Connect with us

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020.

Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede actul normativ.

Actul normativ mai stipulează că „în cel mult cinci zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Legea prevede şi că la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 numărul minim al susţinătorilor, necesar pentru depunerea candidaturilor, se va reduce la jumătate.

Politică

Consilierii USR au stârnit revoltă și mânie! Au refuzat să atingă Biblia

Publicat cu

pe

Valorile morale creștine și supremația Legii, acestea sunt cele două lucruri pe care Biblia și Constituția le simbolizează.

Sunt două simboluri ale moralității și integrității în toată lumea civilizată. În Uniunea Europeană, dar și în Statele Unite.

Consilierii USR din Brașov și din alte localități ale României au refuzat însă să atingă Biblia. 

Spre stupoarea celor prezenți, ei au refuzat și să rostească fraza „Așa să-mi ajute Dumnezeu”, ceea ce a stârnit mânia brașovenilor care i-au numit pe rețelele de socializare „neo-marxiști, „sorosiști”, „oameni fără niciun Dumnezeu” și „securiști acoperiți”.

Vezi articolul integral aici.

Citește mai departe

Politică

PNL vrea să așeze Ialomița pe calea dezvoltării

Publicat cu

pe

Dezvoltarea infrastructurii rutiere și agricole, atragerea de fonduri europene și crearea de locuri de muncă sunt câteva dintre proiectele pe care Luminița Barcari, candidata PNL pentru Camera Deputaților, vrea să le implementeze în Ialomița cu sprijinul unei majorități parlamentare și a unei guvernări liberale.

„Orice ialomițean știe că acest județ a fost pârjolit de PSD vreme de 30 de ani. Ialomița a suferit destul. Timpurile devastării pesediste trebuie să se încheie. E momentul să așezăm Ialomița pe calea dezvoltarii. Pentru Partidul Național Liberal, obiectivele sunt dezvoltarea infrastructurii rutiere și agricole, atragerea de fonduri europene, crearea de locuri de muncă. Doar prin dezvoltare vom reuși ca tinerii să nu mai plece. Pe 6 decembrie, avem cel mai puternic atu: votul! Haideți să îl folosim în favoarea copiilor frumoși și a oamenilor muncitori ai județului nostru!” a declarat Luminița Barcari.

Realizat de SC Arthur and Regents la comanda PNL Ialomița, cod AEP 11200025.

Citește mai departe

Politică

Robert Chioveanu este încrezător că ialomițenii vor alege dezvoltarea

Publicat cu

pe

Candidatul PNL pentru Senat, Robert Chioveanu, este încrezător că pe 6 decembrie ialomițenii vor alege calea dezvoltării prin PNL și nu jaful PSD.

„PNL este partidul care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării României în condiții fără precedent în ultima sută de ani din istoria României, marcate de multiple dificultăți și provocări. Guvernul liberal a făcut funcțional noul model economic bazat pe dezvoltare și investiții urmărind, pas cu pas, punerea în practică a programului de guvernare. Guvernul a reușit ca, într-un termen foarte scurt, să îndeplinească toate angajamentele pe care și le-a propus și asumat la învestitură. Pe 6 decembrie, Ialomița alege echipa liberală!”, a scris Chioveanu pe pagina sa de Facebook.

Realizat de SC Arthur and Regents la comanda PNL Ialomița, cod AEP 11200025.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare