Politică
Marcel Ciolacu, despre noul acord cu Comisia Europeană, în ceea ce priveşte deficitul României, pe şapte ani: „Cele mai mari investiții vor urma în 2025 și 2026”

Marcel Ciolacu a vorbit, joi, despre noul acord în ceea e privește deficitul României, pe 7 ani, discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El a expplicat că cele mai mari investiții vor fi în anii următori, 2025 și 2026.
„Am avut o discuţie, aş spune, foarte aplicată cu doamna preşedinte al Comisiei Europene, nou aleasă. Cum este şi normal, am discutat despre viitorul comisar european din partea României, am discutat despre portofoliul viitorului comisar din partea României, am discutat despre renegocierea PNRR, lucru pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi, cu solicitarea de reducere de 10% din componenta de împrumuturi, am discutat chiar mai tehnic cu doamna preşedinte şi despre Cererea de Plată numărul 3.
Urmează în cursul zilei de astăzi, împreună cu Victor Negrescu, să am o discuţie şi cu preşedintele PES, cu Stefan, în ceea ce priveşte negocierile în cadrul familiilor europene privind portofoliile comisarilor europeni pe fiecare familie politică”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, conform news.ro
Șeful Guvernului a spus că în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre un nou acord în ceea ce privește deficitul României, însă de această dată venind cu propunerea de a avea un acord pe 7 ani.
„Am explicat foarte clar de ce ne dorim acest lucru, pentru că cele mai mari investiţii vor urma în anul 2025 şi în 2026. După cum bine ştim, PNRR are un deadline la sfârşitul anului 2026 în ceea ce priveşte investiţiile. Aş da un lucru pe care, ca exemplu, l-am făcut şi la întâlnirea cu doamna preşedinte, investiţiile în infrastructura rutieră şi feroviară: infrastructura rutieră, prima propunere a fost din partea României să avem o sumă alocată de aproximativ 13,7 miliarde de euro. Aprobarea finală a fost în jur de 7 miliarde. Diferenţa reprezintă cofinanţarea din partea statului român”, a spus Ciolacu.
Totodată, Ciolacu a arătat că, din ce a discutat cu ministrul Sorin Grindeanu, astăzi am ajuns la 900 de km în lucru și în licitație de drum expres și autostrăzi.
„Atunci, efortul bugetar din partea statului român este de aproximativ 60% ca cofinanţare. Normal că aceste investiţii aduc domnului Boloş la Ministerul Finanţelor impozite şi taxe mai mari şi de aceea se şi vede pe acest trimestru că are depăşiri de plan datorită acestor investiţii majore în infrastructura din România, mult aşteptate de către români”, a explicat Ciolacu.
Politică
Ce prevede acordul politic între PSD-PNL-USR-UDMR

Liderii celor patru partide, plus minorități naționale, care vor forma Guvernul condus de Ilie Bolojan au semnat luni acordul politic, care prevede structura guvernului, termenii în care va avea loc rocada guvernamentală, precum și principalele direcții de guvernare.
Semnarea acordului politicc a fost anunțată de liderii partidelor care formează guvernul: Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian.
Ce prevede acordul politic al coaliției de guvernare
Acordul politic are cinci articole și începe cu structura Guvernului: prim-ministru, 16 ministere, dintre care 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR și 2 ministere UDMR; Guvernul are 3 funcții de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD și UDMR și un independent, două funcții de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL și USR.
La momentul aplicării rotației convenite, un portofoliu de viceprim-ministru fără portofoliu va fi alocat PNL și un viceprim-ministru cu portofoliu va fi alocat PSD.
Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PSD, prevede acordul politic PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități.
În situația unei remanieri guvernamentale sau în cazurile prevăzute de lege în care un membru al guvernului nu își poate exercita atribuțiile funcției, nominalizarea revine formațiunii politice care a deținut inițial funcția. Prim-ministrul are dreptul să refuze motivat respectiva nominalizare și să solicite o nouă propunere.
În acordul politic al partidelor care formează alianța de guvernare este prevăzut că, pentru implementarea programului de guvernare, coaliția va susține direcții precum:
- Adoptarea urgentă a unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar;
- Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative și limitarea beneficiilor nejustificate;
- Reforma sistemului fiscal, prin eliminarea excepțiilor și creșterea eficienței colectării;
- Prioritizarea investițiilor în proiectele de infrastructură mare, precum și pentru comunitățile locale pentru asigurarea resurselor necesare în mod realist și eficient;
- Reforma pensiilor speciale;
- Stabilirea de obiective măsurabile și evaluabile pentru fiecare minister și agenție;
- Comasarea instituțiilor redundante și reducerea birocrației;
Politică
Bolojan: Acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR și minorități asigură un Guvern stabil

