
Naval Group și Șantierul Naval Constanța reafirmă angajamentul de a sprijini Marina Română în proiectele sale de modernizare
Naval Group și Șantierul Naval Constanța (SNC) reafirmă autorităților române angajamentul de a sprijini Marina Română în proiectele sale de modernizare și disponibilitatea de a livra corvetele în cel mai scurt timp posibil, odată semnat contractul, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Echipele Naval Group și SNC sunt onorate de încrederea autorităților române care au selectat Naval Group și partenerul său, Șantierul Naval Constanța, pentru programul de a construi patru noi corvete multifuncționale Gowind, de a moderniza fregatele T22R și de a crea un centru de mentenanță și un centru de pregătire.
Gowind este o corvetă cu o platformă exclusiv militară, echipată cu un set de sisteme de ultimă generație, anti-submarin, anti-suprafață și antiaeriene, testate în luptă, conform standardelor NATO.
Oferta Naval Group și SNC se bazează pe puterea parteneriatului exclusiv dintre cei doi parteneri, care va asigura suveranitatea și autonomia României, deoarece SNC, o companie românească care angajează muncitori români, va stăpâni know-how-ul necesar pentru susținerea întregului ciclu de viață al corvetelor, de la construcția lor, până la întreținerea și modernizarea lor.
Transferul global de tehnologie al Naval Group va aduce beneficii întregii industrii navale românești pe termen lung; pe lângă SNC, mai multe companii românești vor fi subcontractate să lucreze atât pentru construirea corvetelor, cât și pentru întreținerea lor, pentru cel puțin 30 de ani. Aceasta înseamnă, pentru România, sute de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată în deceniile următoare.
Reacția Naval Group și a Șantierului Naval Constanța vine după ce, pe 13 iulie, Damen a pierdut definitiv procesul prin care a încercat să blocheze finalizarea procedurii de atribuire a contractului pentru achiziția a patru corvete militare pentru dotarea Forțelor Navale Române. Însă MApN nu poate semna contractul cu Naval Group, câștigătoarea licitației, deoarece, în prezent, pe rolul instanțelor de judecată sunt înregistrate alte trei dosare prin care compania olandeză încearcă tergiversarea reluării procedurii de atribuire.
Practic, de mai bine de un an, prin acțiuni nejustificate în justiție, Damen hărțuiește statul român și Naval Group și ține blocată înzestrarea Forțelor Navale Române cu corvete, punând în pericol securitatea flancului estic în zona Mării Negre.
Despre Naval Group
Naval Group este liderul european în domeniul apărării navale. Naval Group folosește know-how-ul său extraordinar, resursele industriale unice și capacitatea de a organiza parteneriate strategice inovatoare pentru a răspunde cerințelor clienților săi. Fiid atât integrator de sistem, cât și contractor principal, grupul proiectează și produce submarine și nave de suprafață. De asemenea, furnizează servicii șantierelor navale și bazelor navale. În plus, grupul oferă o gamă variată de soluții de energie regenerabilă marină. Atent la responsabilitatea socială corporativă, Naval Group a aderat la Pactul Global al Națiunilor Unite. Grupul a raportat venituri de 3,7 miliarde de euro și are 15.168 angajați (date pentru 2019).
Despre Șantierul Naval Constanța
Înființată de Anghel Saligny în urmă cu 125 de ani, Șantierul Naval Constanța a produs peste 400 de nave militare și comerciale, fiind cel mai experimentat șantier din România, cu cel mai mare număr de nave construite. Numai în ultimii 17 ani, de la privatizare, SNC a construit și livrat peste 30 de nave. SNC este auditată la nivel internațional în ceea ce privește capacitatea de a construi nave militare de tipul corvetelor, dar și de dimensiuni mult mai mari. Șantierul Naval Constanța are și o certificare NATO pentru construcția și repararea navelor militare.
Șantierul Naval Constanța (simbol SNC) este listată la Bursa de Valori București din 1997.
Specialiștii navali ai SNC au construit fregata Mărășești la Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, care inițial a fost înființată ca filială de producție a Șantierului Naval Constanța.
De asemenea, este relevant faptul că Șantierul Naval Constanța, prin transferul de tehnologie realizat de BAE Systems, asigură lucrările de andocare, întreținere și modernizare periodică a fregatelor de tip 22 Regina Maria și Regele Ferdinand, construite în șantiere britanice, de la livrarea lor Marinei Române până în prezent.
Business
Timflow – sistemul de trasabilitate a lemnului împlinește 6 ani

- Timflow arată cu precizie traseul parcurs de camioane, inclusiv timpii de oprire, chiar și în zonele fără semnal.
- Timflow oferă cadrul pentru a îndeplini cerințele noului EUDR.
- Transparență de neegalat: date de transport disponibile publicului timp de 1 an.
HS Timber a implementat Timflow – sistemul de urmărire a transporturilor de buștean bazat pe GPS – pentru fabricile de cherestea din România în 2017, ca parte a planului de acțiune pentru un lanț de aprovizionare sigur și sustenabil.
„După șase ani și peste 177.000 de transporturi înregistrate în Timflow, suntem mândri că am crescut semnificativ securitatea lanțului de aprovizionare și că am contribuit la lupta împotriva fenomenului tăierilor ilegale din România,” spune Adrian Lucan, managerul Departamentului de Control și Certificare a Lanțului de Aprovizionare la HS Timber.
„Cu Timflow, ne asigurăm că toate transporturile îndeplinesc cerințele Sistemului Due Diligence și că lemnul nu provine din Parcuri Naționale sau din alte arii protejate. Timflow asigură o transparență și o trasabilitate fără precedent în lanțul de aprovizionare cu lemn din România. Cel mai important, cu Timflow, HS Timber este deja pregătită pentru noua legislație UE privind defrișarea și degradarea pădurilor – EUDR,” a spus Adrian Lucan.
Sistemul Timflow este complementar celorlalte sisteme de trasabilitate existente în România și s-a dovedit a fi, timp de 6 ani, un instrument eficient și extrem de precis pe care se poate baza întotdeauna o companie care pune sustenabilitatea în centrul acțiunilor sale. Elementele care îl definesc ca un sistem de trasabilitate fiabil sunt serverul independent pe care sunt stocate datele și asupra căruia nu se poate interveni, datele care nu pot fi modificate, GPS-ul dedicat integrat în capul tractor al camionului și care oferă date precise, fotografiile de înaltă rezoluție ale încărcăturii și sistemul automat de alertă pentru transporturi din zone sensibile și de protecție.
Cifre cheie:
- Număr total de camioane echipate cu dispozitiv GPS – Timflow: 1.476
- Număr total de transporturi înregistrate (aprilie 2017 – martie 2023): 177.241
- Număr total de transporturi înregistrate (aprilie 2022 – martie 2023): 28.711
- Număr de utilizatori pe portalul extern: 1.237
- Număr de transporturi verificate pe platforma publică: 15.277
Între aprilie 2022 și martie 2023, Timflow a înregistrat 28.711 de livrări pentru unitățile HS Timber din România. La poarta fabricii se efectuează o verificare pentru toate intrările, inclusiv în ceea ce privește cerințele legale (verificare SUMAL), Timflow (punctul de încărcare, traseul efectuat, fotografiile punctului de plecare, origine) și controlul volumului. În total, în perioada aprilie 2022 – martie 2023, 5,5% (1.588) dintre livrări au fost supuse unei investigații suplimentare efectuate de către reprezentanții companiei, în cazul în care nu toate informațiile de mai sus au fost complete.
Cele mai frecvente motive pentru investigațiile suplimentare efectuate de către companie au fost:
- Rută lipsă sau incompletă (598 cazuri)
- Timflow nu a fost inițiat la plecare (78 cazuri)
- Abaterea locației de la locul încărcării (în afara ariei: 313 cazuri)
- APV-ul nu a fost încărcat în sistemul HS Timber înainte de sosirea încărcăturii (331 cazuri)
- Altele (lipsă audit la furnizor, datele de contact incomplete, etc. [268 cazuri])
În aceste cazuri, transportul este depozitat separat (dacă avizul este valabil, procesul de ridicare nu poate fi refuzat) iar Departamentul de Control și Certificare a Lanțului de Aprovizionare efectuează o verificare suplimentară pentru a identifica aspectele DDS lipsă. Pe baza investigațiilor ulterioare, folosind Timflow și alte instrumente dezvoltate intern, în ultimul an, HS Timber a refuzat două livrări din cauza încălcării Politicii Grupului de Zero Lemn din Parcurile Naționale.
Despre Timflow: ce este, cum funcționează și care sunt avantajele față de alte sisteme de trasabilitate
Cerințele legale și nevoia de trasabilitate reunesc companii, clienți, parteneri și alte părți interesate în jurul unui obiectiv comun – utilizarea lemnului din surse durabile. Legislația și instrumentele dezvoltate de Guvern – cum ar fi SUMAL – sunt importante pentru a asigura trasabilitatea lanțului de aprovizionare, dar capacitatea de a identifica și urmări lemnul de la sursă și până la poarta fabricii necesită o abordare complementară care să acopere o multitudine de probleme.
Este dezvoltat pe o infrastructură sigură
Arhitectura sistemului de monitorizare Timflow este complexă, sigură și robustă și asigură cu acuratețe trasabilitatea și transparența în lanțul de aprovizionare cu lemn. Toate datele sunt transmise către un server cloud independent asupra căreia nu se poate interveni. Componentele sistemului Timflow sunt:
- Dispozitiv GPS dedicat, încorporat în capul tractor al camionului, care indică locația reală și asupra căruia nu se poate interveni;
- Aplicație pentru dispozitive mobile;
- Portal intern pentru controlul recepției;
- Portal extern pentru interacțiunea cu părțile interesate: www.timflow.com
Timflow asigură trasabilitate precisă și monitorizare în timp real
- Se creează un set unic de date pentru fiecare transport, inclusiv traseul parcurs, fotografiile locului de încărcare și datele documentului. Sunt făcute fotografii ale încărcăturii camionului cu bușteni înainte de a părăsi locul de încărcare. Aceste fotografii sunt verificate la destinație.
- La fiecare 30 de secunde sunt transmise date despre locația camionului. Chiar și timpii inactivi sunt monitorizați și, cel mai important, orice abatere de la ruta normală de transport poate fi verificată.
- Dacă transportul a plecat dintr-o zonă fără semnal, Timflow înregistrează cu precizie întregul traseu atunci când intră în zona de semnal, în timp ce alte sisteme de urmărire bazate pe GPS pe telefoane mobile marchează adesea o linie dreaptă în acest caz.
Timflow îndeplinește cerințe de sustenabilitate
- Hărțile Timflow integrează limitele Parcurilor Naționale din România, inclusiv zonele tampon ale acestora, limitele pădurilor virgine incluse în Catalogul Pădurilor Virgine din România, limitele zonelor Patrimoniului Mondial UNESCO și perimetrele Pin Matra.
- Cu această facilitate, sistemul Timflow permite identificarea transporturilor de lemn în vecinătatea acestor zone. În astfel de cazuri se efectuează verificări mai stricte, atât pe documente, cât și în teren, pentru a se asigura că nu se achiziționează material lemnos din aceste zone.
Transparență în lanțul de aprovizionare: ce pot verifica utilizatorii cu Timflow
Sistemul este disponibil după un simplu proces de înregistrare online pentru orice terță parte la www.timflow.com – și oferă informații la nivel de transport (fiecare camion) pentru ultimele 12 luni, inclusiv:
- Locația de origine și coordonatele GPS;
- Actul de Punere în Valoare, dacă livrarea este inițiată de pe platforma primară;
- Fotografii de înaltă rezoluție ale încărcăturii;
- Traseul generat de dispozitivul GPS montat pe toate camioanele care livrează lemn rotund către HS Timber
- Documente de transport, care pot fi solicitate direct de pe platformă.
Vizitează astăzi www.timflow.com și află cu exactitate de unde vine lemnul!
Despre HS Timber Group
HS Timber Group este o companie tradițională de prelucrare a lemnului cu origini austriece și rădăcini puternice în Europa Centrală și de Est, în special în România. Compania prelucrează lemn în Germania, Finlanda și România și aprovizionează clienți industriali din întreaga lume.
Business
Un fake-news de proporții a fost demontat! Adevărul despre trenurile cu lemne: ele VENEAU, nu plecau din România!

Un fals de proporții, care a circulat ani de zile pe Internet, a fost demontat. Imaginile cu trenurile cu lemn care plecau din țară sunt de fapt imagini cu trenuri care intră în țară.
Directorul companiei HS Timber, Dan Bănacu, a comentat pentru Agerpres ultimele imagini apărute în presă referitoare la trenurile cu bușteni care intrau în țară prin gări din vestul României: „Suntem mândri că lucrăm cu lemnul, o materie primă regenerabilă, într-o industrie de prelucrare performantă, cu o lungă tradiție în țară. Industria de prelucrare a lemnului trebuie să fie un pol de stabilitate economică și socială în România. Ea hrănește mai mult de 300.000 de persoane la nivel național”.
„Doar în anul 2022, HS TIMBER a adus în România, pentru prelucrare în fabricile românești, 768 de trenuri cu bușteni. În anul 2021, au fost aduse pentru prelucrare nu mai puțin de 1.055 trenuri a cate 40 de vagoane fiecare. Nu numai atât, dar în ultimii ani, volumul total de lemn rotund prelucrat de fabricile HS TIMBER în România a provenit în proporție de 50-70% din import, din țări membre ale Uniunii Europene și nu numai. HS TIMBER România nu exportă buștean, ci produce în cadrul fabricilor din țară doar produse cu valoare adăugată ridicată, precum lambriuri, dușumele, produse îmbinate în dinți, panouri încleiate, grinzi lamelare, panel, panel cu film sau peleţi”, a mai declarat Dan Bănacu, conform Agerpres.ro.
Reamintim că exportul de buștean din România a fost interzis prin legea nr. 57/2020.
Business
SIMAVI reacționează în problema posibilei întârzieri a salariilor profesorilor: Am livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen

Având în vedere informațiile eronate din ultimele zile, legate de livrarea kitului EDUSAL pentru plata salariilor aferente lunii ianuarie 2023, compania SIMAVI face următoarele precizări:
Contractul pentru ”Servicii de dezvoltare, suport tehnic și mentenanță corectivă la nivelul sistemului EDUSAL” a fost semnat luni, 06.02.2023 și acoperă perioada februarie – aprilie 2023. Pentru primele două cerințe, setarea parametrilor necesari anului fiscal 2023 și majorarea cu 10% conform art. I din capitolul I al OUG nr. 16/2022, contractul stipulează termen de livrare de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului, respectiv 13.02.2023.
“Înțelegând îngrijorarea personalului din învățământ, vă asigurăm că am făcut eforturi pentru a livra kitul Edusal chiar înainte de acest termen, deși modificările aduse noului kit sunt majore, cu impact diferit pe fiecare categorie de personal din învățământul preuniversitar.
Pentru a veni în sprijinul Ministerului Educației și pentru a preveni intarzieri in distribuirea salariilor, deși contractul a fost semnat în ultimul moment, am livrat kitul Edusal în data de 8 februarie, ora 22.30, după eforturi susținute făcute de echipele tehnice SIMAVI. Având în vedere acest lucru, menționăm că acest kit poate avea unele probleme neașteptate. În cazul în care vor apărea, suntem pregatiti sa le corectăm în cel mai scurt timp printr-o soluție rectificativa.
Reamintim că aplicația EDUSAL este un program informatic pentru calculul si plata salariilor aflat în proprietatea Ministerului Educației.
În speranța că precizările noastre vor contribui la corectă informare a salariaților din învățământ cu privire la plata salariilor prin kitul EDUSAL și vor limita răspândirea de informații eronate, neverificate, vă asigurăm de întreaga noastră considerație”, transmite SIMAVI.
-
Lifestyle2 ani înainte
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
-
Politică2 ani înainte
Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce
-
Lifestyle2 ani înainte
Un sfat vital din partea medicilor: pentru o viață sănătoasă, dormiți mai mult de 6 ore pe noapte
-
Business2 ani înainte
De ce este atât de important canalul Suez – aorta comerțului dintre Europa și Asia