Gabriel Leş a încercat să saboteze interesele naţionale ? PNL cere demisia ministrului apărării.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi şi purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă au cerut demisia ministrului Apărării Gabriel Leş, după ce Curtea de Apel a respins cererea acestuia prin care a solicitat anularea decretului de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă.„Curtea de Apel a respins, pe fond, acţiunea prin care ministerul Apărării cere anularea decretului de numire a generalului Nicolae Ciucă în funcţia de şef al Statului Major al Armatei. Practic, timp de trei luni, Armata Română a fost aruncată deliberat in incertitudine din cauza ambiţiilor lui Liviu Dragnea de a controla chiar şi acest domeniu, unde nu are nicio atributie. Într-un context regional complicat, aceste ambiţii periculoase pot genera riscuri majore de securitate, iar ministrul Gabriel Leş trebuie să demisioneze de urgenţă din funcţie. Nu este posibil să conduci ministerul Apărării în detrimentul soldaţilor din teatrele de operaţii - pe care nu ai nici macar politetea sa ii privesti in timpul prezentarii onorului, alegand sa te uiti in telefon - şi în favoarea intereselor liderului de partid”, a scris vicepreşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor Ovidiu Raeţchi, vineri, pe Facebook.La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a declarat că se impune demisia lui Gabriel Leş pentru că a încercat să saboteze interesele naţionale.

Etichete: ministrul aparariiPNLdemisia

Actualitate

Top Articole

Video