Connect with us

Politică

PNL anunţă un proiect de lege care vizează conectarea românilor din diaspora cu ţara: Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră, pentru cei care revin în ţară / Scutire de impozite şi bilete de avion gratuite

Publicat cu

pe

PNL depune vineri moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Senatorul PNL Daniel Fenechiu și pim-vicepreședintele Rareș Bogdan au prezentat, joi, un proiect de lege care vizează conectarea românilor plecați peste hotare cu țara, cu impact bugetar de aproximativ 2 miliarde de euro.

Astfel, românii care revin în țară ar urma să beneficieze de acces prioritar la programele Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră și își vor putea cumpăra case prin programul Prima Casă din diaspora. Aceștia vor beneficia și de trei bilete gratuite de avion și scutiri de impozite, potrivit news.ro.

Ce presupune proiectul PNL

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a anunțat, într-o conferință de presă, un proiect legislativ inițiat de partid aflat în procedură parlamentară, care vizează conectarea românilor din diaspora cu țara.

„Există două linii ale proiectului. Pe de-o parte, există o linie care se referă la facilităţi pe care dorim să le oferim românilor care doresc să se întoarcă în România, facilităţi investiţionale, facilităţi fiscale şi tot soiul de alte facilităţi pe care le-am identificat şi a doua linie este linia în care statul român va investi în diaspora pentru îmbunătăţirea promovării României în diaspora”, a precizat senatorul PNL, potrivit sursei citate anterior.

Senatorul a precizat că proiectul este urmare a activității și ideilor Organizației Diaspora, iar impactul bugetar este de aproximativ 2 miliarde de euro.

„Urmează ca finanţele să ne comunice oficial impactul bugetar, ne dorim ca această lege să intre în vigoare cât mai repede, ea este semnată de 18 senatori PNL. E o iniţiativă liberală, sperăm să fie adoptat anul acesta, sperăm totodată să primim în continuare propuneri de îmbunătăţire, chiar şi critici, pentru că e greu să reglementezi relaţia românilor şi României cu românii din diaspora, în contextul în care, pe de o parte, dacă eşti din România o să vezi lucrurile într-un fel, pe de altă parte, dacă vii din diaspora, le vezi într-un fel”, a adăugat senatorul PNL.

Fenechiu a menționat că inițiativa prevede ca în județele unde există un exod mai mare de 10%, respectivele unitățile administrative teritoriale sunt obligate să-și înființeze un departament pentru românii din diaspora, care să asigure comunicarea oportunităților locale, să-i lămurească pe românii din diaspora asupra lucrurilor de interes din comunitatea respectivă. El a mai precizat că acest departament ar urma să fie coordonat sau să conțină cel puțin o persoană care a fost în diaspora o perioadă de minim 2 ani de zile.

El a mai spus că proiectul de lege vizează atât aspecte economice, fiscale, culturale, cât şi aspecte de educaţie.

„Românii vor putea veni în ţară şi beneficiază de o serie de gratuităţi, aspecte medicale, beneficiază de gratuităţi la asistenţa medicală, pe de altă parte statul va face o serie de lucruri pentru comunităţile de români importante, acolo unde sunt comunităţile de români şcoli, pentru ca românii să poată să-şi educe copii în limba română”, a menţionat Daniel Fenechiu.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a anunțat că proiectul prevede programul Prima Investiție, pentru cei care vor investi în România, referindu-se la investiții care trec de 250.000 de euro, pentru care vor primi sprijin.

„Cetăţenii români stabiliţi în străinătate, care se întorc în ţară, beneficiază de acces prioritar la programe guvernamentale: Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră. Aceste programe oferă finanţări cuprinse între 10.000 şi 100.000 de euro per proiect, susţinute din granturi guvernamentale, la care se adaugă o contribuţie de 15% proprie”, a spus Rareş Bogdan.

Acesta a precizat că pentru proiectele în valoare între 50.000 și 75.000 de euro, contribuția va fi de 20%.

„Societăţile nou înfiinţate de cetăţeni repatriaţi vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe profit sau pe cifra de afaceri, până la atingerea unui plafon de 500.000 de euro, iar după depăşirea acestui prag, se va aplica un impozit redus, cuprins între 1% şi 3%, fiind modelul IMM-urilor, dar extins. 

Scutirea pentru a o perioadă de doi ani de zile se referă la cei care nu depăşesc 200.000 de euro”, a mai spus Rareş Bogdan.

Prim-vicepreședintele PNL a mai anunțat că Guvernul va aloca un număr de trei bilete, dus-întors, de călătorie gratuite pentru cetățenii români care se repatriază de la distanțe de peste 2.000 de km.

„Se instituie programul Prima Casă din diaspora, prin care cetăţenii români din străinătoate pot accesa credite ipotecare, iar statul român va subvenţiona dobânda pentru orice valoare care depăşeşte DAE şi este de 30 de ani”, a mai spus Rareş Bogdan.

Totodată, cetățenii care revin definitiv în țară, după o perioadă de cel puțin un an de zile de rezidență în străinătate, beneficiază de reducerea bazei de impozitare pentru impozitul pe venit, contribuțiile CAS și CASS, pentru o perioadă de 3 ani.

Rareș Bogdan a mai spus că se vor aloca burse de studiu pentru elevii români din diaspora, care doresc să studieze acasă, în România, după modelul etnicilor români din Republica Moldova şi Ucraina.

Politică

Cine este Bogdan Trif, autorul atacului grobian la adresa premierului Bolojan, orbit de ură sub lumina pusă pe șobolani

Publicat cu

pe

Există un moment în politică în care un atac nu reușește să lovească ținta vizată, ci ricoșează spectaculos în cel care l-a lansat. Postarea de sâmbătă a lui Bogdan Trif, liderul PSD Sibiu, este un astfel de moment — un studiu de caz aproape didactic în auto-sabotaj politic. Dar pentru a înțelege de ce gestul nu surprinde pe nimeni din județul Sibiu, merită să știi cine este, de fapt, omul din spatele tastaturii.

Contextul: o ironie pe care Trif a ratat-o complet

Totul a pornit de la o declarație a premierului Ilie Bolojan, care, vineri, la Radio România Actualități, descria situația companiilor de stat cu o metaforă directă: „Când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani care rod proviziile și am pus lumina pe ei. Și asta a deranjat.”

Bolojan vorbea, evident, despre corupție și risipa din sistemul public. Replica lui Bogdan Trif a venit la scurt timp și — ironie supremă — a demonstrat tocmai că lumina deranjase pe cineva. Liderul PSD Sibiu l-a numit pe premier „șobolan Bolojan, prim-sinecuristul țării”, acuzându-l că „și-a tras armată de boți”, al căror scop ar fi ca „nu cumva să se dărâme mitul mesianicului Bolojan”. Postarea era însoțită de o caricatură în care premierul era prezentat cu capul unui șobolan.

Un politician care urla „Șobolanul!” imediat după ce fusese aprinsă lumina în cămară. Nu putea fi un mai bun argument în favoarea premierului.

Acuzația fără dovezi: boții imaginari ai unui partid cu postări identice

Bogdan Trif a ales să lanseze acuzații grave — o campanie coordonată de boți meniți să apere imaginea lui Bolojan — fără să prezinte nicio dovadă. El descria o presupusă „avalanșă de comentarii la indigo” provenind de la „conturi fără istoric”, cu „mesaje trase la șablon” și „intervenții coordonate din toate colțurile țării”.

Acuzația ar fi meritat cel puțin o minimă susținere: capturi de ecran, analize, comparații. În absența oricărei probe, rămâne o simplă narațiune conspiraționistă — genul de discurs pe care PSD l-a cultivat cu asiduitate ori de câte ori realitatea devenea incomodă.

Ironia este că această postare a venit exact în momentul în care, cu două zile înainte de consultarea internă a PSD privind retragerea sprijinului față de premier, mai mulți lideri social-democrați postaseră mesaje identice, trase la indigo, cu titlul „Momentul adevărului”. Coordonare impecabilă — dar nu din partea adversarilor. Mai mulți social-democrați au fost nevoiți să-și oprească comentariile după ce au fost criticați aspru pentru tocmai această campanie coordonată. Acuzatorul era, de fapt, chiar modelul crimei pe care o descria.

Omul care a pozat în campanie cu Horațiu Potra

Înainte de a-și asuma rolul de gardian al transparenței și democrației digitale, Bogdan Trif a trebuit să explice ceva mai delicat. În noiembrie 2024, au apărut fotografii în care liderul PSD Sibiu apărea alături de controversatul Horațiu Potra — fotografii publicate chiar în material electoral plătit de PSD, în care Potra îndemna sibenii să voteze listele social-democrate.

Când Potra a ajuns în atenția procurorilor — în autoturismul său fuseseră găsite arme — Trif a găsit rapid o explicație: „Nu am avut cunoștință despre legăturile lui Horațiu Potra cu fostul candidat la Președinția României Călin Georgescu. În niciun caz nu puteam bănui sau anticipa acțiunile acestuia.” Iată deci portretul unui politician cu un fler remarcabil pentru a nu bănui nimic niciodată — dar cu un instinct infailibil pentru a striga „Șobolanul!” la momentul oportun politic.

Scandalul spitalului județean: pleacă de la masă când e acuzat de minciuni

Palmaresul lui Bogdan Trif în politica sibiană cuprinde și un episod revelator din februarie 2026. La o dezbatere despre parcursul noului spital județean din Sibiu, Trif s-a ridicat de la masa discuțiilor după ce vicepreședintele Consiliului Județean, Vlad Vasiu, l-a acuzat că spune minciuni.  Gestul este elocvent: un politician care nu suportă să fie contrazis în public, dar care nu ezită să arunce acuzații grave fără nicio dovadă pe Facebook.

Reacțiile: de la „disonanță cognitivă” la „limbaj grobian”

Răspunsurile la postarea cu „Șobolan” nu au întârziat. Deputatul USR Adrian Echert i-a amintit lui Trif de fotografia din campania electorală alături de Potra, scriind: „Ați împins ani de zile aceeași combinație de propagandă și control. Acum realitatea nu mai încape în mesajele voastre. Și, în loc să vă uitați la ce ați făcut, inventați «boți» și strigați «ajunge».”

Președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a fost mai directă: „Limbajul grobian a devenit politica de partid la Sibiu de foarte mulți ani de zile și acesta este motivul pentru care la Sibiu, PSD pierde tot timpul alegerile.” Nu a fost o apărare emoțională, ci o constatare electorală rece. Sibiul este, de ani buni, un județ refractar față de PSD — și nu fără legătură cu exact tipul de discurs pe care Trif îl practică.

Concluzie: lumina deranjează

Bolojan spusese că a pus lumina pe șobolani și că asta a deranjat. Reacția lui Bogdan Trif — imediată, viscerală, grosolană — a confirmat diagnosticul mai eficient decât orice discurs al premierului ar fi putut-o face.

Un deputat care s-a fotografiat zâmbind alături de un mercenar în campanie electorală și a pretins că nu știa nimic. Un politician care a plecat de la masa discuțiilor când a fost acuzat de minciuni. Un lider județean care acuză campanii coordonate în timp ce postează la unison cu colegii de partid. Sorin Grindeanu însuși a sărit în scenă, scriind și el despre „șobolani” — cu comentariile, ironic, oprite la propria postare.

Uneori, cel mai bun argument al adversarului ești tu însuți.

Citește mai departe

Politică

Conducerea PNL se reunește la Sibiu. Ce vor analiza liderii liberali

Publicat cu

pe

PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

Conducerea Partidul Național Liberal (PNL) se va reuni în acest weekend, la Sibiu, într-o ședință a Biroului Politic Național (BPN), unde liderii liberali vor analiza atât situația din coaliția de guvernare, cât și stadiul implementării obiectivelor asumate la nivel executiv.

Potrivit surselor politice, reuniunea este programată pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, iar pe agenda discuțiilor se află evaluarea măsurilor adoptate de Guvern, impactul reformelor după aprobarea bugetului de stat pentru 2026, precum și evoluțiile recente din cadrul coaliției.

În paralel, liderii PNL vor aborda și chestiuni organizatorice interne, dar și etapele următoare ale guvernării, în contextul unor tensiuni și poziționări divergente apărute în ultima perioadă între partenerii de coaliție.

Deputatul Ionel Bogdan a declarat, la Antena 3 CNN, că în cadrul ședinței va avea loc o evaluare amplă a activității Executivului și a deciziilor recente.

Citește mai departe

Business

Cormann (OCDE): Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie

Publicat cu

pe

Secretarul general al Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, a declarat luni că intenționează să transmită invitația oficială pentru aderarea României la organizație în luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului OCDE. Declarația a fost făcută la Palatul Cotroceni, unde delegația OCDE a fost primită de președintele României, Nicușor Dan.

„Intenția mea este să transmit invitația ca România să adere la OCDE în iunie, înainte de reuniunea Consiliului, în aceste ultime luni ale procesului de aderare”, a afirmat Cormann. El a subliniat că România a înregistrat în ultimele decenii o creștere economică puternică și progrese importante în convergența cu standardele OCDE privind veniturile și nivelul de trai.

Vizita delegației OCDE a avut loc în contextul lansării Studiului economic OCDE 2026 pentru România, prezentat la Guvern. Documentul analizează evoluția economiei românești și oferă recomandări pentru dezvoltarea viitoare.

Președintele Nicușor Dan a salutat rezultatele prezentate în raport. „Mă bucur că atingem țintele pe care le-am avut. Vă mulțumesc pentru Studiul economic”, a declarat șeful statului.

Ulterior, într-un mesaj public, președintele a subliniat că aderarea României la OCDE în acest an reprezintă un obiectiv strategic susținut de o largă majoritate politică, prin reformele deja adoptate.

„România se află într-o etapă avansată a procesului de aderare la această organizație. Studiul economic 2026 oferă o analiză cuprinzătoare a direcțiilor de dezvoltare a economiei naționale”, a transmis Nicușor Dan.

Șeful statului a adăugat că apartenența la OCDE — organizație care reunește unele dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii — ar aduce beneficii importante României, precum atragerea de investiții străine, acces la finanțări mai avantajoase pe piețele internaționale, modernizarea administrației publice și politici economice bazate pe date solide.

De asemenea, OCDE ar putea oferi asistență tehnică în domenii esențiale, precum creșterea colectării veniturilor la buget și reforma companiilor de stat.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare