Pe măsură ce crește speranța de viață, insolvabilitatea a devenit o problemă din ce în ce mai mare pentru fondurile de pensii, afirmă Oxford Analytica într-o analiză dedicată acestui sector. Tendința indică faptul că modelul standard de alocare a activelor de pensii, dezvoltat între anii 1970 și 1980, este deficient. Combinația dintre o populație îmbătrânită și un mediu financiar cu rata scăzută a dobânzii a pus presiune pe planurile de pensii din sectorul privat, în timp ce creșterea longevității a determinat ca planurile de pensii din sectorul public să genereze venituri fără impunerea unor impozite adecvate pentru generațiile viitoare. Drept consecință, atât planurile de pensii din sectorul privat, cât și cele din sectorul public sunt revizuite din punctul de vedere al alocării de active și se iau în calcul noi instrumente precum swap-uri de longevitate.

Impact

• În majoritatea țărilor,deficitele mari din sectorul public vor împiedica apariția schimbărilor normative în planurile de alocare a activelor.
• În lipsa schimbărilor normative, planurile pentru pensiile publice slab finanțate trebuie să facă față confruntării cu longevitatea în creștere, mărind vârsta standard de pensionare.
• Dacă se va miza pe swap-urile de longevitate în cazul fondului de pensii, va crește riscul de contraparte.

Ce urmează

Creșterea longevității forțează ca planurile de pensii să își schimbe alocările de active: înmulțirea cheltuielilor va trebui acordată cu orientarea mai bună către acțiuni și instrumentele inovatoare. Aceste schimbări vor avea un impact puternic asupra piețelor globale de capital, precum și asupra aprecierii acțiunilor și activelor fixe pe termen lung. Deși vor exista avantaje în urma acestei schimbări — precum costuri mai mici ale acțiunilor în cazul corporațiilor, ceea ce ar trebui să crească investițiile, ar putea exista și consecințe negative, inclusiv un mai mare randament al obligațiunilor guvernamentale într-un moment în care multe guverne încă se confruntă cu mari deficite publice.

Analiză

Creșterea longevității aduce mari dificultăți pentru planurile de pensii publice și private și determină o regândire a strategiilor alocării de active pentru a face față acestor provocări.

Modelul standard de active al planurilor de pensii

Pe măsură ce planurile de pensii se apropie de scadență (adică fie crește numărul de membri pensionați, fie al celor ce se apropie de pensionare), modelul standard de alocare a activelor recomandă:

• reducerea expunerii la active riscante, dar cu rentabilitate mai mare (precum acțiunile); și
• creșterea expunerii la active cu risc mai scăzut, dar cu rentabilitate mai mică (precum venitul fixe).

Creșterea expunerii la venitul fix este menită să elimine riscul planurilor de pensii, acordând profilurile cheltuielilor planurilor de pensii și micșorând riscul unei lichidări bruște a acțiunilor (ceea ce ar prejudicia solvabilitatea).

Expunerea la acţiuni

Când pensionarii mai trăiau doar 5-15 ani după pensionare și atunci când această speranță de viață părea stabile, era normal ca planurile de pensii să-și acordeze profilurile de cheltuieli și active cu venitul fix. Acest lucru micșora riscul discrepanței datorat unei prăbușiri bruște a valorilor acțiunilor, care nu s-ar fi putut redresa rapid.

Limitele acţunilor

Totuși, pensionarii trăiesc acum în medie 20-30 ani după pensionare, iar speranța de viață continuă să crească. Acțiunile se potrivesc mai bine acestei perspective pe termen mai lung și ar trebui să ofere profituri mai mari în comparație cu venitul fix, în special datorită ratelor scăzute ale dobânzii din zilele noastre în multe țări.

Dispare tendinţa de eliminare a riscului?

Orientarea către eliminarea riscului planurilor de pensii a început în majoritatea țărilor dezvoltate de-a lungul ultimelor decenii, dinamizată de patru factori-cheie.

Presiunea normativă. De-a lungul ultimilor 20 ani, cele mai multe planuri de pensii din Statele Unite, Marea Britanie și Olanda, printre altele, și-au redus expunerea generală la acțiuni și și-au mărit expunerea la venitul fix, pentru a-și acorda profilurile de active și cheltuieli și, în consecință, eliminarea riscului portofoliului oferit ca reacție la legislația restrictivă.

• Modelele ciclurilor de viață. Modelele ciclurilor de viață ale alocării de active prin prisma pensiilor cu contribuție fixă (CF) tind să determine persoanele să își sporească expunerea la active cu venit fix pe măsură ce se apropie de vârsta de pensionare.
• Tradiția. În unele țări europene, precum Germania, Grecia și Suedia, planurile de pensii au în mod tradițional o expunere foarte ridicată la venitul fix.
• Demografia. Planurile de pensii din Japonia au trecut la un nivel scăzut al expunerii la acțiuni, atât din cauza demografiei, cât și performanței slabe seculare a pieței naționale de acțiuni.

Cu toate acestea, odată cu o longevitate crescută și profituri scăzute din activele cu venit fix, atât beneficiile directe, cât și planurile cu contribuție directă din multe țări dezvoltate se confruntă cu presiuni pe termen lung în ceea ce privește solvabilitatea. Profilul lor de active devine mai redus decât profilul lor de cheltuieli.

Regândirea planurilor de alocare a activelor

Odată cu creșterea speranței de viață a pensionarilor și scăderea raportului național de dependență demografică, crește riscul ca profilurile de active să devină semnificativ mai scăzute decât cheltuielile planului de pensii, determinând ca multe planuri de pensii să intre în insolvență. Pentru a contracara aceasta, planurile de pensii și-au crescut expunerea la acțiuni și se iau în calcul active financiare inovatoare.

Swap-urile de longevitate

„Swap-urile de longevitate” apar când băncile de investiții și companiile de asigurări achiziționează contracte swap legând achitarea dividendelor cu creșterile indicilor de mortalitate și sunt o altă alternativă la tratarea presiunilor cu care se confruntă planurile de pensii. Aceste contracte swap pot acorda mărirea cheltuielilor datorate longevității crescute.

Totuși, piața swap-urilor de longevitate este relativ nouă și aduce risc de contraparte semnificativ pentru planurile de pensii. De exemplu, multe bănci de investiții din SUA au crezut eronat că își acoperiseră riscul privind creditele prin intermendiul asigurării contra încetării plății la credite (CDS), pe durata crizei financiare.

Impactul asupra pieţei de capital

Decizia privind planurile de pensii de a crește expunerea la acțiuni în timp va avea consecințe pentru piețele de capital și pentru finanțele din sectorul public. Acestea includ:

• Costuri de reduse de capital. Pe măsură ce planurile de pensii își cresc expunerea la piețele de acțiuni, aceasta ar trebui reducă și costul de capital — o consecință pozitivă pentru afaceri și societate.
• Randament mai mare al obligațiunilor guvernamentale. Planurile de pensii se vor concentra mai puțin pe activele cu venit fix, ceea ce va determina guvernele să crească randamentul obligațiunilor guvernamentale pentru acoperire, în scopul de a finanța deficitele sectorului public.

Expunerea crescută la acţiuni va reduce costurile de capital şi va stimula investiţiile.

Răspunderea deficitului public

Problema creșterii randamentului obligațiunilor ar putea fi deosebit de gravă în anumite țări:

• Țări care se confruntă cu dificultăți. Planurile pentru pensii publice din țări europene ca de exemplu Grecia, Spania și Portugalia, precum și Japonia, în care expunerea la acțiuni este foarte scăzută, iar obligaţiunile guvernamentale reprezintă o mare parte din activele planurilor de pensii, ar putea fi afectate puternic de creșterea randamentului obligațiunilor. Chiar și Germania ar putea să se confrunte cu probleme, având în vedere expunerea scăzută la acțiuni a planurilor de pensii naționale, precum și expunerea crescută la venitul fix.
• Țări cu situații mai bune. Țări precum Canada, Australia, Statele Unite, Marea Britanie, Belgia și Olanda se află într-o poziție mai bună să își asume schimbarea alocării de active. În prezent, planurile lor de pensii finanțate au o expunere mai mare la acțiuni și o expunere mai scăzută la venitul fix.

Totuși, cadrul legislativ din multe țări descurajează adaptări rapide de la venitul fix la acțiuni în cazul multor planuri de pensii.

Bariere normative

O reacție mai rațională privind politica pentru legislatorii de pensii este aceea de a încuraja un regim care să permită fondurilor de pensii să aibă o expunere mai mare la acțiuni pentru a se acorda cu mărirea cheltuielilor datorate creșterii longevității. Din păcate, astfel de măsuri s-ar putea lovi de dorința guvernelor de a-și finanța deficitele cât mai ieftin posibil.

Acest lucru ar putea explica reacția lentă a legislatorilor în cazul adaptării regimurilor normative la creșterea longevității.