Connect with us

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat astăzi, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România și Ambasada Japoniei în România, conferința privind Acordul de Parteneriat Economic Uniunea Europeană – Japonia și impactul acestuia asupra cooperării bilaterale România – Japonia.

Evenimentul are ca scop principal sporirea gradului de înțelegere asupra implicațiilor Acordului de Parteneriat Economic în România, printr-un dialog deschis cu mediul de afaceri. Totodată, vor fi aduse în discuție beneficiile extinse ale acestui acord în ceea ce privește schimburile comerciale și investițiile europene.

Presedintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanța relațiilor comerciale bilaterale dintre România și Japonia.

„Economia Japoniei este un exemplu nu numai pentru România, ci și pentru restul țărilor din Uniunea Europeană. Trebuie să subliniem că Japonia este a treia economie din lume cu un Produs Intern Brut  de 4.872 miliarde de dolari, deci mult peste statele cu economii dezvoltate din UE. România poate fi un hub pentru schimburile comerciale dintre Japonia și UE pentru că întotdeauna un astfel de schimb va avea și o componentă maritimă. Orice marfă care pleacă sau vine din Japonia va trebui să treacă prin Canalul de Suez. De la Canalul de Suez la portul din Constanța sunt numai 3-4 zile de navigație, în timp ce până la portul din Rotterdam sunt 11 zile și stim cu toții ca timpul înseamnă bani. Astfel, este obligatoriu să promovăm România ca un hub comercial între Japonia și UE”, a declarat Mihai Daraban.

„Acest acord va schimba, într-un fel, întreaga lume, pentru că nu trebuie privit ca unul eminamente comercial, ci și ca o alianță strategică între UE și Japonia. Avem multe în comun cu Japonia, cum ar fi democrația, statul de drept și cooperarea internațională. Acest acord va duce la eliminarea majorității taxelor vamale pe care companiile din UE care exportă în Japonia le plătesc anual, în cuantum de 1 miliard de euro. De asemenea, va reprezenta o deschidere a  pieței japoneze, care cuprinde 127 de milioane de consumatori, pentru exporturi agricole esențiale din UE, ceea ce va genera totodată creșterea oportunităților de export și în alte sectoare”, a declarat Angela Cristea, Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Prof. Dr. Motoshige Itoh, de la  Universitatea Gakushuin, din Tokyo a evidențiat importanța schimburilor comerciale dintre UE și Japonia: „Uniunea Europeană are o populație de 500 de milioane, ceea ce reprezintă un  aport de 24 % la produsul Intern Brut la nivel mondial. UE este un foarte important partener al Japoniei, cu un procent de 10% din totalul schimburilor comerciale. Acest acord va întări, în viitor, relațiile strategice bilaterale dintre Japonia și UE și va duce la o creștere economică substanțială, precum și la apariția de noi locuri de muncă. Pentru România, extinderea activităților comerciale ale companiilor japoneze va însemna trecerea la un nivel superior al schimburilor comerciale dintre cele două state”.

„Acordul comercial dintre Japonia și Uninuea Europeană va intra efectiv în vigoare în primăvara anului viitor. Acesta va fi cel mai mare acord commercial bilateral de până acum. În plus, acordul are și o valoare politică, pentru că transmite un mesaj comun împotriva protecționismului. Acordul va duce la creșterea nivelului exporturilor în Japonia și în UE.  Același lucru se va întampla, în mod  evident, și în cazul României, mai ales în ceeea ce privește volumul exportului aferent industriei lemnului, precum și cel al industriei textile”, a declarat Yasuo Yamamoto, Șeful Reprezentanței Mizuho Research Institute Ltd la Londra.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare