Connect with us

Publicat cu

pe

Liberalii se reunesc vineri în congres extraordinar, la Palatul Parlamentului, pentru a adopta modificările la Statutul PNL şi pentru a convoca reuniunea ordinară în care va fi aleasă noua conducere a partidului.

Delegaţia Permanentă a PNL a adoptat joi modificările la Statutul partidului, printre care se numără înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte şi suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 31. De asemenea, Delegaţia Permanentă a liberalilor propune Congresului alegerea conducerii PNL pe listă.

Proiectul de statut prevede, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, existenţa a trei organisme de conducere: Congresul, Delegaţia permanentă şi Biroul Politic Naţional.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că propunerea de Statut este una eficientă şi perfect democratică, punctând că nu poate fi vorba de deficit de democraţie în acest document.

„Într-un cuvânt este un statut eficient şi perfect democratic. Mai democratic dacă putem să folosim un grad de comparaţie decât orice alt statut al PNL după ’90. De ce? Pentru că aduce la decizie cel mai mare număr de oameni. Este vorba de 60 şi ceva de oameni”, a spus Antonescu.

În schimb, primarul sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a susţinut că propunerea noului statut care a fost admisă în Delegaţia Permanentă este ‘mai rea’ decât actualul statut al partidului. El a anunţat că nu va participa la Congresul PNL fiind dezamăgit de faptul că amendamentele pe care le-a depus împreună cu alţi colegi la statutul formaţiunii nu au fost susţinute în partid.

Andrei Chiliman
”Eu am fost foarte dezamăgit de statutul care a fost aprobat. Am luat decizia, din acest motiv, să nu particip mâine şi poimâine la lucrările Congresului. Este primul congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL. Este decizia pe care am luat-o. Nu voi pleca din PNL şi nu voi participa ca membru de drept în niciun fel de organism în care eventual aş avea dreptul conform noului statut”, a declarat Chiliman.

La rândul său, fostul preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu s-a declarat îngrijorat de „o anumită somnolenţă democratică” din cadrul formaţiunii politice. „Ceea ce mă îngrijorează este că în PNL este o anumită somnolenţă democratică, având în vedere că propunerile mele (de modificare a Statutului PNL, respinse prin vot) ar fi permis accederea în structurile de conducere a unor oameni noi, a unor oameni care în mod legitim îşi doresc să acceadă la funcţiile de conducere. În pofida acestui lucru, am văzut o atitudine care pe mine mă decepţionează”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, care a menţionat însă că va participa la Congresul PNL ce se va desfăşura vineri şi sâmbătă.

calin popescu tariceanu

Lucrările congresului extraordinar de vineri vor fi deschise de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Sunt aşteptaţi să adreseze mesaje congresului liberalilor preşedintele Internaţionalei Liberale, Cornelis van Baalen, europarlamentarul ALDE Guy Verhofstadt, preşedinţii Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, Partidului Conservator, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, Uniunii Naţionale pentru Progresul României, vicepremierul Gabriel Oprea, Uniunii Democrate Maghiare din România, Hunor Kelemen, precum şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian.

Congresul extraordinar al liberalilor de vineri va convoca pentru sâmbătă Congresul ordinar în care va fi votată noua conducere a partidului. În congresul ordinar este prezentat, discutat şi adoptat raportul de activitate al conducerii PNL pentru perioada martie 2010 – februarie 2013, urmând ca preşedintele şi membrii BPC să îşi depună mandatul, iar ulterior să fie prezentate programele de candidatură pentru funcţia de preşedinte, să fie dezbătute moţiunile şi să fie acordat votul.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare