Connect with us

Business

HS Timber, de 14 ani alături de comunitățile locale

Publicat cu

pe

Misiunea implicării în comunitățile locale a companiei HS Timber merge dincolo de fabrici și angajați, compania ajutând de-a lungul timpului localitățile şi regiunile unde activează să se dezvolte sănătos.

De la proiecte de mediu, până la cele din domeniul sanitar, social și educațional, acțiunile HS Timber le-au făcut viața mai ușoară locuitorilor, încă de la debutul pe piața românească de prelucrare a lemnului.

Spre exemplu, la Comănești şi Reci, implicarea în comunitate a făcut diferența. Sănătatea și învățământul au devenit prioritare, iar majoritatea proiectelor au avut în focus aceste două sfere.

La Comănești, în județul Bacău, acolo unde se află cea mai mare fabrică de panel dintr-o singură locație din lume și unde se exportă în peste 40 de țări de pe cinci continente, compania are o contribuție la Spitalul Ioan Lascăr de mai bine de zece ani.

În 2020, a donat aparatură ultramodernă pentru dotarea laboratorului de microbiologie care să faciliteze diagnosticarea COVID-19, sprijinind astfel eforturile autorităților locale de luptă împotriva pandemiei, iar în 2022, grupul a finanțat echipamente medicale pentru cabinetele de chirurgie.

Aparatură modernă pentru detectarea COVID

În ceea ce privește învățământul, acesta a reprezentat o preocupare majoră în ultimii ani. Montarea și punerea în funcțiune a panourilor fotovoltaice La Creșa „Primii Pași” alături de cele de la Școala Gimnazială „George Enescu” din Moineşti la finalul anului 2022 au fost o afirmare și în ceea ce privește sustenabilitatea.

Alte proiecte demne de menționat sunt contribuția pentru renovare la Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” și Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Comănești, donarea de materiale pentru construcția și renovarea de biblioteci, școli, grădinițe și creșe în Comănești, Moinești, Dărmănești și Slănic Moldova în perioada 2012 – 2023 și oferirea de burse elevilor de la Colegiul „Grigore Cobălcescu” din Moinești între 2016 și 2023.

Renovare școli și gradinițe

La Reci, în județul Covasna, implicarea în comunitate s-a concentrat mai ales pe domeniul medical.

Astfel, în 2022, HS Timber a contribuit cu 80.000 de euro, jumătate din costul necesar pentru achiziționarea unei ambulanțe tip SMURD tip B2, pentru Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Covasna, pentru a oferi servicii rapide și facile în localitățile din zonă. Astfel, acest parteneriat public-privat susține demersurile demarate de-a lungul timpului în ceea ce privește primul ajutor în județul Covasna.

Fonduri pentru achiziționarea unei ambulanțe tip SMURD tip B2

„Am ajutat și susținut întotdeauna comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea, acordând o mare atenție nevoilor din domeniul sănătății, educației, mediului și cercetării și dezvoltării.” susține Adrian Radu, directorul fabricii din Reci.

Veronica Beta, CSR project manager în cadrul companiei, spune că: „Suntem conștienți de importanța unui răspuns rapid și eficient în situații de urgență pentru a salva vieți și a oferi îngrijiri medicale de calitate.”

De amintit este și susținerea față de afterschool-ul din Reci, demarată în urmă cu zece ani.

Afterschool Reci

Astfel, HS Timber își susține valorile și misiunea de responsabilitate regională și respectare a oamenilor din comunitate, oferind o contribuție de lungă durată în regiunile unde activează. În acest mod, locuitorii beneficiază de condiții mai bune de viață, pentru a putea construi un ecosistem sănătos.

Business

Mihai Daraban: Mediul de afaceri rămâne cel mai bun ambasador pentru relațiile economice bilaterale

Publicat cu

pe

Misiunea economică a Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), aflată în desfășurare în Republica Peru, a continuat, în data de 3 martie 2026, cu o întâlnire oficială la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Peru, în cadrul căreia reprezentanții mediului de afaceri românesc au purtat discuții cu viceministrul de externe Felix Denegri Boza, pe marginea oportunităților de investiții și a perspectivelor de colaborare bilaterală.

Dialogul a evidențiat interesul ridicat al ambelor părți pentru dinamizarea relațiilor comerciale și stabilirea unor planuri de investiții concrete.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „potențialul de colaborare dintre cele două țări este departe de a fi epuizat. Există o serie de elemente comune pe care România și Peru le pot valorifica pentru a consolida schimburile economice bilaterale. Totodată, prezența companiilor cu capital peruvian pe piața românească reprezintă cel mai concret argument în favoarea extinderii acestui parteneriat. Nu ne oprim aici. Avem mai multe lucruri în comun care ne leagă și pe care le putem dezvolta. Existența unor companii cu capital peruvian în România reprezintă cel mai bun ambasador pentru afacerile dintre Peru și România.”

Viceministrul de externe, dl Felix Denegri Boza, a subliniat că „diversitatea investițiilor străine din Peru generează un mediu competitiv, factor care creează oportunități reale pentru companiile românești interesate să se poziționeze pe această piață. Peru este deschis parteneriatelor pe termen lung și salutăm interesul concret manifestat de delegația română. Ne angajăm să sprijinim activ demersurile bilaterale și să facilităm legăturile dintre mediile de afaceri din cele două țări”, a declarat viceministrul Felix Denegri Boza.

Citește mai departe

Business

CCIR repoziționează România pe harta economică a Americii Latine

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în data de 2 martie a.c., un forum de afaceri la Lima, în Republica Peru, în cadrul unei misiuni economice conduse de președintele organizației, dl Mihai Daraban.

La eveniment a participat o delegație de peste 25 reprezentanți ai unor companii românești active în sectoarele energie, transport feroviar, logistică, construcții, arhitectură, echipamente electrice, real estate și servicii tehnice, care au beneficiat de  un cadru optim pentru identificarea de parteneri de afaceri peruvieni.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a atras atenția asupra subevaluării sistemice a exporturilor românești în statisticile oficiale, menționând faptul că „cifrele evidențiate scriptic ca reprezentând schimburile comerciale între Peru și România nu sunt o măsură reală a prezenței mărfurilor românești pe piața peruviană. Statisticile nu evidențiază, de exemplu, cantitatea de subansamble din industria automotive care echipează diferite autoturisme fabricate în România și care ajung în Peru prin lanțuri de distribuție internaționale. Valoarea reală a produselor românești de pe piața peruviană este, cu certitudine, mai mare decât reiese din datele oficiale. Un alt sector de interes pentru oamenii de afaceri din Peru este cel agricol și, profitând de această ocazie, adresez o invitație tuturor celor interesați de a participa la Indagra, cel mai mare târg de profil din Europa de Sud-Est, pentru a duce la un alt nivel relațiile dintre cele două medii de afaceri. CCIR este disponibilă în permanență în ceea ce privește facilitarea conectării companiilor peruviene cu cele românești. Faptul că există deja companii din România cu acționariat peruvian demonstrează că această colaborare este posibilă și profitabilă”.

Prezent la forumul de afaceri, Oscar Zapata Alcazar, președintele Camerei Naționale de Comerț, Producție, Turism și Servicii a Republicii Peru (PERUCÁMARAS), a subliniat la rândul său importanța acestei vizite care, în opinia sa, „simbolizează deschiderea de noi oportunități de cooperare economică și reafirmă vocația Republicii Peru de a se integra activ pe piețele internaționale. Ceea ce se află în joc este construirea încrederii reciproce, iar, în aceste vremuri de incertitudine globală, evenimentele ca cel organizat astăzi împreună cu CCIR, capătă o valoare specială și ne reamintesc că, în cooperarea internațională, rezidă calea cea mai sigură spre prosperitate comună”.

Citește mai departe

Business

Perspective bune pentru Romcab: planul de reorganizare al societății mureșene a ajuns la maturitate

Publicat cu

pe

ROMCAB S.A., un producător și exportator român de cabluri, cu o tradiție în industrie de 75 de ani, listat la Bursa de Valori București, a anunțat finalizarea planului său de reorganizare, marcând un moment important în procesul de redresare început în urmă cu mai mulți ani.

Potrivit unui raport curent transmis Bursei de Valori București, planul de reorganizare propus de administratorul special și confirmat de Tribunalul Specializat Mureș a ajuns la maturitate la data de 18 februarie 2026, după o perioadă de implementare derulată între 2020 și prezent, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Compania se află în continuare în procedura de insolvență, desfășurată potrivit Legii nr. 85/2014, însă reprezentanții societății subliniază că au fost identificate și agreate soluții cu majoritatea creditorilor pentru plata creanțelor incluse în tabelul definitiv, inclusiv pentru perioada ulterioară maturității planului. În același timp, ROMCAB continuă negocierile cu Banca Comercială Română, creditor care deține o creanță totală de peste 2,56 milioane de lei.

Un alt pas relevant a avut loc în cadrul ședinței Adunării Creditorilor din 16 februarie 2026, când creditorii — reprezentând 56,7681% din masa credală și 92,4229% din creanțele votante — au aprobat modificarea regulamentului de valorificare a activelor companiei. Procesul-verbal al ședinței a fost depus la dosarul cauzei și publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

ROMCAB a intrat în reorganizare judiciară în 2017, cu dreptul de administrare păstrat, iar implementarea planului a vizat stabilizarea operațiunilor și crearea cadrului necesar pentru achitarea datoriilor. Finalizarea acestuia indică o etapă esențială în procesul de restructurare, chiar dacă procedura de insolvență rămâne în derulare.

Despre ROMCAB

ROMCAB se numără printre cele mai dinamice companii europene producătoare de cabluri electrice și deține o fabrică modernă la Acățari, județul Mureș. Cel mai valoros activ al companiei este capitalul uman – o echipă de 350 de persoane, susținută de peste 75 de ani de experiență în această industrie. În ultimii ani, ROMCAB a realizat investiții constante în tehnologii de ultimă generație, a implementat standarde înalte de calitate și a dezvoltat o echipă specializată, fapt care îi consolidează poziția de partener de încredere în tranziția către economia verde a Europei. Profesionalismul, responsabilitatea, inovația și viziunea pe termen lung definesc fiecare decizie și fiecare produs livrat, pe baza unui angajament ferm față de calitate. ROMCAB reprezintă astăzi definiția calității de vârf europene în materie de cabluri electrice.

 

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare