Connect with us

Publicat cu

pe

Peste 300 de persoane care au comandat produse on-line de sărbători au făcut reclamaţii la ANPC, a declarat pentru News.ro directorul general al instituţiei, Paul Anghel, care a precizat că au fost numeroşi cei care au acuzat întârzieri mari la livrare, dar şi cei care, deschizând coletul, au constatat că ceea ce primiseră nu semăna deloc cu ceea ce au comandat.

”În perioada decembrie 2019-ianuarie 2020, la ANPC au fost înregistrate peste 300 de reclamaţii care au vizat produse şi servicii achiziţionate on-line. Principalele aspecte reclamate au fost: abateri de informare privind caracteristicile produsului în momentul încheierii contractelor, nerespectarea termenelor de livrare, livrarea altor produse faţă de cele comandate, livrare de produse cu deficienţe/neconforme cu specificaţiile de pe site, nerespectarea termenelor de ramburs, comportament incorect în relaţia cu consumatorii, nerespectarea termenelor de remediere, practici comerciale înşelătoare, de exemplu nerespectarea modului de calcul al preţului.  Ţin să precizez că mulţi consumatori au reclamat, în mod special, întârzieri mari la livrare, fiind puşi în situaţia de a nu putea oferi cadoul de Crăciun decât în luna ianuarie. De asemenea, au avut surprize când au deschis coletul şi au constatat că produsul nu semăna deloc cu cel comandat”, a afirmat Anghel.

El a explicat că ANPC a desfăşurat acţiuni de control vizând site-urile de comerţ on-line, printre neregulile găsite numărându-se: ”nerespectarea prevederilor/cerinţelor OUG nr. 34/2014, privind informaţiile precontractuale, respectiv neafişarea pe site a informaţiilor precontractuale, neconformităţi privind informaţiile precontractuale înscrise pe website-uri, referitor la  dreptul de retragere, condiţiile, termenele şi procedurile de executare, făcându-se referire la un act normativ abrogat, respectiv OG nr. 130/2000, în loc de OUG nr. 34/2014, respectiv la termenul de retragere de 10 zile, în loc de 14 zile”.

 Un alt aspect sesizat de inspectorii ANPC a fost neinformarea sau informarea incompletă privind caracteristicile esenţiale ale produselor prezentate.

De asemenea, alte nereguli constatate s-au referit la faptul că, în cazul returnării produselor, unele site-uri consemnau în mod incorect că, “in cazul returnării produselor fără invocarea unui motiv, taxele de transport tur-retur se suportă de către client”, fiind încălcate prevederile articolului 14, referitor la Obligaţiile consumatorului în cazul retragerii, din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii. 

Nerespectarea prevederilor aceluiaşi act normativ în materie de informare a consumatorilor cu privire la formularul de retragere tipizat a fost şi ea sancţionată de ANPC, întrucât pe numeroase site-uri nu era postat postat formularul de retragere. 

”Nu au fost înregistrate reclamaţii formulate de către operatori economici care activează în zona comerţului online împotriva firmelor ce prestează servicii poştale şi de curierat”, a subliniat Paul Anghel, referindu-se la situaţiile în care firmele de curierat au fost cele responsabile pentru întârzierile cu care clienţii au primit produsele comandate.

Directorul general al ANPC afirmă că, în comparaţie cu anii trecuţi, a constatat ”apariţia unei exigenţe sporite din partea consumatorilor la alegerea unor produse şi servicii, aceştia fiind mai informaţi, mai atenţi şi, în consecinţă, mai greu de indus în eroare”.

Business

Profesorul Virgil Păunescu, strategie pentru creșterea cu 30% a veniturilor angajaților UMF Timișoara

Publicat cu

pe

Profesorul Virgil Păunescu, şeful Institutului de Cercetare OncoGen din Timişoara, propune strategie de creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

“Doresc să vă anunț că unul dintre principalele obiective ale planului meu de management este creșterea bunăstării membrilor universității. Pentru început propun o creștere a veniturilor cu minim 30% pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar al universității. Toți cei care suntem șefi de discipline sau de departamente știm cât de greu este să atragem și să păstrăm cadre didactice și personal auxiliar de calitate în universitatea noastră, iar acest lucru este legat în primul rând de salarizare. Așa cum am mai spus, am convingerea că vom avea oameni de calitate în universitate atunci cand vom crea condiții de calitate, când vom avea dotări moderne și mai ales când vom avea salarii cât mai apropiate de nivelul celor din vest. Știu că măsura poate părea una populistă, dar judecați și dumneavoastră ce preferați: un rector care va mărește salariile acum, sau unul care așteaptă apropierea următorului mandat pentru a le mări atunci în speranța unei realegeri?

Când am ridicat institutul OncoGen m-am lovit de o legislație ostilă, care punea sub semnul întrebării finalizarea centrului. Dar nu am stat. Am mers la București unde am reușit să conving factorii de decizie că era în interesul țării să modifice legea. În 3 luni de la primele discuții am reușit să modific legislația și am deblocat fondurile necesare nu doar pentru noi, ci la nivel național, pentru toți aplicanții”, a scris Profesorul Virgil Păunescu, pe pagina sa de Facebook. 

Citește mai departe

Business

Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Paul Anghel

Publicat cu

pe

Actorul Mihai Bobonete a făcut aseară, pe pagina de Facebook, dezvăluiri despre vechiul său prieten, Paul Anghel, directorul general al ANPC.

“Am mulți prieteni și i-am facut greu, dar i-am păstrat, pe unii mai aproape. iar pe alții îi regăsesc după ani de zile, după câțiva copii în plus, făcuți de mine sau de ei, și de unde filmam figurație specială în clipurile lui Mărgi, acum unul e in conducerea ANPC, iar eu sunt actoraș cu șanse de devenire actor.

Așa l-am descoperit pe Paul Anghel, frățiorul meu drag, care m-a învățat baschet și care imi spunea că doar proștii merg pe linia de tramvai ca să ajungă primii la semafor, eu crezând altceva pe atunci și multe altele.

Am fost la ANPC cu o treaba și am dat de el acolo, am vorbit și am baut o cafea. Am dat de un alt om, un băiat mișto cu șanse să devină și mai mult de atat, iar dacă viitorul sunt oamenii ca el, atunci pot dormi liniștit câțiva ani buni de acum.

M-am bucurat sa te vad iar Paulică și promit să ne vedem mai des și iar pe parchet să mă înveți cum albii pot să sară mai sus!”, a scris Mihai Bobonete, pe pagina sa de Facebook. 

Citește mai departe

Business

Sărăcia crește în Marea Britanie la anumite categorii

Publicat cu

pe

Brexit: Liderul UKIP, Nigel Farage, și-a anunțat demisia

Sărăcia ar afecta 14 milioane de persoane în Marea Britanie (în jur de o cincime din populație) şi a crescut în rândul muncitorilor, copiilor şi anumitor pensionari, arată un studiu publicat vineri şi citat de presa internațională, preluată de Agerpres. 

Această constatare a fundaţiei Joseph Rowntree diferă de cifrele oficiale care arată o rată a şomajului de sub 4%, cea mai mică în 45 de ani, în ciuda încetinirii activităţii economice pe fondul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Raportul arată că mulţi muncitori fără educație sau specializare sunt afectaţi de sărăcie întrucât salariile lor şi numărul de ore lucrate nu sunt suficiente pentru a supravieţui.

Locurile de muncă precare sunt cealaltă parte a monedei unei rate scăzute a şomajului, aşa cum este ilustrat de utilizarea din ce în ce mai mare a contractelor precare precum cele de „zero ore”, care nu garantează un minim orar.

Aproximativ 4 milioane de copii şi 2 milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, o creştere de respectiv 400.000 şi 300.000 de persoane în ultimii cinci ani.

Cea mai ridicată rată a sărăciei se înregistrează la persoane care trăiesc în regiunea Londrei, în nordul şi centrul Angliei, precum şi în Ţara Galilor.

Potrivit criteriilor utilizate de studiu, o familie este considerată săracă atunci când venitul său este mai mic faţă de peste 60% din venitul mediu, după ce se ia în considerare preţul bunurilor imobiliare.

Fundaţia Joseph Rowntree solicită guvernului să ia măsuri pentru îmbunătăţirea securităţii şi calităţii locurilor de muncă.

Sindicatele cer creșterea salariul minim la cel puţin 10 lire sterline pe oră.

Guvernul, care va ridica salariul minim la 8,72 lire sterline pe oră din aprilie, spune că lupta împotriva sărăciei rămâne o prioritate.

„Ştim că a avea un loc de muncă este cea mai bună cale de a ieşi din sărăcie (…). Salariile cresc mai mult decât inflaţia, iar sărăcia extremă este mai mică decât în 2010”, a precizat Ministerul Muncii de la Londra.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare