Connect with us

Politică

Peleșul se află acum în consolidare, urmează restaurarea palatului Reginei Maria din Constanța. Anunțul ministrului Culturii, Raluca Turcan

Publicat cu

pe

Castelul Peleș se află în prezent în proces de consolidare, iar în curând vor începe lucrările și la palatul Reginei Maria, din Constanța, care a intrat zilele trecute în administrarea Ministerului Culturii.

Palatul Reginei Maria din Constanța, construit între 1924 și 1926, a trecut printr-o perioadă complicată din punct de vedere juridic: clădirea aparținea Ministerului Economiei, iar terenul unei companii private.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan a declarant că la ultima ședință de guvern, “și după eforturi pe mai multe planuri, acest monument de o valoare excepțională a fost declarat de interes public național și a fost transferat în administrarea Ministerului Culturii, beneficiind și de fondurile necesare pentru achiziționare, conservare si restaurare.

Transferul imobilului se realizează la valoarea stabilită de 5.758.504 lei, prin Raportul de evaluare din data de 29 august 2024. Fondurile necesare pentru achiziționarea acestuia sunt asigurate prin suplimentarea bugetului Ministerului Culturii. Restaurarea completă a vilei regale va fi realizată printr-un acord de finanțare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE)”, a mai declarat Raluca Turcan.

Internațional

Ministru nord-coreean: „Vom sprijini Rusia până când aceasta obține victoria în războiul din Ucraina”

Publicat cu

pe

Coreea de Nord va susține Rusia până la obținerea victoriei în războiul din Ucraina, a declarat vineri, la Moscova, ministrul de externe nord-coreean, Choe Son Hui, în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit Reuters.

„Relaţiile noastre tradiţionale, istoric prietenoase, care au parcurs calea încercărilor istoriei, astăzi se ridică la un nou nivel de relaţii de camaraderie militară invincibilă”, a spus șefa diplomației de la Phenian lui Serghei Lavrov.

Coreea de Nord, de partea Rusiei până la „victoria din Ucraina”

Ministrul nord-coreean a mai spus că Phenianul nu are nicio îndoială că, „sub conducerea înțeleaptă” a președintelui rus și poporului său vor „obține o mare victorie în lupta lor sacră pentru protejarea drepturilor suverane și a intereselor de securitate a statului lor”.

„Şi vă asigurăm, de asemenea, că până în ziua victoriei vom fi ferm alături de camarazii noştri ruşi”, a mai spus Choe Son Hui.

Serghei Lavrov a evidențiat „legăturile foarte strânsă” dintre armatele celor două țări și a menționat că acest lucru le-a permis să rezolve împreună sarcini de securitate importante.

Referitor la declarațiile făcute în această săptămână de Statele Unite, NATO, Coreea de Sud și Ucraina, potrivit cărora Coreea de Nord a trimis 10.000 de soldați în Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că „nu are nimic de adăugat la ceea ce s-a spus deja”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat joi că 8.000 dintre soldaţii nord-coreeni se află deja în regiunea rusă Kursk şi se aşteaptă ca aceştia să intre în luptă împotriva Ucrainei în zilele următoare.

Choe a avertizat că situația din Peninsula Coreeană ar putea deveni „explozivă”.

Citește mai departe

Politică

Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate. Câți bani primesc familiile

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetățenilor români în străinătate, în limita a 5.000 de euro.

Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate

Klaus Iohannis a semnat „decretul privind promulgarea Legii pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate,precum şi pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Conform legii, statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană decedată. De asemenea, este introdusă și posibilitatea ca sumele ce depășesc acest plafon să fie suportate din taxele consulare.

În fiecare an, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere.

Normele metodologice de punere în aplicare a legii se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

Citește mai departe

Politică

Nicușor Dan, după inundațiile din Spania: „Planurile urbanistice prevăd pentru fiecare teren o suprafață verde care permite scurgerea naturală a apei în pământ”

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reacționat, joi, după inundațiile din Spania.

Edilul a explicat că planurile urbanistice prevăd existența unei suprafețe de spațiu verde pentru fiecare teren construit, pentru a permite scurgerea naturală a apei în pământ, având în vedere că sistemele de canalizare nu vor putea prelua niciodată cantități mari de apă.

Reacția lui Nicușor Dan după inundațiile din Spania

„Cu toată consideraţia pentru victimele din Spania şi pentru familiile lor, vreau să atrag atenţia asupra unui fenomen care ne priveşte direct. Planurile urbanistice prevăd pentru fiecare teren construit o suprafaţă de spaţiu verde la sol, care permite scurgerea naturală a apei în pământ. Prevederile sunt încălcate sistematic de autorizaţiile de construire”, a spus Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Edilul Capitalei a menționat că „Agenția pentru Protecția Mediului închide ochii și la asta, de Inspectoratul în Stat în Construcții și Prefect nu mai vorbesc”.

Nicușor Dan a arătat că sistemele de canalizare nu vor putea niciodată să preia cantități de apă excepționale în timp scurt, cum a fost în Spania.

„De aceea e important să păstrăm sol natural care să absoarbă apa”, a mai explicat Nicușor Dan.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare