Connect with us

Publicat cu

pe

Ministerul Sănătății primește trei aparate de plasmafereză pentru tratarea cu plasmă a pacienților infectați cu coronavirus. Tehnica este folosită și în străinătate, pacienții urmând să primească plasmă de la foștii pacienți complet vindecați, pentru a dezvolta imunitate, informează Digi24.

Cele trei echipamente, împreună cu 3.000 de kituri de colectare de plasmă vor fi folosite exclusiv pentru colectarea de plasmă umană de la pacienții COVID-19 vindecați (convalescenți), conform criteriilor stabilite de specialiștii Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, împreună cu cei ai Ministerului Sănătății.

Scopul donației este să asigure accesul pacienților români infectați cu SARS-COV2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, colectată de la convalescenți, la fel ca pacienții din alte țări, care au autorizat acest tratament, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăți.

„Avem trei aparate pentru plasmă, le vom pune în funcțiune”, a anunțat și ministrul Nelu Tătaru vineri, 3 aprilie,  într-o conferință de presă.

Plasma umană colectată va fi utilizată exclusiv pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare (de exemplu, cadre medicale care îngrijesc pacienții infectați cu SARS-COV2), precum și pentru tratamentul pacienților critici, conform protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii.

Ministerul Sănătății și SC Besmax Pharma Distribution SRL au semnat un protocol de donație pentru donarea a trei echipamente de plasmafereză și 3.000 de kituri de colectare de plasmă. Valoarea totală a donației este de aproximativ 103.950 euro fără TVA (63.000 euro echipamentele și 40.950 euro kiturile), se mai arată în comunicat.

Politică

Elevii vor putea folosi gratuit transportul public pentru a ajunge la școală, după ce Guvernul adoptat proiectul Ralucăi Turcan

Publicat cu

pe

Guvernul a adoptat procedura detaliată care le va permite elevilor „să folosească gratuit transportul public pentru a merge la şcoală”, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan, joi seară, pe pagina sa de Facebook.

“Astfel, elevii vor circula spre școală doar pe baza carnetului de elev, pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente pentru drumul de acasă la școală și înapoi. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori și autoritățile statului direct responsabile. Pe de o parte, această măsură este o transpunere în norme și în practică a dreptului garantat la educație gratuită prin Constituție și Legea Educației Naționale. Pe de altă parte, ea reprezintă un sprijin concret acordat elevilor din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la școală”, a scris Raluca Turcan pe Facebook, despre proiectul pe care l-a inițiat.

Citește mai departe

Politică

150 de milioane de euro, fonduri pentru studenți. Vezi anunțul vicepremierului Raluca Turcan

Publicat cu

pe

Guvernul a lansat vineri un apel pe fonduri europene în valoare de 150 de milioane de euro, dedicat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale ale studenţilor, a anunţat, vineri, viceprim-ministrul Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Guvernul lansează un apel pe fonduri europene de 150 de milioane de euro de sprijin pentru studenţi în a deveni antreprenori. Aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri de sprijin pentru societatea românească, pentru economia României, pe care Guvernul intenţionează să le lanseze începând cu data de 1 iunie. Spunem că aceasta este una din cele mai eficiente măsuri întrucât studenţii sunt o categorie de oameni creativi, oameni cărora nu le place să piardă, oameni care îşi doresc să-şi facă un rost în viaţă, prin implicare şi prin competiţie”, a precizat Raluca Turcan, conform Agerpres.ro.

Viceprim-ministrul a explicat că studenţii vor fi introduşi într-un program de antreprenoriat didactic, adică vor fi învăţaţi cum să devină antreprenori.

„Aşadar astăzi venim cu această măsură de sprijin direct pentru studenţi să devină antreprenori. Această măsură înseamnă că cei 150 de milioane de euro de la Uniunea Europeană vor fi accesaţi de către anumite organizaţii non-guvernamentale, universităţi, camere de comerţ. Plafonul maxim este de 2 milioane de euro de solicitant, iar în aceşti 2 milioane de euro, aproximativ 300 de studenţi vor intra în program şi vor primi antreprenoriat didactic, adică să înveţe să devină antreprenori, vor fi trimişi la practică, după ce fac aceste cursuri de pregătire şi de practică îşi creează un plan de afaceri, plan de afaceri care după aceea va primi o finanţare între 40.000 şi 100.000 de euro, în funcţie de numărul de locuri de muncă create. Şi aici, în funcţie de numărul de locuri de muncă create, pe lângă grantul de 40.000-100.000 de euro mai există şi sprijinul pentru cei pe care aceştia îi angajează. Aşadar, prin acest proiect de 150 de milioane de euro estimăm că vor fi create peste 900 de afaceri şi aproximativ 5.000 de locuri de muncă”, a adăugat Raluca Turcan.

Programul “INNOTECH STUDENT” este completat de decizia de ieri, din ședința de guvern, de a finanța cu 100 de milioane de euro angajarea tinerilor între 16 și 29 de ani care nu se află în sistemul de educație sau nu au un loc de muncă. Mai exact, angajatorii care încadrează cu normă întreagă o persoană din această categorie, vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2500 lei.

„Această măsură dedicată studenţilor vine în completarea unei măsuri pe care Guvernul a adoptat-o aseară şi care ţinteşte categoria de vârstă între 16 şi 29 de ani, o măsură care va fi finanţată cu 100 de milioane de euro, pentru tineri care nu se află în sistemul educaţional sau nu sunt angajaţi. Această măsură va funcţiona ca un sprijin pentru angajatorii care atrag astfel de tineri, între 16 şi 29 de ani, care vor primi un sprijin pe fonduri europene de maxim 50% din salariul celor pe care îi angajează, dar nu mai mult de 2500 de lei, pentru un an de zile, cu condiţia menţinerii în câmpul muncii a acelor angajaţi un an de zile. Iată, aşadar, două măsuri ţintite pentru tineri – studenţi şi tineri care nu sunt în formele de învăţământ sau nu sunt angajaţi pe piaţa muncii. Aceste măsuri vor fi completate de granturi pentru IMM-uri, pentru capital de lucru şi investiţii. De asemenea, de granturi pentru SRL-urile care nu au angajaţi şi au unul-doi acţionari şi care au fost afectaţi de criză şi vor primi o sumă de bani pentru a putea să-şi reia activitatea”, a menţionat vicepremierul Raluca Turcan.

Citește mai departe

Politică

Evaluarea națională, dată în două sesiuni

Publicat cu

pe

Evaluarea Națională din 2020 va avea o a doua sesiune, special creată pentru copiii pe 15 iunie, care nu vor putea participa, din motive medicale, a anunțat joi președintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe cu membrii Guvernului. De asemenea, elevii vor putea să participe din aceleași motive la a doua sesiune a bacalaureatului, din august.

„Examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, după care vor avea loc examenele de bacalaureat. Însă, a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii bolnavi când se ține examenul, e posibil să fie copii cu febră și să nu poată să intre la examen”, a spus Klaus Iohannis.

„Ar trebui să aibă aceeași șansă. Se va organiza Evaluarea Națională pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră, care sunt izolați cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau cartier în carantină, numai pentru aceștia se organizează o a doua sesiune, începând din 29 iunie”, a completat președintele.

„În privința bacalaureatului, cu siguranță e posibil să fie copii cu diferite probleme. Pentru a putea rezolva paușal chestiunea, se va organiza o a doua sesiune în august și acești copii vor putea să participe la a doua sesiune, în august”, a adăugat Iohannis.

 

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare