Connect with us

Publicat cu

pe

România va pleda la Summitul NATO de la Varșovia pentru o atenție sporită acordată Mării Negre, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis.

„România va pleda inclusiv în cadrul acestuia (Summitului NATO — n.r.) pentru o atenție sporită acordată Mării Negre, pe care o considerăm crucială pentru securitatea regională și euroatlantică”, a afirmat Iohannis, la deschiderea Programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”.

El a subliniat că regiunea Mării Negre are o semnificație specială, fiind frontieră pentru NATO și Uniunea Europeană și un punct de congruență comercială, culturală și de securitate între Europa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Șeful statului a adăugat că această regiune reprezintă punctul de conexiune între Vecinătatea Estică și cea Sudică a NATO și UE, cu toate amenințările, riscurile și provocările care vin din aceste zone.

„Acest spațiu are, prin urmare, o dinamică aparte, generată inclusiv de interesele diferite ale statelor riverane în domeniile politico-militar, economic și energetic. Prezența unor conflicte înghețate sau chiar active, deficitele democratice, nivelul crescut al criminalității transfrontaliere și tipurile de presiuni diferite fac din această zonă una problematică, cu riscuri, dar și crucială pentru securitatea continentului nostru și chiar a spațiului euro-atlantic în ansamblu”, a susținut Iohannis.

Șeful statului a arătat că în prezent există un spectru mai larg de provocări, cu un complex de amenințări ce nu puteau fi anticipate cu câțiva ani în urmă și care fac mediul de securitate imprevizibil.

„În Est, avem de-a face cu Federația Rusă mai activă, mai agresivă cu vecinii săi, care încalcă normele de drept internațional și care, prin acțiunile sale de militarizare a spațiului Mării Negre, inclusiv în Crimeea ilegal ocupată, a afectat grav echilibrul de securitate la Marea Neagră. Concomitent, în Sud, asistăm la un mediu de securitate instabil, caracterizat de violență, terorism internațional care afectează continentul european și migrație ilegală. Aceste fenomene sunt favorizate și de dificultatea găsirii unor soluții durabile pentru criza din Siria sau Yemen și pentru stabilizarea situației din Libia și Irak. Simultan, ne confruntăm cu amenințări la adresa securității energetice și cu atacuri cibernetice. La toate aceste provocări trebuie să răspundem cu fermitate și promptitudine”, a spus Iohannis.

El a indicat că cele două dimensiuni ale securității europene, cea Estică și cea Sudică, trebuie tratate sistemic, prin identificarea unor opțiuni, atât pentru creșterea securității și a rezilienței statelor europene, cât și pentru proiectarea securității, democrației și prosperității în vecinătate.

„Cred că trebuie să oferim soluții integrate, care să aibă în vedere elemente de securitate și umanitare și care să abordeze, în primul rând, cauzele focarelor de insecuritate, nu numai consecințele acestora. România acționează responsabil și contribuie substanțial prin inițiativele pe care le-a promovat și le promovează la realizarea acestui obiectiv”, a subliniat șeful statului.

Iohannis a indicat că problema securități energetice, în regiunea noastră, a căpătat o dinamică și o semnificație nouă odată cu anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă.

„Deși nu suntem afectați în mod direct, nu putem fi impasibili la faptul că, prin anexarea Crimeii de către Rusia, Ucrainei, stat vecin României și țară cu vocație democratică și pro-occidentală, îi este blocat accesul atât la incintele de stocare de gaze naturale, cât și la resursele de hidrocarburi submarine din Marea Neagră”, a spus el.

Șeful statului a arătat că, în acest mediu de securitate regional complex și instabil, România urmărește în mod consecvent punerea în aplicare a priorităților sale strategice de politică externă și de securitate, respectiv consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA și a profilului său în NATO și în UE.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare