Connect with us

Publicat cu

pe

Numărul reclamaţiilor consumatorilor privind serviciile financiare depuse la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) s-a redus la jumătate în ultimii trei ani, datorită transpunerii în legislaţia naţională a unor directive care au uniformizat modalitatea în care se acordă credite la nivel european, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.

„Această situaţie favorabilă consumatorilor este datorată transpunerii în legislaţia naţională a Directivelor 48/2008 şi 17/2014, care au uniformizat modalitatea în care se acordă credite la nivel european. Desigur, în situaţia în care se constată eventuale abateri, acestea sunt corectate de ANPC. Alţi factori care au condus la scăderea numărului de reclamaţii pe zona serviciilor financiare sunt determinaţi de creşterea nivelului educaţiei financiare şi de soluţionarea cauzelor pe cale amiabilă, fie direct între instituţii şi consumatori, fie prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB)”, precizează Anghel.

Acesta consideră că sunt necesare în continuare programele de educaţie financiară, astfel încât „consumatorii să poată să facă alegeri cât mai bine informaţi” în momentul în care contractează credite sau achiziţionează alte produse şi servicii.

„În momentul în care sunt interesaţi de contractarea unui credit, recomandarea este să studieze ofertele instituţiilor bancare şi nebancare şi să facă alegerea în funcţie de Dobânda Anuală Efectivă (DAE). Cu cât DAE este mai redusă, cu atât suma de rambursat este mai mică. Apreciez că românii pot să apeleze cu încredere la instituţiile reglementate”, a adăugat directorul general al ANPC.

Potrivit datelor CSALB citate de directorul general al ANPC, în perioada 2016-2018, numărul reclamaţiilor consumatorilor vizând produse şi servicii financiare la ANPC a scăzut cu 55,3%. În aceeaşi perioadă, numărul cererilor adresate la CSALB a crescut de aproape 4 ori.

Numărul reclamaţiilor consumatorilor la ANPC vizând produse şi servicii financiare a atins maximul în anii 2015 şi 2016, când a fost iniţiată, respectiv adoptată Legea dării în plată. Apariţia CSLAB în anul 2016 a contribuit la înregistrarea unui trend puternic descendent al reclamaţiilor consumatorilor vizând produse şi servicii financiare la ANPC.

Dacă în anul 2016 numărul cererilor conforme adresate CSALB era egal cu 2,25% din numărul reclamaţiilor la ANPC, în anul 2018 procentul a ajuns la 27,6%. Numărul dosarelor constituite la CSALB a ajuns, în perioada 1 ianuarie – 15 noiembrie 2019, la aproape de trei ori mai mult decât în tot anul 2017. În ultimii doi ani, respectiv 2018-2019, s-a dezvoltat rapid practica soluţionării amiabile dintre consumatori şi instituţiile financiare după deschiderea procedurii la CSALB.

Potrivit sursei citate, în ultimul deceniu, numărul dosarelor aflate pe rolul instanţelor din România, dintre ANPC şi agenţii economici din domeniul financiar, nu a înregistrat fluctuaţii majore. Astfel, faţă de 2010, când numărul dosarelor era de 967, în 2019 acesta s-a situat la 1.173. „Menţinerea unui nivel a 1.000 de dosare pe an se datorează în mare măsură tipului relativ ridicat de soluţionare definitivă a acestora, fiind deschise doar între 100 şi 271 de noi dosare în ultimii 4 ani, respectiv 2016 – 2019”, precizează directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Business

Profesorul Virgil Păunescu, strategie pentru creșterea cu 30% a veniturilor angajaților UMF Timișoara

Publicat cu

pe

Profesorul Virgil Păunescu, şeful Institutului de Cercetare OncoGen din Timişoara, propune strategie de creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

“Doresc să vă anunț că unul dintre principalele obiective ale planului meu de management este creșterea bunăstării membrilor universității. Pentru început propun o creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al universității. Toți cei care suntem șefi de discipline sau de departamente știm cât de greu este să atragem și să păstrăm cadre didactice și personal auxiliar de calitate în universitatea noastră, iar acest lucru este legat în primul rând de salarizare. Așa cum am mai spus, am convingerea că vom avea oameni de calitate în universitate atunci cand vom crea condiții de calitate, când vom avea dotări moderne și mai ales când vom avea salarii cât mai apropiate de nivelul celor din vest. Știu că măsura poate părea una populistă, dar judecați și dumneavoastră ce preferați: un rector care va mărește salariile acum, sau unul care așteaptă apropierea următorului mandat pentru a le mări atunci în speranța unei realegeri?

Când am ridicat institutul OncoGen m-am lovit de o legislație ostilă, care punea sub semnul întrebării finalizarea centrului. Dar nu am stat. Am mers la București unde am reușit să conving factorii de decizie că era în interesul țării să modifice legea. În 3 luni de la primele discuții am reușit să modific legislația și am deblocat fondurile necesare nu doar pentru noi, ci la nivel național, pentru toți aplicanții”, a scris Profesorul Virgil Păunescu, pe pagina sa de Facebook. 

Citește mai departe

Business

Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Paul Anghel

Publicat cu

pe

Actorul Mihai Bobonete a făcut aseară, pe pagina de Facebook, dezvăluiri despre vechiul său prieten, Paul Anghel, directorul general al ANPC.

“Am mulți prieteni și i-am facut greu, dar i-am păstrat, pe unii mai aproape. iar pe alții îi regăsesc după ani de zile, după câțiva copii în plus, făcuți de mine sau de ei, și de unde filmam figurație specială în clipurile lui Mărgi, acum unul e in conducerea ANPC, iar eu sunt actoraș cu șanse de devenire actor.

Așa l-am descoperit pe Paul Anghel, frățiorul meu drag, care m-a învățat baschet și care imi spunea că doar proștii merg pe linia de tramvai ca să ajungă primii la semafor, eu crezând altceva pe atunci și multe altele.

Am fost la ANPC cu o treaba și am dat de el acolo, am vorbit și am baut o cafea. Am dat de un alt om, un băiat mișto cu șanse să devină și mai mult de atat, iar dacă viitorul sunt oamenii ca el, atunci pot dormi liniștit câțiva ani buni de acum.

M-am bucurat sa te vad iar Paulică și promit să ne vedem mai des și iar pe parchet să mă înveți cum albii pot să sară mai sus!”, a scris Mihai Bobonete, pe pagina sa de Facebook. 

Citește mai departe

Business

Sărăcia crește în Marea Britanie la anumite categorii

Publicat cu

pe

Brexit: Liderul UKIP, Nigel Farage, și-a anunțat demisia

Sărăcia ar afecta 14 milioane de persoane în Marea Britanie (în jur de o cincime din populație) şi a crescut în rândul muncitorilor, copiilor şi anumitor pensionari, arată un studiu publicat vineri şi citat de presa internațională, preluată de Agerpres. 

Această constatare a fundaţiei Joseph Rowntree diferă de cifrele oficiale care arată o rată a şomajului de sub 4%, cea mai mică în 45 de ani, în ciuda încetinirii activităţii economice pe fondul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Raportul arată că mulţi muncitori fără educație sau specializare sunt afectaţi de sărăcie întrucât salariile lor şi numărul de ore lucrate nu sunt suficiente pentru a supravieţui.

Locurile de muncă precare sunt cealaltă parte a monedei unei rate scăzute a şomajului, aşa cum este ilustrat de utilizarea din ce în ce mai mare a contractelor precare precum cele de „zero ore”, care nu garantează un minim orar.

Aproximativ 4 milioane de copii şi 2 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, o creştere de respectiv 400.000 şi 300.000 de persoane în ultimii cinci ani.

Cea mai ridicată rată a sărăciei se înregistrează la persoane care trăiesc în regiunea Londrei, în nordul şi centrul Angliei, precum şi în Ţara Galilor.

Potrivit criteriilor utilizate de studiu, o familie este considerată săracă atunci când venitul său este mai mic faţă de peste 60% din venitul mediu, după ce se ia în considerare preţul bunurilor imobiliare.

Fundaţia Joseph Rowntree solicită guvernului să ia măsuri pentru îmbunătăţirea securităţii şi calităţii locurilor de muncă.

Sindicatele cer creșterea salariul minim la cel puţin 10 lire sterline pe oră.

Guvernul, care va ridica salariul minim la 8,72 lire sterline pe oră din aprilie, spune că lupta împotriva sărăciei rămâne o prioritate.

„Ştim că a avea un loc de muncă este cea mai bună cale de a ieşi din sărăcie (…). Salariile cresc mai mult decât inflaţia, iar sărăcia extremă este mai mică decât în 2010”, a precizat Ministerul Muncii de la Londra.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare