Partidul Național Liberal solicită premierului Dacian Cioloș ca, în baza unei analize efectuate de o comisie multidisciplinară, pornind de la scandalul Hexi Pharma, să vină cu...
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește joi, la Palatul Cotroceni, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform unui anunț al Administrației Prezidențiale. La finalul întrevederii, cei...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, va avea în cursul zilei de luni o întâlnire cu șeful Corpului de control al prim-ministrului, Valentin Mircea,...
Premierul Dacian Cioloș și-a început miercuri vizita oficială de două zile în Franța, transmite Agerpres. Șeful Guvernului român a fost primit la Paris cu onoruri militare,...
Premierul Dacian Cioloș efectuează joi o vizită oficială la Berlin, la invitația cancelarului federal german, Angela Merkel, întrevederile aflate pe agendă vizând întărirea relațiilor bilaterale cu...
Premierul Dacian Cioloș a vizitat marți grădinița din Podu Cristinii, din comuna Potlogi, județul Dâmbovița, unitate de învățământ cu 14 copii înscriși, dintre care 11 sunt...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că decizia Birourilor permanente reunite, potrivit căreia proiectul de mandat cu care premierul Dacian Cioloș urmează să participe la reuniunea...
ALDE va decide dacă va vota Guvernul Cioloş în Parlament, după ce află propunerile premierului desemnat şi la ce se angajează viitorul Guvern, a delcarat miercuri,...
Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş a fost desemnat, marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier, Iohannis precizând că soluţia agreată cu...
Consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui nou premier s-au încheiat. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că se...