Connect with us

Publicat cu

pe

Meteorologii au prelungit până sâmbătă, 25 iunie, atenționarea Cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat, aceasta fiind emisă pentru 10 județe din vestul și sudul țării.

Județele afectate sunt Giurgiu, Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 24 — 25 iunie, în Banat, Crișana, Maramureș, sudul Olteniei și al Munteniei și pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menține caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade Celsius, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade Celsius.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură — umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii precizează că în zonele montane și submontane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și, mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, meteorologii au emis pentru joi, 23 iunie, o atenționare Cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat pentru 21 de județe, inclusiv Capitala.

Astfel, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei și a Moldovei și pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Îndeosebi în zonele de câmpie și podiș, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură — umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În zonele montane, în nord-estul și centrul țării și izolat în restul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și, mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Opinii

Premierul Orban: Economia românească nu va scădea cu mai mult de 3%

Publicat cu

pe

orban

Ludovic Orban, premierul României, a declarat pentru ZF că datele privind evoluţia economică din România vor fi revizuite după execuţia bugetară la şase luni, însă nu crede economia va scădea cu mai mult de 3% în 2020. În acest moment Guvernul lucrează cu o prognoză de scădere economică de 1,9% şi un deficit bugetar echivalent cu 6,7% din PIB.

„Vedem ce vor arăta cifrele la şase luni şi vom revizui prognozele în funcţie de acestea. Personal nu cred că revizuirea va fi dură, cred că economia va scădea cu maxim 3% anul acesta”, a declarat pentru ZF, premierul Orban.

Prognoza pe care lucrează Guvernul, de scădere economică de 1,9%, este una dintre ele mai optimiste. Instituţiile internaţionale văd o scădere economică de cel puţin 5 procente pentru România în acest an.

Citește mai departe

Politică

Nicușor Dan: Firea nu a construit nicio grădiniță nouă în 4 ani de mandat

Publicat cu

pe

Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat al Primăriei Capitalei, o acuză pe Gabriela Firea, primarul general al municipiului, că nu a construit nicio grădiniţă nouă în mandatul său, punctând că redeschiderea unor astfel de unităţi, după perioada de nefuncţionare impusă de criza coronavirusului, ‘„nu poate masca acest eşec”, potrivit Agerpres.

„Primarul PSD Gabriela Firea nu a construit în 4 ani de zile nicio grădiniţă nouă în Bucureşti! Iar redeschiderea unor grădiniţe administrate de Primăria Capitalei după perioada de nefuncţionare impusă de criza coronavirusului nu poate masca acest eşec”, a scris Nicuşor Dan, luni, pe pagina personală de Facebook.

Deputatul arată că, în programul de guvernare locală din 2016 al candidatului Firea, se preciza că vor fi construite în Capitală 20 de grădiniţe cu program prelungit, cu o capacitate totală de 2.500 de locuri.

„Astăzi, am văzut că primarul PSD Gabriela Firea se pregăteşte mai degrabă să fie din nou reporter, dar un reporter bun nu fuge de adevărurile care îi deranjează pe bucureşteni. (…) În 2020, primarul PSD Firea prezintă zero grădiniţe noi, dar candidatul PSD Firea cere un nou mandat pentru a-şi ‘continua proiectele’ şi a-şi onora ‘angajamentul faţă de bucureşteni’. Atunci când eşecul se prezintă drept succes, iar minciuna şi manipularea caută să acopere realitatea, răspunsul bucureştenilor trebuie să fie limpede: Adio, Firea! Adio, PSD!”, a mai scris Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, de luni, 7 dintre cele 12 creşe şi grădiniţe sociale administrate de Primăria Capitalei s-au redeschis.

„Începând de astăzi, şapte dintre cele 12 creşe şi grădiniţe sociale administrate de Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, şi-au deschis porţile pentru cei mici. (…) Pentru a nu-i pune în pericol nici pe copii, nici cadrele care îi îngrijesc şi îi educă, s-au luat toate măsurile care sunt valabile în această perioadă la nivel internaţional”, a spus Gabriela Firea.

Citește mai departe

Opinii

Vera Mitran: E timpul să-l trimitem acasă pe Drăgușin!

Publicat cu

pe

Vera Mitran, candidat la alegerile locale din Alexandria, a semnalat printr-o postare pe pagina sa de Facebook principalele probleme ale comunității din municipiu. Candidata a evidențiat și faptul că aceste probleme nu sunt de ieri, de azi, ci de ani buni.

Vera Mitran a făcut o postare pe pagina sa de socializare în care a prezentat marile ofuri ale cetățenilor din municipiul Alexandria:

„1. Locurile de muncă – orașul a fost blocat de mafia PSD care a preferat să țină la distanță investitorii de teamă să nu aibă de pierdut afacerile lor sau ale familiilor lor.

2. Apa murdară care curge la robinet, în tot orașul. Este o crimă să lași aceasta problemă nerezolvată atâția ani de zile. Cred că nu e om în Alexandria care să nu fie convins că facturile de apă sunt cu 25% mai mari decat ar trebui să fie.

3. Lipsa locurilor de parcare. Victor Drăgușin a cerut să tragă linii pe asfalt în loc să gândească un plan de sistematizare a locurilor de parcare”.

Candidata la alegerile locale din partea Partidului Național Liberal a specificat și că există soluții la aceste probleme, iar alte orașe din România au reușit să le pună în practică. Pentru stagnarea în investițiile din oraș, Vera Mitran îl consideră vinovat pe actualul primar din municipiu: „<<Nu se poate>> a fost, în toți acești ani, sloganul primarului incompetent Victor Drăgușin. E timpul să-l trimitem acasă!”.

Vera Mitran a fost desemnată candidatul PNL pentru alagerile locale din septembrie, în urma unui sondaj de opinie.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare