Politică

Iohannis a respins a doua oară cererea de numire a Adinei Florea la conducerea DNA

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a respins miercuri a doua cerere de numire a Adinei Florea la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Motivul respingerii este lipsa avizului CNSAS că Adina Florea nu a făcut parte din serviciile de informații comuniste.

Președintele i-a transmis o scrisoare ministrului Justiției Tudorel Toader ca răspuns la solicitarea acestuia din 27 decembrie de reevaluare a propunerii de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef al DNA.

„Constat că subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la respingerea propunerii inițiale de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Adina Florea, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, scrie Klaus Iohannis în scrisoarea trimisă ministrului Justiției.

„Referitor la doamna Adina Florea, au fost demarate procedurile de reverificare, așa cum prevede legea, dumneaei având o adeverință din anul 2009”, a precizat luni Sulfina Barbu, membru în Colegiul CNSAS. În ședința de joi, Colegiul CNSAS ar putea lua în discuție dacă va menține sau nu adeverința dată în cazul Adinei Florea.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version