Politică

Parlamentul European a aprobat în procedură de urgență propunerea Comisiei, de redistribuire a 120.000 de migranți

Publicat cu

pe

Parlamentul European a aprobat joi în procedură de urgență și cu amplă majoritate propunerea făcută în 9 septembrie de Comisia Europeană și care presupune redistribuirea a 120.000 de azilanți aflați deja pe teritoriul Italiei, Greciei și Ungariei către alte state membre, informează EFE, potrivit Agerpres.

Rezoluția a fost aprobată cu 372 de voturi pentru, 124 împotrivă și 5 abțineri.

Procedura de urgență, stipulată în articolul 154 din Regulamentul de procedură, a fost propusă de președintele legislativului european Martin Schulz și aprobată de plen la deschiderea sesiunii.

Înaintea votului de joi, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că “este foarte recunoscător Parlamentului European pentru că a înțeles urgența situației„.

România, Ungaria, Cehia și Slovacia sunt statele membre care resping fățiș sistemul de cote obligatorii propus de Comisia Europeană, mai arată sursele citate.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version