Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, 20 martie, un mesaj adresat tuturor românilor. Acesta a precizat că țara se află în plin război pentru păstrarea sănătății tuturor și posibilitatea de a fi adoptate măsuri severe nu este exclusă.

„Dragi români,

Trăim în aceste zile o criză care, în urmă cu doar câteva luni, părea de neconceput pentru întreaga omenire. Știu că viața fiecăruia dintre noi s-a schimbat și că în fiecare zi ne este teamă pentru sănătatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat și va trebui să luăm în continuare măsuri severe.

Sunt multe incertitudini în această perioadă, însă există o certitudine mai presus de orice. Împreună și doar împreună vom reuși! Noi, românii, suntem un popor greu încercat, dar uniți am depășit toate tragediile și am ieșit întăriți din nenumărate provocări. La fel vom face și acum!

Contează enorm ca fiecare dintre noi să urmeze întocmai regulile impuse de autorități! Protejați-vă pe voi și pe cei dragi, păstrați distanța, iar dacă vă întâlniți, nu vă mai strângeți mâna și nu vă mai îmbrățișați, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe ceilalți pericolului infectării!

În aceste zile în care ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii, eroii noștri din prima linie de apărare sunt medicii și personalul medical. Lor le datorăm respectarea cu strictețe a recomandărilor, astfel încât munca lor neobosită să nu fie în zadar. Este vital să limităm răspândirea acestui virus periculos pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectați.

Sunt profund impresionat de valul de sprijin venit din partea tuturor celor care ajută medicii și spitalele și sunt alături de semenii aflați în dificultate. Atunci când comunitatea lucrează împreună cu autoritățile, întreaga națiune câștigă!

Dragi români,

Fiți responsabili! Fiecare efort, oricât de mic, este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Să fim solidari în aceste momente grele pentru că depinde de noi toți să trecem cu bine situația în care ne aflăm”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Deschiderea teraselor și a plajelor, o relaxare luată în calcul de către executiv

Publicat cu

pe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, 26 mai, că nu ia în calcul impunerea de noi restricţii împotriva coronavirusului. Tătaru a spus, însă, că dacă numărul cazurilor zilnice continuă să scadă, executivul se gândește la o nouă relaxare, adică la deschiderea teraselor de la 1 iunie şi a plajelor de la 15 iunie, potrivit Digi24.

„Deocamdată nu se pune problema (impunerii de noi restricţii – n. red.), noi gestionăm și evaluăm rezultatele fiecărei zile. Duminică am avut 213 cazuri noi, luni tot 213. În schimb, a scăzut numărul persoanelor internate la terapie intensivă – 177. Încă suntem în perioada în care evaluăm weekendul trecut, de la prima perioadă de relaxare, urmând ca de poimâine (miercuri – n.r.) să evaluăm și să gestionăm zilele care au urmat. Suntem într-o perioadă de relaxare, în care sunt respectate poate mai puțin unele reguli de distanțare sau purtarea măștii în anumite incinte, în mijloacele de transport în comun sau la locul de muncă și ne vom adapta după fiecare zi”.

Pe de altă parte, o evoluție favorabilă a epidemiei ar putea aduce măsuri de relaxare, precum deschiderea teraselor:

„În condițiile în care vom avea un număr de cazuri în scădere, de la o zi la alta, ne gândim la o altă perioadă de relaxare, de exemplu, deschiderea teraselor de la 1 iunie. De la 15 iunie, ne gândim la deschiderea plajelor”, a explicat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru la B1 TV.

Citește mai departe

Politică

Noi bucăți de autostrdă, gata în 2020. Află pe ce tronsoane vei putea circula

Publicat cu

pe

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat luni, 25 mai, în direct la Digi24, că în acest an vom putea circula pe aproximativ 80 de kilometri noi de autostradă. Ministrul a enumerat șantierele unde lucrările sunt aproape de finalizare și a vorbit despre proiectele de infrastructură care vor fi începute în acest an, printre care și austostrada Sibiu-Pitești.

„Avem 164 de km de șantiere deschise în acest moment pe autostrăzi si drumuri expres. Suntem foarte avansați cu 41 de kilometri Sebeș-Turda, aproape 90% progres fizic. Mă aștept ca cei 41 de km să fie finalizați și dați în trafic în acest an.

17 kilometri pe Autostrada Transilvania, Iernut-Chețani. Sigur, vom realiza și descăracarea de la Chețani și putem vorbi și de darea în trafic a acestui lot. Biharia-Borș, 6 km finalizați în iulie, iar Centura Bacăului are 80% grad de finalizare. Noi putem vorbi de darea în trafic a acestor obiective. Ma feresc să spun câți kilometri vor fi dați în trafic. Dacă lucrurile merg așa cum au început, avem toate motivele să sperăm că aceste tronsoane vor fi date în trafic”, a declarat ministrul Transporturilor..

Lucian Bode a precizat că în acest an vor începe lucrările la mai multe tronsoane pe autostrada Transilvania, dar și pe autostrada Sibiu-Pitești.

„Vom începe lucrările la alți 8 kilometri din Autostradă Transivlania și la Centura Bucuresti, și vom semna în luna iunie pentru cele 2 tronsoane de pe Craiova-Pitești (3 și 4). Semnăm contractele dacă nu avem contestații. Semnăm pentru tronsonul 4 Sibiu-Pitești, îmi doresc să semnăm și pentru 3 tronsoane pe Autostrada Transilvania și să aducem proiectele de pe zona Moldovei la un stadiu de maturitate Noi am înregistrat evoluții concrete. Când toți au vorbit de Sibiu-Pitești, au vorbit. Noi am vorbit și în câteva luni am început lucrările”, a mai declarat Bode.

Citește mai departe

Politică

Dragnea nu iese din închisoare

Publicat cu

pe

Fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, nu va ieși din închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, luni, 25 mai, contestaţia împotriva sentinţei din de 30 ianuarie 2020, împotriva condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, informează Digi24.

Fostul politician trebuie să plătească și suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

„393/1/2020 – Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva sentinţei nr. 45 din data de 30 ianuarie 2020, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 11/1/2020. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020.”

Liviu Dragnea a fost audiat luni prin videoconferinţă de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă avocaţii acestuia au reclamat faptul că, din cauza unor probleme tehnice, „nu prea s-a înţeles mare lucru” din ce a spus fostul preşedinte al PSD.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă, probabil, o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu prea am înţeles mare lucru. În esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat avocata Flavia Teodosiu.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a unor căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare