Connect with us

Publicat cu

pe

Cu o poziție excelentă pe malul lacului Techirghiol, Corpore Sano și-a câștigat renumele prin munca unei echipe de profesioniști dedicați total recuperării pacienților veniți din toată țara, dar și din străinătate.

Medicii aplică proceduri terapeutice diverse, printre cele mai apreciate fiind acelea care utilizează nămolul cu proprietăți anti-reumatice, folosit în vindecarea multor probleme medicale de peste un secol.

Septimiu Bourceanu, managerul general al Corpore Sano, explică succesul de care se bucură serviciile oferite:

„La baza reușitei noastre stau munca și determinarea de a oferi în permanență cele mai bune servicii medicale de tratament balnear de pe litoralul românesc. Echipa medicală de excepție, complexitatea schemelor de tratament pentru pacienți și condițiile foarte bune de masă și cazare sunt atuurile care au poziționat Corpore Sano în topul național al locurilor specializate în tratament balnear și de recuperare. Faptul că pacienții noștri revin an de an este cea mai importantă confirmare că munca noastră este apreciată”.

Complexul Balnear și de Recuperare „Corpore Sano” din Techirghiol și-a redeschis porțile începând cu 15 iunie, fiind una dintre primele unități medicale private din țară care a implementat o serie de măsuri eficiente și sigure pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus.

Oamenii de știință ne spun că modificările care se produc în urma procedurilor de balneofizioterapie au ca rezultat creșterea rezistenței organismului la factori externi precum schimbările climatice, viruși sau bacterii. Mai exact, s-au demonstrat creșteri ale eritrocitelor, leucocitelor și hemoglobinei. Leucocitele sunt elemente ale sângelui implicate în reacția imunitară. De asemenea, nămolul sapropelic determină o creștere a globulinelor (ce cuprind și gamaglobulinele din care se sintetizează majoritatea anticorpilor).

Proceduri de balneofizioterapie și de recuperare la cele mai înalte standarde

Complexul Balnear și de Recuperare „Corpore Sano” din Techirghiol oferă servicii de cazare la nivel de clasificare hotelieră de 4 stele, restaurant și bază de tratament.

În cadrul complexului, se pot trata diverse afecțiuni de sănătate, reumatice, musculare sau neurologice. Fiecare pacient, atunci când ajunge la Complex Balnear și de Recuperare, este monitorizat permanent pe parcursul tratamentului, pentru ca, la final, să beneficieze de rezultate vizibile.

Tipurile de afecțiuni care pot fi tratate sunt următoarele:

  • afecțiuni reumatice degenerative (artroze);
    reumatisme abarticulare (periartrită scapulo-humerala, coxo-femurală);
  • afecțiuni reumatice inflamatorii (spondiloartropatii sero-negative, poliartrită reumatoidă);
  • afecțiuni musculare (miopatii, distrofii musculare);
  • afecțiuni neurologice (sechele post accident vascular cerebral, mono-pareze/plegii, pară-pareze/plegii, tetra pareze/plegii).
  • afecțiuni ale coloanei vertebrale (hernie de disc, scolioze, cifoze, torticolis, maladia Schuermann, spondilodiscartroza);
  • recuperare postoperatorie (hernie de disc operată, artroplastii de șold, de genunchi, leziuni musculare, ligamentare, tendinoase);
  • recuperare posttraumatica (entorse, luxații, fracturi);
  • recuperare sportivă (rupturi musculare).

Complexul dispune de 55 camere (48 Twin și 7 Apartamente); restaurant cu bar (cu o capacitate de 60 de locuri), bar cu terasă, ce dispune de o vedere panoramică de unde se poate observa în detaliu stațiunea Techirghiol și baza de tratament.

Restaurantul Complex Balnear și de Recuperare C.A.A. – Techirghiol oferă pacienților o multitudine de produse, servite cu respectarea tuturor masurilor de distantare sociala (nu mai mult de 20 de persoane in acelasi timp in restaurant si 2 metri mentinuti permanent intre persoanele aflate la masa).

Diversitatea, pregătirea atentă și portionarea cu grijă a preparatelor este astfel concepută încât, prin combinarea lor, să poată fi păstrat un raport sănătos între glucide, proteine și lipide, in functie de tipul de afectiune al fiecarui pacient. Meniul oferit este foarte divesificat, gustos și adaptat unei diete sănătoase care să ajute împreună cu tratamentul la o refacere rapidă. Alături de tratamentul oferit și condițiile de cazare, mesele servite permit ca aproape orice client să găsească la Corpore Sano ceva care să îi facă ziua mai frumoasă și să îl mentina sănătos.

Mai multe detalii despre afecțiunile tratate, serviciile oferite si prețuri găsiți pe site-ul complexului: https://balnear-corporesano.ro.

Cu siguranta, unul din cele mai apreciate locuri de tratament balnear din Romania!

 

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lifestyle

SIMAVI a sărbătorit Ziua Internațională a Francofoniei la Bruxelles

Publicat cu

pe

SIMAVI a marcat Ziua Francofoniei la Bruxelles printr-un concert extraordinar, alături de Ambasada României în Regatul Belgiei și Institutul Cultural Român.

Partenerii constanți în realizarea acestor acțiuni sunt Reprezentanța Organizației Internaționale  a Francofoniei pe lângă UE și Grupul Ambasadorilor Francofoni de la Bruxelles, dar anul acesta li s-a alăturat și compania românească de IT Software Imagination & Vision (SIMAVI).

AdvertisementAlexandru Coșbuc-Ionescu, Vicepreședinte SIMAVI: “Suntem onorați să putem promova atât software românesc, cât și artiști români la Comisia Europeană.”

Această declarație vine în contextul în care SIMAVI este compania IT românească care furnizează servicii software principalelor organizații ale CE.

„Colaborarea noastră cu reprezentanții Europei de la Bruxelles din ultimii 15 ani, ca furnizor de proiecte de eLearning pentru specialiștii Directoratelor Generale, este completată astăzi de o nouă dimensiune – aceea de susținători ai valorilor culturale francofone”, a adăugat Vlad Zaharia, Territory Manager EMEA Region la SIMAVI.

Cu această ocazie, gazdele și invitații au marcat 31 de ani de la aderarea României la OIF și au reamintit importanța valorilor francofoniei, țara noastră fiind desemnată în 2007 de către Secretarul General al Francofoniei, “stat-far al francofoniei” în regiunea Europei Centrale și de Est.

În seara zilei de 13 martie 2024 a avut loc excepționalul concert „L’amour en heritage”,  susținut de soprana Irina Baianț, actorul și tenorul Adrian Nour și de Andrei Tudor, în calitate de compozitor, dirijor și pianist, artiști foarte cunoscuți atât în lumea muzicală a României, cât și peste hotare.

La Muzeul de Artă și Istorie din capitala Belgiei, în fața unei săli pline, cei trei artiști celebri au cântat arii muzicale franco-române, abordând stiluri variate, de la melodii franceze celebre la reinterpretări din folclorul românesc.

Repertoriul bogat, interpretat cu măiestrie și sensibilitate de cei trei artiști, a încântat o audiență vastă, formată din  reprezentanți ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului de afaceri din Belgia, precum și ai comunității românești, programul concertului „L’amour en heritage” fiind special conceput pentru a atrage un public larg.

Citește mai departe

Lifestyle

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan, a luat decizia ca, de 1 decembrie, intrarea în muzee să fie gratuită

Publicat cu

pe

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan, a luat decizia ca, de 1 decembrie, intrarea în muzee să fie gratuită. 

De “1 Decembrie Cultural”, accesul în reţeaua muzeelor din subordinea Ministerului Culturii este gratuit pentru toţi vizitatorii.

Iată care sunt teatrele, muzeele, bibliotecile, filarmonicile, teatrele de operă şi operetă care invită publicul să sărbătorească împreună 1 Decembrie Cultural în BUCUREȘTI: 

  • Artexim;
  • Biblioteca Naţională a României;
  • Centrul Naţional al Dansului;
  • Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”;
  • Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;
  • Filarmonica „George Enescu”;
  • Institutul Naţional al Patrimoniului;
  • Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare;
  • Muzeul Naţional „George Enescu”;
  • Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi;
  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”;
  • Muzeul Naţional al Ţăranului Român;
  • Muzeul Naţional Brătianu;
  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană;
  • Muzeul Naţional de Istorie a României;
  • Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”;
  • Muzeul Ororilor Comunismului în România;
  • Opera Naţională Bucureşti;
  • Teatrul Muzical Ambasadorii;
  • Teatrul Naţional Bucureşti „I.L. Caragiale”;
  • Teatrul Naţional de Operă şi Musical „Ion Dacian”.

1 Decembrie Cultural în ȚARĂ va fi organizat la:

  • Centrul Cultural Topliţa;
  • Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi;
  • Muzeul Naţional Bran;
  • Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;
  • Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu;
  • Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
  • Muzeul Naţional Peleş din Sinaia;
  • Opera Naţională Română din Cluj-Napoca;
  • Opera Naţională Română din Timişoara;
  • Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara;
  • Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi;
  • Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa;
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Românii din diaspora au ocazia să sărbătorească Ziua Națională prin instituțiile ce vor organiza evenimente în mai multe orașe la nivel internațional, după cum urmează:

  • Centrul Național de Artă Tinerimea Română – Madrid și Barcelona, Spania;
  • Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Washington, New York, Chicago și Seattle – Statele Unite ale Americii;
  • Filarmonica „George Enescu” – Roma, Italia;
  • Muzeul Național „George Enescu” – Haga, Țările de Jos (eveniment organizat în parteneriat);
  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Rabat, Maroc;
  • Teatrul Muzical Ambasadorii – Bratislava, Slovacia; Chișinău și Ialoveni, Republica Moldova.
Citește mai departe

Lifestyle

Sibiul, din nou în centrul activității culturale

Publicat cu

pe

Tot mai multe evenimente culturale, la care participă mii de oameni, au loc la Sibiu. În weekend, la Sibiu a avut loc Concertul MANIFEST, unul dintre mai ambițioase proiecte ale Asociației Culturale Play.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, afirmă că muzica face punte între minte şi suflet, iar peste 10.000 de copii din Sibiu, alături de părinții lor, sunt beneficiarii anuali direcţi ai proiectelor si programelor de educație culturală şi artistică ale asociatiei.

“Muzica face punte între minte și suflet!

Sute de oameni au pus mâna pe chitară, au atins corzile la unison, în cadrul celui mai ambițios proiect al Asociației Culturale Play – Concertul MANIFEST.

Peste 10.000 de copii din Sibiu, alături de părinții lor, sunt beneficiarii anuali direcţi ai proiectelor si programelor de educație culturală şi artistică ale asociatiei.

Studiul muzicii, orele de repetiții, emoția prezentării unei melodii în fața publicului, bucuria unui rezultat remarcabil obținut alături de colegi și profesori sunt momente pe care mi le amintesc cu drag și care au avut o contribuție esențială în formarea mea ca adolescent.

Asocierea dintre bucuria muzicii și programele educaționale colaborative reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea noastră culturală și artistică și încurajez de multă vreme astfel de inițiative.

Cu atât mai mult, din postura de ministru al Culturii, mi-am dorit să susțin proiectul „Pune mâna pe chitară”, pentru că acest instrument are puterea de a ne aduce împreună peste barierele de generație.  Cred că șansa  tinerilor de a studia și de a împărtăși pasiunea pentru muzică alături de mentori și profesioniști reputați este o experiență deosebită în această etapă a vieții.

Tinerilor muzicieni le doresc să-și păstreze și dezvolte iubirea pentru muzică, dorința de a deveni mai buni și perseverența de a-și urmări visurile și de a-și împlini potențialul!

Felicit organizatorii, Asociația Culturală Play, pentru munca neobosită și mulțumesc Muzeului Astra, gazda Festivalului Sibiu Guitar Meeting și domnului Ciprian Ștefan pentru sprijinul constant și deplin pe care îl acordă evenimentelor culturale de calitate”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare