Social
Noi reglementări pentru asistenții maternali. Trebuie să fie absolvenți de liceu sau învățământ profesional și vor fi evaluați la fiecare doi ani
Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru introducerea modificărilor în regulile pentru obținerea atestatului de asistent maternal a fost aprobată miercuri, pe 11 decembrie, de Parlament.
Printre modificări se numără obligativitatea pentru asistenții maternali de a fi absolvenți de studii liceale sau învățământ profesional.
Noi reglementări pentru asistenții maternali, adoptate în Parlament
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a menționat pe pagina sa de Facebook că „după 21 de ani, România va implementa noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal”.
După modificările aduse legii, asistenții maternali trebuie să fie absolvenți de liceu sau învățământ profesional.
Potrivit ministrului Familiei, asistenții maternali care se află acum în sistem și care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condițiile de studii, ei trebuie să facă dovada înscrierii în învățământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a actului legislativ și obținerea în termen de maximum 5 ani a certificatului de absolvire a învățământului liceal, seral sau cu frecvență redusă, inclusiv prin Programul „A doua șansă”.
Prevederile legii sunt următoarele:
- asistenții maternali se vor pensiona conform Codului Muncii – înainte puteau continua activitatea de asistent maternal și după pensionare;
- creșterea vârstei la care o persoană poate deveni asistent maternal de la 18 la 21 de ani;
- un asistent maternal va putea lua în îngrijire maxim 2 copii, cu excepția copiilor care fac parte dintr-un grup de frați;
- diferența de vârstă între asistent și copii nu va putea fi mai mare de 47 de ani, dar nici mai mică de 18 ani;
- locuința asistentului maternal va trebui să fie într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale și după caz abilitare/reabilitare a copiilor pe care îi va primi în plasament;
- asistenții maternali vor fi evaluați la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară și vor urma cursuri de perfecționare în fiecare an.
Propunerile de modificări au fost anunțate pe 21 iulie de Ministerul Familiei, iar în luna august acestea au fost adoptate de Guvern.
Internațional
Studiu: Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial
Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial, potrivit unui studiu publicat în The Lancet, citat de dw.com.
Majoritatea deceselor sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, se mai arată în studiu.
Numărul deceselor cauzate de poluarea aerului va crește în următorii ani
Numărul deceselor va crește în următorii ani pe fondul schimbărilor climatice, care fac ca incendiile de pădure să fie mai frecvente și mai intense.
Cercetătorii internaționali au analizat datele existente, cu privire la incendiile de pădure care fac adevărate ravagii în natură, dar și datele referitoare la arderile de teren practicate în agricultură pentru curățarea câmpurilor.
Peste 1,5 milioane de decese sunt asociate, anual, cu poluarea aerului din cauza incendiilor
Timp de 19 ani, mai exact din anul 2000 și până în 2019, cercetătorii au constatat că aproximativ 450.000 de decese pe an din cauza bolilor de inimă au fost strâns legate de poluarea aerului cauzată de incendii.
Totodată, alte 220.000 de decese din cauza bolilor respiratorii ar putea fi atribuite fumului și particulelor eliberate în aer de incendii.
La nivel mondial, un total de 1,53 milioane de decese din toate cauzele au fost asociate cu poluarea aerului cauzată de incendii, potrivit studiului.
Cele mai frecvente decese au loc în țările sărace
Spre exemplu, un număr record de arderi ilegale ale terenurilor agricole din nordul Indiei este parţial responsabil pentru norul de poluare cu aspect apocaliptic, cu concentraţii de microparticule nocive mult peste standardele internaţionale de sănătate, care acoperă capitala indiană, mai arată studiul.
Autorii studiului atrag atenția că ar trebui să se ia în calcul „acțiuni urgente” pentru a face față numărului mare de decese cauzate de incendii. Totodată, aceștia vorbesc și despre „nedreptatea climatică” cu care se confruntă țările sărace.
Câteva mijloace de evitare a fumului de la incendii sunt îndepărtarea de zona cea mai poluată, utilizarea purificatoarelor de aer și a măștilor, precum și rămânerea în casă. Chiar și așa, aceste mijloace nu sunt accesibile locuitorilor din aceste țări, mai arată cercetătorii.
Social
Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României, de la 1 ianuarie
Direcția Generală de Pașapoarte a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, pașaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României. Până în prezent, pașapoartele simple electronice erau livrate în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus).
„În prezent, paşapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanţilor, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetăţenii care vor solicita eliberarea unui paşaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului paşaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, a transmis, marţi, MAI, într-un comunicat de presă.
Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României
Cetăţenii vor putea solicita livrarea paşaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locaţie convenabilă aleasă.
„Această măsură este adaptată nevoilor cetăţenilor şi continuă demersurile de modernizare şi digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile de paşapoarte, cu sprijinul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., având ca obiectiv principal reducerea timpului şi a efortului necesar pentru obţinerea paşapoartelor româneşti. Solicitanţii de paşapoarte simple electronice care vor depune cererile în data de 03 ianuarie 2025, vor putea ridica documentele de călătorie de la ghişeele de paşapoarte începând din data de 10 ianuarie 2025 sau, în funcţie de opţiunea acestora, vor putea beneficia, fără niciun cost, de serviciul de expediere la orice locaţie indicată în momentul depunerii cererii, astfel cum am precizat mai sus”, a mai trasmis sursa citată.
Costul pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani este de 258 lei, iar costul unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani este 234 lei.
Social
Ministerul Energiei a prelungit cu un an termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe. Cei cu venituri mici primesc sprijin financiar
Ministerul Energiei a amânat cu un an termenul până la care locatarii din apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire trebuie să își instaleze repartitoarele. Noul termen stabilit de Guvern este 31 decembrie 2025.
„O veste bună la final de an. În şedinţa de Guvern din 30 decembrie, am propus şi am obţinut amânarea până la 31 decembrie 2025 a prevederilor legale care obligau locatarii din locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire să îşi instaleze repartitoare, sub sancţiunea unor amenzi contravenţionale. Articolul a fost adăugat la OUG privind măsurile fiscal-bugetare pentru 2025”, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
A fost prelungit termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe
Burduja a spus că a fost luată şi decizia de a fi menţinut sprijinul financiar de până la 750 de lei pentru gospodăriile vulnerabile, destinat achiziţiei şi instalării acestor sisteme, conform unei ordonanţe promovate la începutul mandatului său anterior.
„În perioada următoare, Ministerul Energiei va iniţia un act normativ pentru detalierea mecanismului de acordare a acestui sprijin. Răspundem astfel solicitărilor venite din partea cetăţenilor, oferind atât timp suplimentar pentru conformare, cât şi sprijin real pentru cei care au nevoie. Pentru că această obligaţie a fost amânată an de an, ne dorim ca aceasta să fie ultima prorogare de termen, având în vedere că pe parcursul anului 2025 vom avea funcţional şi mecanismul de sprijin pentru familiile vulnerabile pentru montarea repartitoarelor”, mai afirmă Sebastian Burduja.
-
Business10 luni înainte
Alexandria, al 4-lea cel mai rău oraș în care să trăiești, din toată România
-
Politică12 luni înainte
România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO
-
Politică4 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică8 luni înainte
Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman