PNL cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, a afimat joi că Petre Daea, ministrul Agriculturii, trebuie să demisioneze, dar și să își ceară scuze public victimelor Holocaustului, în caz contrar PNL va solicita premierului demiterea lui. 

 

„Astăzi, la prima oră, ministrul Agriculturii, Petre Daea trebuie să-și prezinte demisia și să ceară scuze public victimelor Holocaustului de la Auschwitz. În caz contrar, o somăm pe doamna prim-ministru, Viorica Dăncilă să îl demită urgent. Comparația victimelor de la Auschwitz cu incinerarea animalelor este intolerabilă și trebuie sancționată public imediat”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, joi, pe Facebook.  

Petre Daea, a făcut o comparație între victimele Holocaustului și porcii incineraţi, în ultima perioadă, din fermele românești din cauza pestei porcine.  

„Trebuie să sacrificăm, din nefericire, 45.000 de capete la Carniprod și avem o veste proastă, că virusul ar fi și în alt complex-care înseamnă 17.000-18.000 de capete. (...) Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente ca să ușureze boala. Singura metodă este sacrificarea. Porcii aceștia toți se incinerează (...), e o muncă extraordinară, acolo este că la Auschwitz, domnule. Gândiți-va că acolo sunt efective de porci care pleacă de aici, se asomează, trec dincolo în partea cealaltă și se pun pe foc. Alții se izolează. Procedura o fac medicii veterinari, care sunt la limita rezistenței psihice, ca să stai cu 2-3.000 de porci pe zi să îi omori, se află în fața unei situații greu de explicat, dar mai ales greu de ținut”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Antena 3.

Etichete: Petre DaeaHolocaustporcipesta porcinaPNLpurtator de cuvant

Actualitate

Top Articole

Video