Connect with us

Publicat cu

pe

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, a afimat joi că Petre Daea, ministrul Agriculturii, trebuie să demisioneze, dar și să își ceară scuze public victimelor Holocaustului, în caz contrar PNL va solicita premierului demiterea lui. 

 

„Astăzi, la prima oră, ministrul Agriculturii, Petre Daea trebuie să-și prezinte demisia și să ceară scuze public victimelor Holocaustului de la Auschwitz. În caz contrar, o somăm pe doamna prim-ministru, Viorica Dăncilă să îl demită urgent. Comparația victimelor de la Auschwitz cu incinerarea animalelor este intolerabilă și trebuie sancționată public imediat”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, joi, pe Facebook.  

Petre Daea, a făcut o comparație între victimele Holocaustului și porcii incineraţi, în ultima perioadă, din fermele românești din cauza pestei porcine.  

„Trebuie să sacrificăm, din nefericire, 45.000 de capete la Carniprod și avem o veste proastă, că virusul ar fi și în alt complex-care înseamnă 17.000-18.000 de capete. (…) Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente ca să ușureze boala. Singura metodă este sacrificarea. Porcii aceștia toți se incinerează (…), e o muncă extraordinară, acolo este că la Auschwitz, domnule. Gândiți-va că acolo sunt efective de porci care pleacă de aici, se asomează, trec dincolo în partea cealaltă și se pun pe foc. Alții se izolează. Procedura o fac medicii veterinari, care sunt la limita rezistenței psihice, ca să stai cu 2-3.000 de porci pe zi să îi omori, se află în fața unei situații greu de explicat, dar mai ales greu de ținut”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Antena 3.

Business

Sărăcia crește în Marea Britanie la anumite categorii

Publicat cu

pe

Brexit: Liderul UKIP, Nigel Farage, și-a anunțat demisia

Sărăcia ar afecta 14 milioane de persoane în Marea Britanie (în jur de o cincime din populație) şi a crescut în rândul muncitorilor, copiilor şi anumitor pensionari, arată un studiu publicat vineri şi citat de presa internațională, preluată de Agerpres. 

Această constatare a fundaţiei Joseph Rowntree diferă de cifrele oficiale care arată o rată a şomajului de sub 4%, cea mai mică în 45 de ani, în ciuda încetinirii activităţii economice pe fondul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Raportul arată că mulţi muncitori fără educație sau specializare sunt afectaţi de sărăcie întrucât salariile lor şi numărul de ore lucrate nu sunt suficiente pentru a supravieţui.

Locurile de muncă precare sunt cealaltă parte a monedei unei rate scăzute a şomajului, aşa cum este ilustrat de utilizarea din ce în ce mai mare a contractelor precare precum cele de „zero ore”, care nu garantează un minim orar.

Aproximativ 4 milioane de copii şi 2 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, o creştere de respectiv 400.000 şi 300.000 de persoane în ultimii cinci ani.

Cea mai ridicată rată a sărăciei se înregistrează la persoane care trăiesc în regiunea Londrei, în nordul şi centrul Angliei, precum şi în Ţara Galilor.

Potrivit criteriilor utilizate de studiu, o familie este considerată săracă atunci când venitul său este mai mic faţă de peste 60% din venitul mediu, după ce se ia în considerare preţul bunurilor imobiliare.

Fundaţia Joseph Rowntree solicită guvernului să ia măsuri pentru îmbunătăţirea securităţii şi calităţii locurilor de muncă.

Sindicatele cer creșterea salariul minim la cel puţin 10 lire sterline pe oră.

Guvernul, care va ridica salariul minim la 8,72 lire sterline pe oră din aprilie, spune că lupta împotriva sărăciei rămâne o prioritate.

„Ştim că a avea un loc de muncă este cea mai bună cale de a ieşi din sărăcie (…). Salariile cresc mai mult decât inflaţia, iar sărăcia extremă este mai mică decât în 2010”, a precizat Ministerul Muncii de la Londra.

Citește mai departe

Internațional

Kovesi, îngropată în birocrație la Bruxelles

Publicat cu

pe

Revocarea lui Kovesi

Procurorul sef european, Laura Codruta Kovesi, a cerut membrilor Comisiilor pentru libertati civile (Comisia LIBE) si control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, un buget mai mare pentru Parchetul European si o schema de personal mai mare, relatează ziare.com

Motivul: estimarile preliminare financiare pentru primul an de activitate sunt depasite. Kovesi sustine ca in primul an de activtate Parchetul European trebuie sa poata sa deschida cel putin 2.000 de cazuri noi, la care se adauga alte 1.000 de cazuri restante.

Potrivit fostei sefe DNA, procurorii europeni delegati vor trebui sa filtreze minim 3.000 de cazuri si sa ia o decizie: pe care le trateaza, pe care le trimit in instantele nationale.

Kovesi a spus ca numarul de procurori si angajati este insuficient: doar 32 si un sfert de procurori europeni delegati, 22 de procurori si 29 de angajati in Parchetul European, asa cum arata proiectul initial.

Procurorul sef european a facut trimitere la cazurile unor procurori care lucreaza cu o jumatate de norma in parchete nationale si cu jumatate de norma la Parchetul European, lucru care ar fi de neacceptat: „Trebuie sa incepem cu procurori delegati cu norma intreaga, doar cu ei.”

Kovesi a mai spus ca a fost in statele membre ale Parchetului European si a vazut ca toti au inteles ca aceasta structura va consolida lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere, va imbunatati cooperarea si va spori increderea reciproca intre state.

„Imi doresc ca Parchetul European sa fie un centru de excelenta pentru confiscarea activelor criminale si as dori ca PE sa schimbe cu adevarat situatia in lupta impotriva fraudei transfrontaliere cu TVA,” a conchis Kovesi, potrivit ziare.com

Citește mai departe

Politică

Noi dovezi șocante arată complexitatea rețelei de prostituție de la Caracal. Sclavie sexuală sub ochii Primăriei și Poliției!!!

Publicat cu

pe

politia-romana-a-anuntat-primele-masuri-privind-perchezitiile-la-o-adresa-gresita-din-bucuresti-din-februarie-275092

Apar tot mai multe detalii care confirmă că la Caracal, în Olt, funcționează o amplă caracatiță de prostituție chiar în spațiul Primăriei. Practic, în clubul de noapte din Caracal în care mai multe fete erau forţate să danseze la bară, iar pentru o partidă de sex încasau 200 de lei, minţind clienţii că sunt majore, funcţionează într-un spaţiu al primăriei!!!

Poliţiştii şi jandarmii au descins, ieri, în local, unde au găsit şapte fete, între care patru minore. Potrivit unor surse, clubul aparţine unor fraţi din Caracal, iar spaţiul era închiriat de la autorităţile locale.

Primarul oraşului Caracal, Liviu Radu (PSD), a declarat că spaţiul este al unei societăţi aflată în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.

Potrivit primarului PSD, cei doi fraţi, principalii suspecţi în dosarul traficului de minori instrumentat de anchetatorii din Argeş, au cumpărat, chiar lângă Primăria Caracal, în centrul oraşului, şi un etaj al unui hotel.

„Este un spaţiu al primăriei ca şi proprietar, numai că noi, toată clădirea, subsol, parter şi etaj, am dat-o în administrare ADPF-ului, adică o societate care se ocupă cu partea asta de cimitir, construcţii.

Este un SRL, dar este sub conducerea Consiliului Local. Iar ei folosesc o parte din birouri, iar partea pe care nu o folosesc au închiriat-o. Aici este şi clubul ăsta. Are toate autorizaţiile de funcţionare. Noi când le-am închiriat au spus că vor să facă un bar şi un club, dar e treaba lor ce fac acolo. Acum câteva ore am aflat şi că patronii au cumpărat, la 50 de metri, şi un etaj unde funcţiona un hotel. Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie ok din punct de vedere juridic. Nu ştiu cât plăteau chirie, e stabilită prin Consiliu Local. E un contract perfect legal, fără probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Radu.

Potrivit Digi24, procurorii bănuiesc că în Caracal s-a constituit, din 2017, un grup infracţional organizat, care, sub paravanul unui club de noapte, a recrutat minore care să participe la spectacole pornografice sau care erau obligate să se prostitueze.

Din cercetări a reieşit că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani.

Liderii grupului infracţional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.

Tot mai multe persoane din Caracal cred că de fapt, rețeaua de prostituție, care funcționa încă din 2017, era sub protecția unor polițiști corupți.

Nici prostituția, nici dispariția fetelor minore ucise nu au fost de natură să-i facă pe polițiștii din Olt să se implice pentru destructurarea rețelelor de trafic de carne vie.

Situația de la Caracal este un eșec major al Poliției Române și al MAI, eșec admis chiar de ministrul Marcel Vela, care a anunțat zilele trecute destituirea comisarului șef Nicolae Alexe, care a fost la comandă în zilele uciderii Alexandrei Măceșanu, deși aceasta alertase Poliția că fusese răpită. Vela a mai declarat că fosta ministră Carmen Dan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, ar fi cunoscut foarte bine situația de la Caracal, dar că nu a făcut nimic pentru că era un fief electoral al PSD.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare