Connect with us

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la Palatul Cotroceni, că va merge la summitul privind imigraţia şi la Consiliul extraordinar care va avea aceeaşi temă.

“Astăzi şi mâine sunt convocate două întâlniri internaţionale importante. Prima este un summit între Uniunea Europeană şi ţări din Africa, iar a doua întâlnire este un Consiliu Extraordinar, Consiliu European Extraordinar. Ambele întâlniri se vor desfăşura în Malta. Voi paticipa la ambele întâlniri. Prima, summitul Uniunii Europene cu ţări din Africa, reuneşte pe toţi reprezentanţii ţărilor din Uniune şi un număr foarte mare de lideri de state şi de guverne din Africa. Scopul acestei întâlniri este de a găsi cele mai bune căi pentru a opri migraţia pe aşa-numita rută sudică, care de obicei ajung prin Italia în Europa”, a spus Iohannis.

El a adăugat că țărule africane trebuie sprijinite, pentru a putea controla migrația.

“Este evident că şi aici avem nevoie de un mecanism de sprijin pentru ţările africane, pentru a fi în situaţia să controlăm şi să îngrădim această migraţie. A doua întâlnire, Consiliul Extraordinar, va avea ca şi temă centrală tot migraţia, însă ne vom concentra mai degrabă pe o abordare generală. După întâlnrile pe care le-am avut în ultimele luni de zile s-a văzut că este încă nevoie de foarte multă coordonare pentru a progresa într-un control eficient al fluxului de refugiaţi”, a mai spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că în cadrul Consiliului Extraordinar se va discuta despre întărirea controlului la graniţele exterioare ale Uniunii Europene, despre gestionarea fluxurilor de refugiaţi, dar şi despre hot-spoturi, locurile unde vor fi primiţi şi înregistraţi refugiaţii.

“Poziţia României, pe care o voi prezenta atât la summit, cât şi la Consiliul European Extraordinar, este poziţia deja binecunoscută. Nu avem motive să schimbăm acestă poziţie. Dacă ar fi să rezum foarte pe scurt, România este solidară cu celelalte state membre din Uniunea Europeană şi doreşte, împreună cu acestea, să găsescă cele mai bune soluţii pentru a putea gestiona acest flux important de refugiaţi. România are un control riguros la propriile graniţe şi nu au apărut nici un fel de probleme specifice la noi în ţară. România este implicată în foarte multe acţiuni europene şi internaţionale care vizează acest fenomen. Suntem foarte implicaţi în agenţia FRONTEX, suntem parte şi suntem implicaţi şi în alte acţiuni organizate atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional, de exemplu, prin ONU”, a declarat Iohannis.

El a subliniat că “România este părere că e nevoie de o colaborare strânsă atât cu ţările de origine, cât şi cu ţările de tranzit, pentru a controla fluxul de refugiaţi”.

“Pentru ţările de origine este nevoie, de obicei, de măsuri de sprijin şi de pacificare, pentru ţările de tranzit este nevoie de o colaborare intensă, pentru a le ajuta să gestioneze la rândul lor şi să îngrădească fluxul de refugiaţi. România este de acord să se implice în toate aceste măsuri. De asemenea, suntem de părere că trebuie întărite graniţele exterioare ale UE – şi aici nu vorbesc despre graniţele noastre, care funcţionează foarte bine, ci de alte graniţe, pe unde intră fluxul în Europa”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare