-şi limiteze limbajul violent pe care l-am văzut în ultimele z...
Într-un interviu acordat Agerpres, președintele PDL Vasile Blaga a vorbit despre planurile democrat liberalilor şi relaţia acestora cu preşedintele şi premierul. “Ar fi plăcerea Partidului Social Democrat ca să vadă principala forţă politică de centru-dreapta spartă, să zic aşa, pentru că PDL va deveni în 26 mai principala forţă politică de centru-dreapta a României”, a declarat democrat liberalul. Acesta a adăuga...
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, într-un interviu pentru Agerpres, că partidul propune pentru alegerile europarlamentare din 25 mai candidați foarte buni, fiind singurul care are o platformă electorală. “Eu am condus toate campaniile acestui partid şi niciodată nu am spus procente sau altceva, cât mai mulţi europarlamentari (obiectivul PDL - n.r.). Şi am convingerea că vom îndeplini acest obiec...
Premierul, Victor Ponta, și vicepremierul, Liviu Dragnea, au efectuat o vizită în orașul Giurgiu, în care au discutat cu primarul, Nicolae Barbu, problemele existente în realizarea unor proiecte pentru oraș, cum ar fi preluarea activității portuare, a unor terenuri din zona liberă și Vama Giurgiu. Primul-ministru a afirmat că Giurgiu trebuie sprijinit în realizarea proiectelor transfrontaliere și pe strategia Dună...
Deputatul PDL Tinel Gheorghe consideră că  Victor Ponta ar trebui să demisioneze deoarece nu a reuşit să se se separe de cazul Adrian Duicu. “Nu a demonstrat, nu a convins pe nimeni că discuţiile nu au avut loc în biroul lui şi că nu a fost parte la aceste discuţii”, a declarat Tinel Gheorghe, miercuri într-o conferinţa de presă. Democrat liberalul a continuat: “Celelalte fapte acte de corupţie, atitudini sfidătoa...
O nouă suspendare a preşedintelui este puţin probabilă, chiar dacă ar fi meritată. Acesta a fost răspunsul  purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, într-un interviu acordat RFI. “Este categoric o situaţie regretabilă. Avem un preşedinte care încalcă grav Constituţia, care atacă practic democraţia din acest stat şi chiar statul de drept, despre care vorbeşte de atât de multe ori", a declarat Ivan. Acesta a con...
În ceea ce privește denumirea USL în campania electorală pentru europarlamentare, PSD afirmă că ar putea fi desființată doar prin denunțarea acordului politic de către Alianța de Centru Dreapta (formată din PNL și PC) și Alianța de Centru Stânga (formată din PSD și UNPR) sau prin Radierea Alianțelor Politice a uneia dintre cele două părți. “USL a fost constituită prin acordul dintre două alianţe politice, respecti...
PDL va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, dar nu înainte de a o analiza şi completa, a declarat miercuri, deputatul democrat-liberal, Tinel Gheorghe, într-o conferință de presă. “Grupurile parlamentare PDL au primit textul moţiunii de cenzură, iniţiată de PNL. Până luni, parlamentarii PDL vor analiza textul şi vor aduce completările necesare prin prisma viziunii şi a punctelor de vedere exprimate în doi ...
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu un conflict de natură constituţională generat de refuzul premierului Victor Ponta de a contrasemna decrete prezidenţiale privind decorarea unor personalităţi care au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005-2012, a anunţat miercuri preşedintele CCR, Augustin Zegrean.
Președintele Traian Băsescu a declarat marți, într-o conferință de presă, la Palatul Cotroceni, că premierul Victor Ponta s-a lansat în campania prezidenţială și a acoperit, în mod incorect, campania pentru euroalegeri. Șeful statului a accentuat că liderul social-democrat nu trebuie să ajungă președintele României, deoarece soarta sa depinde de “baronii penali” și de patronii de trusturi media. “Victor-Viorel Pon...

Actualitate

Top Articole

Video