Premierul desemnat Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a declarat, luni, că acordul politic pentru formarea coaliției PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților asigură un Guvern stabil, concentrat pe reformele structurale fudamentale, respectul pentru cetățeni, consolidarea democrației.
‘Am semnat azi acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale pentru formarea unei coaliții care să asigure un Guvern stabil, concentrat pe reformele structurale fudamentale, pe performanță în guvernare, pe dezvoltarea României, respectul față de cetățeni și consolidarea democrației’, a afirmat Ilie Bolojan, la o conferință de presă comună cu liderii PSD, USR, UDMR și minorități, după semnarea acordului politic.
El a spus că acest acord, alături de programul de guvernare, închide procedurile de formare a noului Guvern în așa fel încât luni după-amiază să înceapă audierea miniștrilor în comisiile parlamentare, urmată de votul în Parlament.
‘Mulțumesc partenerilor de coaliție pentru că, indiferent de orientările doctrinare, indiferent de conflictele care au fost în trecut, în fața acestei situații dificile pentru România generată de criza bugetară am avut maturitatea și responsabilitatea să ajungem la un acord politic care să asigure o guvernare stabilă în România’, a arătat Bolojan.
Politică
Consultări la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții PNL

Consultările președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru continuă, joi, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Național Liberal (PNL).
Din delegația PNL fac parte președintele interimar al partidului, Ilie Bolojan, și secretarul general Adrian Veștea și prim-vicepreședinții Emil Boc, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu și Dan Motreanu. Din partea președintelui Nicușor Dan participă consilierul onorific Dragoș Anastasiu și Radu Burnete, care de la 1 iulie va fi consilier prezidențial.
Adrian Veștea a precizat, joi, pe Facebook că mandatul cu care PNL merge la consultări este unul ferm și responsabil: formarea unei coaliții pro-europene, cu un program solid pentru stabilitate economică și echilibru politic.
‘Vom susține desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru – un lider cu rezultate clare în administrație, capabil să construiască un guvern eficient, cu o echipă profesionistă și responsabilă’, a scris Veștea pe pagina de socializare.
De asemenea, el a arătat că PNL sprijină un plan credibil de reducere a deficitului bugetar și un set de măsuri economice realiste, de care România are urgent nevoie.
‘În aceste momente, România are nevoie de claritate, competență și decizii ferme. PNL este pregătit să-și asume acest drum – nu pentru interese politice, ci pentru echilibru, stabilitate și încrederea cetățenilor’, a mai spus liberalul.
Discuțiile de la Palatul Cotroceni, programate să se desfășoare pe parcursul a aproximativ patru ore, au început cu reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD). După social-democrați, șeful statului ar fi trebuit să se consulte cu reprezentanții AUR, însă aceștia au anunțat că nu participă.
Președintele Nicușor Dan urmează să discute cu delegațiile Uniunii Salvați România (USR), Partidului Oamenilor Tineri (POT), Uniunii Democrate Maghiară din România (UDMR) și cu Grupul parlamentar al minorităților naționale.
Și reprezentanții Partidului S.O.S. România (SOS) au anunțat că nu participă la discuții.
-
Politică10 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică6 luni înainte
Marcel Ciolacu a prezentat trei facturi pe TikTok, susținând că reprezintă plata zborurilor cu avioanele Nordis. Boarding Pass: „E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, când au avut loc zborurile”
-
Business10 luni înainte
HS Timber Group – tehnologie la cel mai înalt nivel în prelucrarea lemnului
-
Politică11 luni înainte
Raluca Turcan: Zi istorică pentru patrimoniul românesc! Dosarele Brâncuşi şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO