Mihai Vasilescu sau „Lupu”, cum îl ştiu cei mai mulţi dintre noi, este protagonistul lungmetrajului cu acelaşi nume, totodată şi ultimul film în care a jucat marele Sergiu Nicolaescu. Pentru Mihai, participarea în filmul lui Bogdan Mustaţă şi experienţa generoasă pe care a dobândit-o în cadrul Companiei de Teatru OKaua, nu au fost suficiente. Acum este student la Arte şi caută să înveţe tot mai multe despre arta actorului.

Eşti student la Facultatea de Arte, secţia actorie. Cum ţi s-a părut primul an?

Mihai: În primul rând vreau să îţi mulţumesc pentru că m-ai ales pe mine pentru acest interviu. Într-adevăr, sunt student la facultatea Hyperion, secţia actorie, clasa Adriana Trandafir şi Diana Mihăiţă. Primul an de facultate a fost unul plin de surprize pentru mine. Deşi fac parte din Compania de Teatru OKaua de peste cinci ani, la facultate am descoperit lucruri noi legate de actorie. Am descoperit simplitatea şi adevărul. Sună ciudat pentru cineva care studiază arta actorului, nu ? Ei bine, în primul an de facultate am învăţat că aceste două elemente stau la baza meseriei de actor.

La scară largă eşti cunoscut pentru rolul din „Lupu”. Se resimte acest lucru în facultate? Profesorii, colegii, au avut în vedere acest aspect?

Mihai: Nu se resimte acest lucru în facultate pentru că au foarte mulţi colegi care au realizat şi ei la rândul lor lucruri remarcabile. Cu toţii suntem trataţi la fel chiar dacă câţiva au deja o experienţă în spate. De multe ori această experienţă poate să fie şi dăunătoare pentru un adolescent cu o experienţă uriaşă în domeniu care vine să studieze arta actorului. De cele mai multe ori crede că ştie totul şi nu vrea să înţeleagă lucruri noi. În opinia mea, dacă vrei să studiezi această meserie trebuie să înveţi ceva nou în fiecare zi, chiar dacă eşti Robert de Niro sau un student venit din Slobozia.

„Lupu” a fost cu adevărat o realizare, venită însă pe neaşteptat. Cum ţi-a schimbat viaţa rolul din film?

Mihai: Sincer să fiu, Lupu nu mi-a schimbat radical viaţa. A fost însă o experienţă foarte interesantă, mai ales pentru că a venit când aveam 16 ani. Am descoperit ce se află în spatele camerei de filmat , cât de multă muncă depun regizorul, actorii şi tehnicienii pentru realizarea unui film. Am cunoscut oameni minunaţi cu care am continuat să interacţionez şi după filmări. O experienţă interesantă prin care am trecut datorită filmului a fost participarea la Sarajevo Film Festival în vara lui 2013. Am descoperit ce înseamnă să fii invitat ca actor într-un rol principal la un festival de film. Am stat la cel mai luxos hotel din oraş, alături de nume precum Armand Assante şi Ante Novaković. Am cunoscut oameni remarcabili şi am descoperit un oraş incredibil de frumos. După festival a urmat premiera filmului, apoi câteva proiecţii la cinema-urile din ţară. Pentru mine important nu este filmul în sine ci experienţa prin care am trecut şi oamenii pe care i-am cunoscut.

Ai colaborat cu nume mari ale filmului românesc, Sergiu Nicolaescu, Ada Condeescu, Costel Caşcaval, Bogdan Mustaţă şi mulţi alţii. Cum te-ai simţit  lucrând alături de ei?

Mihai: Extraordinar. Atât actorii cât şi regizorul erau oameni foarte calzi şi prietenoşi. Bogdan îmi dădea foarte multă libertate (deşi aveam 16 ani şi era primul meu film) şi nu îmi impunea bariere regizorale. A fost ca o aventură. Cu Ada îmi plăcea să râd şi să dansez între cadre. Avea o energie foarte bună de fiecare dată când o vedeam. Mereu când lucram cu domnul Sergiu Nicolaescu vedeam un maestru la lucru. Tot timpul era concentrat şi foarte precis în ceea ce făcea. Îmi amintesc că am filmat o scenă cu dânsul în care îmi arăta mai multe fotografii. Înainte de cadru el pusese special o poză pe o cutie de lemn iar un tehnician a dat-o pe jos din greşeală, fără să îşi dea seama. El a ridicat-o şi a pus-o la loc. Fiecare detaliu era important pentru dânsul.

[[{„type”:”media”,”view_mode”:”media_large”,”fid”:”56″,”attributes”:{„class”:”media-image size-medium wp-image-220877 aligncenter”,”typeof”:”foaf:Image”,”style”:””,”width”:”275″,”height”:”180″,”alt”:”mv 2″}}]]

De unde s-a născut pasiunea ta pentru actorie şi cum a evoluat? Este suficient talentul?

Mihai: Am urmat un curs de actorie timp de un an când eram în clasa a V-a, la Palatul Copiilor, condus de actorul Virgil Constantin. De atunci ceva din mine îmi spunea că o să fac teatru. În clasa a IX-a, după ce am intrat la liceu am văzut un afiş cu preselecţii pentru o trupă de teatru. A fost OKazia perfectă pentru a descoperi din nou tainele teatrului. Acum, trupa de teatru se numeşte Compania de Teatru OKaua. Aceasta deţine 160 de premii de interpretare la activ şi participări la 54 de festivaluri. A fost perioada în care m-am format nu numai ca actor, dar şi ca om. Legat de talent, în America este o vorbă : „Hard work beats talent when talent doesn’t work hard”

Şi totuşi, ai terminat un liceu cu profil uman, cum reuşeai să împaci şi cursurile şi repetiţiile? Profesorii credeau în această pasiune a voastră?

Mihai: Majoritatea profesorilor din liceu spuneau că actoria nu este o meserie profitabilă cum este, de exemplu, ingineria; că actorii sunt foarte săraci şi că îmi pierd vremea. Din păcate, asta este mentalitatea nu numai în şcoli, ci şi în toată societatea românească din zilele noastre. Pe de altă parte, toate polemicile profesorilor m-au ambiţionat să fiu şi mai bun în ceea ce fac şi să fiu şi un elev silitor la şcoală. Îmi plăceau materiile de la profilul uman, de aceea nu am avut probleme cu notele. Erau însă şi profesori de la care am avut multe de învăţat. Nu pot sa îţi spun cum am împăcat şi cursurile şi repetiţiile pentru că făcând asta din clasa a IX-a era o normalitate pentru mine.

Cum decurg colaborările cu Trupa de Teatru OKaua? Fiind student, îţi mai permite timpul?

Mihai: Bineînţeles. Ca student la arta actorului trebuie sa te implici în cât mai multe proiecte teatrale. OKaua pentru mine este ca o familie de care este greu să te desparţi. OKaua îmi oferă nu numai proiecte teatrale dar şi experienţă organizatorică în cadrul Festivalului de teatru OKaua şi în colaborările pentru realizarea a diferite evenimente artistice.

Despre planurile de viitor ce poţi să ne spui?

Mihai: Îmi place să păstrez surpriza. 🙂

Cui dedici ceea ce eşti azi?

Mihai: Lui Dumnezeu şi părinţilor mei.