Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele francez Francois Hollande apreciază, într-un interviu publicat joi în cotidianul Les Echos, că victoria candidatului republican Donald Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite ‘ar complica relațiile dintre Europa și SUA’, informează AFP, conform Agerpres.

‘Sloganurile lui diferă prea puțin de cele ale extremei drepte din Europa și din Franța: frică față de migrație, stigmatizarea islamului, punerea sub semnul întrebării a democrației reprezentative, denunțarea elitelor… în condițiile în care Donald Trump însuși, prin averea sa, este încarnarea cea mai evidentă a acestora’, a declarat șeful statului francez.

Întrebat dacă, în opinia sa, alegerea omului de afaceri new-yorkez ar fi ‘periculoasă’, președintele socialist francez a răspuns fără echivoc ‘da’.

După părerea lui Francois Hollande, probabilitatea de a-l vedea pe miliardar la Casa Albă nu trebuie minimizată. ‘Cei care afirmă că Donald Trump nu poate fi viitorul președinte al SUA sunt aceiași care pretindeau că Brexitul nu va fi niciodată votat’, a spus el.

Francois Hollande nu s-a pronunțat până acum asupra candidaturii lui Trump, contrar premierului său Manuel Valls, care l-a calificat pe Donald Trump ca fiind un ‘om rău’.

Fostul secretar de stat Hillary Clinton și miliardarul Donald Trump sunt practic la egalitate, cu 42% pentru democrată și 40% pentru republican, în cel mai recent sondaj de opinie publicat miercuri în perspectiva alegerilor prezidențiale din 8 noiembrie.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vizită la Bucureşti

Publicat cu

pe

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, marţi, o vizită în România.

Ea va fi primită, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, cu care va avea convorbiri tete-a-tete.

Potrivit agendei, primirea la Cotroceni va avea loc la ora 13,15.

Tot marţi, şeful statului va participa la Parlament la Conferinţa internaţională „Femeile parlamentar din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”.

Citește mai departe

Politică

Preşedintele Iohannis îl felicită pe noul preşedinte al Braziliei

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis îl felicită pe noul preşedinte al Braziliei, Lula da Silva, pentru alegerea în funcţie.

„Îl felicit pe preşedintele ales Lula da Silva pentru victoria sa. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună la consolidarea relaţiilor foarte bune româno-braziliene şi la chestiuni globale de interes comun”, a scris şeful statului, luni, pe Twitter.

Citește mai departe

Business

PSD se opune deciziei luate de Guvernul Ciucă de a plafona prețul la lemn de foc, pe motiv că ar putea să ducă la penurie

Publicat cu

pe

PSD vrea modificarea ordonanţei de urgenţă adoptată ieri de Guvern privind plafonarea preţului la lemne de foc, pe motiv că ar putea să ducă la penurie.

Conform unor surse citate de TVR Info, conducerea PSD susține că deciziile din ședința de Guvern privind plafonarea prețului la lemnul de foc sunt inaplicabile.

PSD vrea ca, în următoarea ședință a coaliției, care ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare, să propună eliminarea plafonului de 400 de lei pentru actorii privați de pe piața lemnului. Efectul va fi, susține PSD, apariția unei penurii pe piața lemnului deoarece furnizorii vor ține lemnul în depozite și vor încerca să-l vândă la negru cu prețuri mult mai mari decât plafonul impus.

În plus, Partidul Social Democrat susține că alta a fost înțelegerea în coaliție înaintea adoptării acestui act normativ. Ei susțin varianta extinderii actualului sistem de ajutor pentru categoriile vulnerabile astfel încât ajutorul acordat în prezent și care variază între 30 și 300 de lei în funcție de venit să fie acordat unei pături mai largi de populație. 

Romsilva a vândut către zona privată mai mult de jumătate din capacitatea ei de producție, potrivit unor surse citate de TVR Info. Faptul consolidează scenariul conform căruia, în acestă iarnă, ne-am putea confrunta cu o situație speculativă în zona lemnului de foc provocată atât de producători cât și de distribuitori.

În cazul în care nu se va ajunge la consens în coaliție, social-democrații spun că mai au o singură soluție în cazul apariției unei penurii: importul de lemn pentru a descuraja această politică speculativă.

“Statul trebuia să intervină în fața unui fenomen de speculă gestionând prețul la lemne. Statul poate să creeze un contingent de export lemne de foc pentru a rămâne cât mai mult în România, dar poate să și importe”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare