Business
Mihai Daraban: Expertiza operatorilor din Constanța, recunoscută de partenerii kazahi și chinezi
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, a avut, în data de 7 octombrie a.c., o întâlnire oficială cu guvernatorul regiunii Mangystau (Kazahstan), domnul Kilybai Nurdaulet, prilejuită de semnarea unui acord de cooperare economică între Județul Constanța și regiunea kazahă.
Acest parteneriat reprezintă o oportunitate majoră pentru consolidarea relațiilor economice dintre cele două state, prin facilitarea accesului în Portul Constanța al investitorilor din Kazahstan, precum și al celorlalți oameni de afaceri din Asia Centrală.
„Județul Constanța găzduiește cea mai mare investiție kazahă din România, realizată de compania KazMunayGas, ceea ce demonstrează încrederea pe care partenerii noștri din Asia Centrală o au în potențialul acestei regiuni. Constanța reprezintă un model de complexitate economică, cu activități diversificate în toate sectoarele, iar în acest moment traseele logistice sunt o prioritate strategică. Portul Constanța are toate premisele să devină un hub regional major, beneficiind de un avantaj competitiv esențial: este atât port maritim, cât și port fluvial, datorită conexiunii cu Canalul Dunăre-Marea Neagră. Această infrastructură unică permite accesul direct pentru țările fără ieșire la mare, transformând Constanța într-o poartă naturală spre Europa. Coridorul Est-Vest reprezintă cheia dezvoltării relațiilor noastre cu Kazahstanul, oferind acestei țări un acces rapid și eficient la Marea Neagră. În acest sens, am primit o invitație extrem de importantă din partea reprezentanților Regiunii Mangystau: aceștia sunt dispuși să includă partea română în negocierile pe care le desfășoară cu China pentru dezvoltarea infrastructurii portuare din regiune. Această deschidere vine ca o recunoaștere a expertizei de înaltă calitate a operatorilor portuari din Constanța și deschide oportunități extraordinare de cooperare trilaterală”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Business
CCIR a găzduit Forumul de Afaceri România – Arabia Saudită: Oportunități majore de cooperare bilaterală în domeniul infrastructurii portuare și investițiilor
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în data de 10 noiembrie a.c., Forumul de Afaceri România – Arabia Saudită, eveniment care a reunit reprezentanți de vârf ai mediului de business, precum și al celui instituțional din ambele state, în vederea consolidării parteneriatului economic bilateral.
Forumul de afaceri a beneficiat de prezența dnei Natalia Intotero, vice-președinte a Camerei Deputaților, a E.S. Ambasadorul Arabiei Saudite în România, dr. Mohammed Ayyad, precum și a președintelui Consiliului de Afaceri Saudit-Român, dl Mohammed Salah Mutabagani.
În deschiderea forumului de afaceri, dl Mihai Daraban, președintele CCIR, a subliniat faptul că „România are cea mai puternică relație de afaceri cu Arabia Saudită dintre toate statele arabe. Anul trecut, valoarea schimburilor comerciale a fost de peste 1,3 miliarde de euro, la care se mai adaugă 62 milioane de euro în ceea ce privește serviciile. În România avem 270 de companii cu capital saudit, cu un capital subscris de aproximativ 24 de milioane de euro. Îndemn investitorii saudiți să se uite către Portul Constanța, care nu este doar unul maritim, ci și unul fluvial. Deoarece canalul dintre Dunăre și Marea Neagră își descarcă conținutul în limitele portului, orice transbordări între navele maritime și navele fluviale pot fi efectuate în condiții foarte sigure, indiferent de condițiile meteorologice. Utilizând Dunărea, puteți ajunge în toate țările fără ieșire la mare din Europa Centrală, precum Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, și desigur Germania. De asemena, Arabia Saudită poate reprezenta o verigă foarte importantă a unui coridor de transport care să devină o legătură stabilă și sigură între țările din Orient și Europa, prin portul Constanța. La sfârșitul lunii ianuarie, începutul lui februarie, trebuie să organizăm o misiune economică în Arabia Saudită. Credem cu adevărat în această relație economică cu acest stat și sperăm să vedem mai mulți investitori saudiți în România și, bineînțeles, mai mulți antreprenori români cu afaceri în Arabia Saudită”.
Business
PPC: Integrarea investițiilor în energie și AI, recunoscută de americani – un exemplu de succes care ar putea fi aplicat şi în România
PPC (Public Power Corporation) devine un exemplu de transformare industrială și digitală în regiune, prin proiecte care unesc energia curată și tehnologia inteligenței artificiale (AI).
Compania a reușit să transforme fostele zone miniere în centre moderne de producție și date, alimentate exclusiv din surse regenerabile.
Proiectele PPC au fost prezentate de experți americani drept exemplu de succes în integrarea energiei regenerabile cu infrastructura digitală și AI, demonstrând cum tranziția energetică poate susține dezvoltarea economică și tehnologică.
În Grecia, regiunea Macedonia de Vest se remarcă ca un hub emergent pentru AI și energie verde, unde gigawați de energie solară și capacități de stocare alimentează „fabricile de inteligență” – centre de date care susțin aplicațiile AI și infrastructura digitală europeană.
Această integrare a energiei regenerabile cu tehnologiile avansate de stocare și digitalizare reprezintă răspunsul PPC la creșterea rapidă a cererii de energie generate de AI. Într-o lume tot mai dependentă de procesarea de date și soluții inteligente, un sistem energetic flexibil și sustenabil devine esențial pentru stabilitatea economică și tehnologică.
„Construim un sistem care răspunde atât nevoilor energetice ale cetățenilor, cât și celor ale economiei digitale. Consumul devine tot mai mult electric – aceasta este convergența dintre energie și date. Ambiția noastră este să replicăm acest model și în România”, a declarat Georgios Stassis, Președintele PPC.
Prin investițiile în regenerabile, stocare și digitalizare, PPC demonstrează că tranziția energetică nu înseamnă doar decarbonizare, ci și crearea unei infrastructuri inteligente capabile să susțină economia viitorului.
România este parte din această viziune, cu planuri de extindere a modelului de integrare între energie verde și tehnologie avansată.
Business
CCIR a preluat un nou mandat ca membru în Consiliul Director al Eurochambres
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat, în data de 5 noiembrie a.c., la Adunarea Generală a membrilor Asociației Camerelor de Comerț și Industrie Europene (Eurochambres). În cadrul acestui eveniment, Camera Națională a preluat un nou mandat ca membru în Consiliul Director al Eurochambres, instituție reprezentativă la nivel european pentru camerele de comerț.
Totodată, președintele în exercițiu al Eurochambers la data evenimentului, dl Vladimir Dluohy, a preluat un nou mandat în funcția menționată.
Cu ocazia acestui eveniment, dl Mihai Daraban a avut o serie de întâlniri oficiale cu dl Rifat Hisarciklioglu, președintele World Chambers Federation (WCF), dl Ben Butter, secretarul general al Eurochambres, precum și cu alți președinți de camere de comerț europene.
„Preluarea acestui nou mandat reprezintă o recunoaștere a rolului crescut pe care România și CCIR îl joacă în arhitectura economică europeană. Vom aduce în discuțiile la nivel european perspectiva unei economii dinamice, aflate la intersecția dintre Est și Vest, cu un potențial imens de dezvoltare. Vocea comunității de afaceri românești trebuie auzită mai puternic în cadrul proceselor decizionale europene, mai ales în contextul transformărilor majore pe care le traversăm. Prin acest mandat, CCIR devine un pod de legătură strategic între mediul de afaceri românesc și cel european, facilitând nu doar dialogul, ci și acțiuni concrete care să susțină competitivitatea întreprinderilor noastre pe piețele internaționale.”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Background:
Eurochambres este organizația care reprezintă interesele a peste 20 de milioane de întreprinderi europene. Fondată în 1958, Eurochambres reunește 45 de camere de comerț și industrie naționale și asociații din 36 de țări europene, reprezentând aproximativ 1.700 de camere de comerț regionale și locale. Eurochambres oferă membrilor săi o platformă pentru schimb de experiență, lobby coordonat la nivel european și acces la rețele internaționale de afaceri, jucând un rol esențial în modelarea politicilor economice europene și în sprijinirea competitivității întreprinderilor, în special a IMM-urilor, care reprezintă 93% din totalul companiilor europene.
-
Politică11 luni înainteMarcel Ciolacu a prezentat trei facturi pe TikTok, susținând că reprezintă plata zborurilor cu avioanele Nordis. Boarding Pass: „E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, când au avut loc zborurile”
-
Business4 luni înainteContraoferta nu blochează concurența. Confuzia președintelui Consiliului Concurenței riscă să penalizeze exact ceea ce ar trebui încurajat
-
Business4 luni înainteReci, comuna transformată de o fabrică ecologică de cherestea: investiție de 175 de milioane de euro
-
Politică8 luni înainteRaluca Turcan solicită reducerea numărului de ursi, pentru a preveni atacurile asupra oamenilor
